Dilema nucleară a Scoţiei independente. „Infernul e gol, toţi demonii sunt aici“

Miza politică enormă, fără precedent, a bătăliei relansate acum de Scoţia, care este foarte aproape de convocarea unui nou referendum pentru independenţă, este, pe planul foarte vizibil, una politică.

Şi poate duce direct la destrămare ceea ce acum figurează pe hărţi drept Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Mişcare ce poate fi preludiul dispariţia de facto şi de jure a ţării în formula sa actuală dacă, aşa cum se vehiculează deja la Bruxelles şi în alte câteva capitale europene, atât Irlanda de Nord cât şi Ţara Galilor ar putea urma acelaşi tip de scenariu.

Într-un material anterior, vă spuneam că Scoţia a angajat deja bătălia pentru ocuparea scaunului gol lăsat de Marea Britanie prin plecarea sa din Uniunea Europeană, folosind toate structurile de prietenie, influenţă şi alianţă pe care le-a putut mobiliza. Într-atât de serioasă este discuţia încât Spania, spre exemplu, chiar s-a speriat şi a simţit nevoia să declare, cu gândul la Catalonia şi Ţara Bascilor, că nu poate lua în discuţie demersul scoţian...Transmiţând şi tuturor Statelor Membre că susţinerea unui asemenea demers ar fi foarte periculoasă deoarece ar putea determina o succesiune de mişcări tip “bulgăre de zapadă” care să dinamiteze nu numai stabilitatea internă a ţărilor respective ci, mai departe, să ridice probleme extrem de serioase, în oglindă, la nivelul NATO.

Deci, mai există o miză? Cu siguranţă că da. În cazul discuţiei despre Scoţia independentă, discuţia foarte gravă priveşte viitorul numeroaselor baze britanice din Scoţia şi îndeosebi baza militară de la Faslane situată la doar 40 Km. de Glasgow unde se află submarinele nucleare lansatoare de rachete Trident din clasa Vanguard, forţa de disuasiune a armatei britanice. Ansamblul militar  staţionate în Estuarul Clyde, un ansamblu de râuri, estuare şi braţul râului cu ieşire la mare, cuprinde două mari bazed, Falslane şi Coultport. Aici se află, în plus, nave de suprafaţpă precum şi comandouri dar şi nouă submarine nucleare de atac din clasa Astute.

FOTO: submarinul nuclear HMS Ambush nuclear la baza din Faslane

Deja înaintea primului referendum scoţian pentru independenţă, Comisia pentru apărare din Camera Comunelor, într-un raport publicat în toamna lui 2013, afirma că o ieşirea Scoţiei din UK “ar reprezenta o ameninţare serioasă pentru capacitatea operaţională a forţei britanie de disuasiune...”, ceea ce ar face ca “Marea Britanie să se confrunte cu perspectiva de a pierde personalul din bazele sale militare din zonă precum şi echipamente militare care reprezintă 1/12din capacităţile sale actuale”.

Există, desigur, posibilitatea ca, într-un asemenea scenariu, Marea Britanie (formula redusă) să caute soluţii imediate de relocare. Tehnic, întotdeauna există asemenea locaţii dar să nu uităm că deja au existat probleme la nivelul Ţării Galilor, spre exemplu, unde mişcările de tip environamentalist au lansat deja proteste preventive, la fel şi în Anglia. Şi, în acest context, unul dintre marile argumente, repetat acum şi la Bruxelles, este faiomoasa scrisoare a unui specialist în submarine, William McNeilly, tehnician  la sistemul de arme nucleare strategice Trident II DS. O puteţi accesa aici, în premieră în România, în varianta originală dată publicităţii de Wikileaks şi intitulată ”Dezastrul este pe cale să se întâmple”.

Pentru a evita să intrăm în teoria conspiraţiei, să admitem că este vorba despre o simplă întâmplare pe care nu o putem lega în niciun fel de angajamentul domanei Nicola Sturgeon, Prim Ministru al Scoţiei care anunţa că una dintre primele sale priorităţi va fi abandonarea capacităţilor militare nucleare în caz de obţinerea independenţei.

Începe acum un joc extrem de complicat pentru Marea Britanie, ieşită din UE şi pe cale să intre în implozie a structurilor de în perspetiva unor viitoare referendumuri ale componentelor sale statale.. În acelaşi timp, se deschide şi o perioadă de posibilă enormă confuzie în ce priveşte statutul operaţional al uneia dintre cele două puteri europene din NATO. Dacă Scoţia devine independentă, urmează oare negocieri cu Marea Britanie privind desfiinţarea bazelor sau se va ajunge la un fel de formulă de compromis care să permită păstrarea acestora sub forma de “baze NATO”? Idee pe care am auzit-o în aceste zile la Bruxelles, perspectivă interesantă în sine dar care este doar o parte a unei alte întrebări subsecvente: cum va definit în cadrul NATO statutul Scoţiei ca stat independent? Poate unul de membru al “Parteneriatului pentru pace” dar cu statut special datorită tocmai prezenţei bazelor nucleare. Iarăşi posibil, dar cum rămâne atunci cu promisiunea de campanie făcută de Primul Ministru scoţian în privinţa bazelor militare nucleare?

Iată doar o parte dintre costurile BREXIT care, din cauze care pentru mine rămân total nelămurite, cu toate că erau prezente la nivel de informaţie publică, nu au fost aduse ca argumente în campania în favoarea rămânerii în UE. Ele devin acum, din nefericire pentru britanici dar şi pentru noi toţi, posibile elemente importante de vulnerabilitate pentru structurile NATO şi UE, pentru întreg pesisajul de securitate al continentului nostru.

Uitaţi-vă la campania de propagandă lansată şi pe piaţa românească împotriva UE şi NATO, în ideea impunerii unei combinaţii pernicioase între temeri şi convingeri, încercând să demonstreze lacunele şi disfuncţionalităţile UE/NATO şi lăudând umanismul, seriozitatea, sinceritatea şi forţa Federaţiei Ruse. Nu este doar o parte a unui război informaţional, este o componentă a războiului hibrid care urmăreşte, pe fond, anihilarea soluţiei de forţă pe care o va reprezenta cooperarea extinsă dintre UE şi NATO, odată cu întărirea şu securizarea flancului comun estic al Alianţei şi NATO. De aici graba cu care, acolo unde se poate şi cu ajutorul cui se poate, apar acum şi urmează să apară în continuare temele comune ale unor referendumuri centrate pe cererea de ieşire din sistem.   

Şi asta se poate, căci asta este democraţia, dar nimeni nu vrea să spună care vor fi cu adevărat ultimele consecinţe ale oricărui EXIT. Exact ca în Marea Britanie. Într-o lume globalizată, consecinţele sunt şi ele globale, îndiferent cât de mare, mică, bogată sau săracă poate fi o ţară. Cine va plăti pentru aceste consecinţe? Cine este gata să ofere o soluţie alternativă?

Astea sunt mizele reale, de profunzime, a unei dezbateri care ameninţă să se transforme într-o explozie de sistem. Iar asemenea evenimente, de asemenea magnitudine, rareori pot să se desfăşoare în mod paşnic.

Lumea, cu noi împreună, se schimbă cu o viteză uriaşă şi nu ştiu câţi şi-au făcut în mod corect calculele pe baza unor studii de risc. Unii jucători ştiu deja scenariul. Alţii, neatenţi şi provinciali şi excentri prin vocaţie, încearcă încă să descifreze ce vor ceilalţi, de teama să nu greşească.  Dar ecuaţia a început să fie scrisă pe tablă. Şi amintiţi-vă de ce spunea Shakespeare în Furtuna: “Infernul e gol, toţi demonii sunt aici...”.