Mai întâi, s-a crezut că preşedinte va fi Alain Juppé. Singura dificultate părea să fie aceea de a câştiga în faţa lui... Nicolas Sarkozy. Mai exact, Republicanii organizau – pentru prima dată – alegeri primare, iar Juppé era favorit, mai ales că fostul şef al statului anunţase că nu mai face politică, apoi se râzgândise. Dar când doi se bat, al treilea câştigă. În acest caz, a fost vorba despre François Fillon, cel mai pro-rus dintre aspiranţii de centru-dreapta. Victoria lui a fost prima mare surpriză, fiindcă ex-premierul fusese creditat multă vreme cu 7-8 procente.

Pe urmă, atenţia s-a mutat la stânga şi toată lumea s-a întrebat dacă François Hollande, care stătea prost în sondaje, va intra în cursă, pentru a primi învestitura socialiştilor. N-a intrat. S-a creat astfel o oportunitate pentru premierul Manuel Valls, ale cărui ambiţii nu erau un secret pentru nimeni. El şi-a abandonat postul de premier, ca să câştige alegerile primare din partid. Cel mai serios adversar părea a fi Arnaud Montebourg, un fost ministru al lui Hollande care plecase din guvern, fiindcă i se părea prea liberal. Dar, ca şi la dreapta, a ieşit învingător un al treilea candidat, Benoît Hamon. care a propus instituirea unui venit universal, indiferent dacă munceşti sau nu, şi legalizarea canabisului.

După ce au trecut hopul din propriile partide, nici Fillon, nici Hamon n-au reuşit să mai convingă pe cineva. Primul a fost în centrul unui scandal, după ce s-a aflat că şi-a plătit soţia ca asistentă parlamentară, iar al doilea a fost pur şi simplu lipsit de suflu. În loc să le întărească, alegerile primare au slăbit principalele două partide din Franţa. Cine a avut de câştigat? Au profitat, în primul rând, doi extremişti: Marine Le Pen şi Jean-Luc Mélenchon. Ea – la dreapta dreptei, iar el – la stânga stângii – au reuşit să seducă, fiecare în parte, o cincime din alegători.

A tras profit, însă, şi un fost ministru, Emmanuel Macron, care s-a profilat ca un candidat anti-sistem, dar plasându-se nu la vreuna dintre extreme, ci la centru. Acolo se află, de altfel, cei mai mulţi alegători, dar puţini sunt politicienii care riscă o investiţie. Cu o săptămână înainte de primul tur, Fillon şi-a regăsit un pic din energie, iar Le Pen, Mélenchon şi Macron erau umăr la umăr. În joia dinaintea alegerii, un poliţist a fost ucis pe Champs Elysée, iar ziarele scriau a doua zi că ameninţarea teroristă planează asupra Franţei, multe voci sugerând că situaţia creată o va avantaja pe extremista din fruntea Frontului Naţional.

Până la urmă, Macron a scos 23%, iar Le Pen – cu două procente mai puţin, fiind urmată de candidatul de centru-dreapta şi de cel de extrema stângă. Socialistul Hamon a adunat doar 6 la sută din voturi, un dezastru pentru Partidul Socialist, care câştigase acum cinci ani atât preşedinţia, cât şi o majoritate confortabilă în Adunarea Naţională.

Între tururi, întrebarea principală a fost dacă Marine Le Pen va reuşi să ajungă la 40%, dublând astfel scorul obţinut de către tatăl ei, acum 15 ani, în confruntarea cu Jacques Chirac. Singura dezbatere televizată a semănat mult cu întâmplările din studiourile tv din România, când politicienii vorbesc unii peste alţii şi nu se mai prea înţelege nimic. Pe 7 mai, candidata Le Pen a pierdut cu 33%.

Franţa are un preşedinte liberal. Al doilea, după Valéry Giscard d’Estaing.