De ce are nevoie Uniunea Europeană de Unirea Republicii Moldova cu România

Că Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană nu mai are nimeni nici un dubiu. Dar oare care sunt interesele reale ale partenerilor europeni: o integrare separată sau o unire cu România? Pentru un răspuns la această întrebare e nevoie de o analiză atentă.

În primul rând trebuie ţinut cont de aspectele geopolitice ale acestei părţi de Europa: de câteva sute de ani teritoriul românesc a constituit piedica principală în calea expansiunilor venite din Estul Europei, dinspre Asia Mică sau Asia Mare. Că au fost turcii, că au fost tătarii, că au fost ruşii sau alte semenţii atrase de mirajul civilizaţiei şi bunăstării europene, armatele române au fost cele care au ţinut piept şi au constituit împreună cu Dunărea şi Munţii Carpaţi, o piedică în calea expansiunii, şi un baraj de protecţie ce a permis dezvoltarea civilizaţiei europene.

Interesele geopolitice, care au dus la formarea statului român şi care au generat susţinerea puterilor europene ale acelui moment, nu s-au schimbat deloc. Pentru a se putea bloca expansiunea slavă, dar şi pe cea orientală, a fost nevoie de un stat puternic. Acum Uniunea Europeană se află practic în aceeaşi situaţie: pentru a se putea dezvolta este nevoie ca în Estul Europei să existe o entitate suficient de puternică astfel încât să se menţină echilibrul regional, dar şi stoparea oricărei intenţii care ar putea veni din Est (inclusiv migraţionale).

În momentul de faţă graniţa de Est a Europei este asigurată de către Polonia şi România, ele fiind singurele state care prin demografie şi suprafaţă ar putea conta cu adevărat. Toate celelalte state din această parte a Europei sunt prea slabe pentru a putea genera stabilitate. De aici şi interesul crescut al NATO pentru cele două state.

Orice stat care este graniţă a Europei trebuie să fie capabil să se comporte ca atare. Pentru acest lucru, dincolo de resursa financiară, e nevoie şi de resurse umane, de o societate stabilă şi democratică, de o armată puternică şi de un interes pro-european puternic. Ori asta este România în acest moment, cu toate problemele care nouă ni se par atât de importante.

Să presupunem prin absurd că Republica Moldova ar intra de una singură în Uniunea Europeană, fără Unirea cu România, deşi acest lucru este imposibil mai devreme de 15 ani, datorită faptului că economic aceasta nu este pregătită. În acest caz, al doilea stat românesc va deveni graniţă a Europei. Va putea însă acesta să îndeplinească acest lucru fără susţinerea României? 

Nu va putea deoarece graniţa Europei trebuie să fie una puternică. Cu o armată falimentară şi cu o populaţie de aproximativ trei milioane de locuitori, aceasta nu poate asigura impermeabilizarea unei astfel de graniţe.

Apoi aici societatea este foarte instabilă şi cumva la mâna Rusiei. Câteva crize majore, stimulate din exterior, ar genera instabilitate. Ori în condiţiile suveranităţii, România nu va putea interveni.  Europei îi ajunge o Grecie, nu are nevoie de încă una pe graniţă.

Are Republica Moldova puterea de a asigura partea de Est a Europei? Nu va putea cu siguranţă şi doar România va face acest lucru.

Nu pot concepe că specialiştii europeni nu sunt conştienţi de acest lucru. Asta înseamnă că fie ei nu văd o integrare europeană reală a Republicii Moldova, ci doar o asigurare prin state cu profil pro-european la graniţă, fie toate aceste pregătiri sunt pentru Unirea cu România, deoarece doar o România puternică poate menţine un echilibru european în această parte a Europei.

Până în acest moment nu a existat nici o poziţie europeană contrară acestui aspect. Ţinând cont de faptul că e nevoie de o abordare globală, Europa nu poate fi interesată de o gândire de detaliu şi după cum bine se vede a lăsat tot procesul de integrare exclusiv în sarcina României. 

Noi avem obligaţia să nu acceptăm  o variantă de al doilea stat românesc în afara Europei, deoarece acest lucru va genera o diferenţă şi mai mare de dezvoltare între cele două maluri ale Prutului. Acest lucru ar genera un aflux şi mai mare a teritoriului de dincolo de Prut, de o depopulare a aacestuia şi cu apariţia, în consenţă, a unor probleme noi.

De fapt decizia aparţine în mare României şi politicienilor români: aceştia trebuie să se decidă dacă vor merge  pe varianta scurtă şi reală de integrare prin Unire sau pe varianta lungă şi improbabilă de integrare separată.