Criza din Ucraina. Joe Biden l-ar fi avertizat pe omologul său Volodimir Zelenski să se pregătească de invazie rusească

Criza din Ucraina. Joe Biden l-ar fi avertizat pe omologul său Volodimir Zelenski să se pregătească de invazie rusească

FOTO EPA-EFE

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a avut joi o conversaţie lungă cu preşedintele american Joe Biden, cu care a discutat despre acţiuni comune în vederea reducerii tensiunilor cu Rusia, informează Reuters.

Biden l-ar fi avertizat pe Zelenski să se „pregătească pentru impact” şi că forţele ruse ar putea să atace Kievul, scrie Daily Mail.

Preşedintele Joe Biden i-ar fi spus joi preşedintelui ucrainean Volodimir Zelensky să-şi pregătească ţara pentru o invazie rusă. Şeful Casei Albe l-ar fi avertizat pe omologul său ucrainean că o invazie este practic sigură şi să se „se pregătească pentru impact”, a informat CNN. El a spus că Kievul ar putea fi vizat de forţele ruse. Biden i-a fi spus că Ucraina nu va primi mult mai mult ajutor militar, inclusiv reiterând că nu vor fi dislocate trupe americane.

Un oficial ucrainean a declarat pentru CNN că apelul dintre cei doi lideri „nu a mers bine”. Avertismentul nu a făcut parte dintr-o informare a Casei Albe oferită după apel - iar purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, Emily Horne, a numit informaţia CNN „neadevărată” într-un tweet.

„Nu este adevărat. Preşedintele Biden a spus că există o posibilitate clară ca ruşii să invadeze Ucraina în februarie. El a spus şi anterior acest lucru public şi am avertizat despre acest lucru de luni de zile. Rapoartele despre ceva mai mult sau diferit de atât sunt complet false”, a scris Horne.

„De asemenea, nimeni nu a spus „demis”. Singura persoană care ar trebui „demisă” este sursa anonimă care vehiculează o prezentare inexactă a acestei conversaţii”, a adăugat Horne într-o declaraţie pentru CNN.

Biden şi Zelenski au avut joi o conversaţie telefonică în timp ce Departamentul Apărării lansa un avertisment înfiorător în aceeaşi după-amiază că o invazie rusă în Ucraina „ar putea fi iminentă” pe fondul unei creşteri drastice a forţelor de luptă la graniţele fostului stat sovietic.

Preţedintele ucrainean Volodimir Zelenski a scris pe Twitter că „s-a discutat despre eforturile diplomatice recente de detensionare şi s-a convenit asupra acţiunilor comune pentru viitor. Am mulţumit preşedintelui Joe Biden pentru asistenţa militară continuă. Posibilităţi de sprijin financiar pentru Ucraina au fost de asemenea discutate”.

Washingtonul sprijină Ucraina în confruntarea cu Moscova, după ce Rusia a dislocat zeci de mii de militari în apropierea graniţei cu Ucraina în ultimele săptămâni. Rusia neagă însă că are intenţia să îşi atace vecinul.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, Joe Biden i-a repetat joi omologului său ucrainean Volodimir Zelenski că Statele Unite şi aliaţii săi vor răspunde „hotărât” în cazul unei invazii ruseşti şi a vorbit despre o asistenţă economică sporită, potrivit unui comunicat de presă.

Preşedintele SUA „ia în considerare un ajutor economic suplimentar” pentru Ucraina, a mai spus Casa Albă.

SUA au declarat că pregătesc sancţiuni economice severe în cazul unui atac asupra Ucrainei, au livrat echipament militar Kievului şi sunt, de asemenea, dispuse să îşi consolideze prezenţa militară în Europa de Est, dacă este necesar. O intervenţie militară americană în Ucraina, care nu este membră a NATO, este însă exclusă.

Totodată, preşedintele Joe Biden l-a asigurat pe omologul său ucrainean că ambasada americană la Kiev continuă să fie „deschisă şi complet operaţională”.

Washingtonul a luat decizia de a repatria familiile personalului diplomatic, decizie pe care Ucraina a criticat-o, considerând-o disproporţionată.

În convorbirea telefonică de joi, cei doi preşedinţi au reiterat principiul conform căruia în această criză nu va exista nicio „decizie cu privire la Ucraina fără Ucraina”.

Casa Albă precizase anterior că aceasta este a treia convorbire dintre preşedinţii american şi ucrainean din luna decembrie.

Preşedintele Joe Biden şi-a exprimat, totodată, sprijinul pentru discuţiile purtate în formatul Normandia (Rusia şi Ucraina, cu medierea Franţei şi a Germaniei). După recenta reuniune la nivel de consilieri politici care a avut loc la Paris, următoarea discuţie este programată să aibă loc la Berlin, în a doua săptămână a lunii februarie.

Pentagonul spune că desfăşurarea de forţe a Rusiei lângă graniţa cu Ucraina a crescut în ultimele 24 de ore

Departamentul american al Apărării a anunţat, joi, că „în ultimele 24 de ore” s-a constatat o creştere în ceea ce priveşte desfăşurarea de forţe militare de către Rusia în apropierea frontierei cu Ucraina.

„Vedem în continuare, inclusiv în ultimele 24 de ore, o acumulare mai mare a unor forţe de luptă credibile desfăşurate de ruşi în partea de vest a ţării şi în Belarus”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, potrivit cnn.com.

El a precizat că acumularea de forţe militare a fost „nu dramatică”, dar nici „sclerotică”.

Washingtonul cere Beijingului să-şi folosească „influenţa” asupra Moscovei

China, care tocmai a susţinut public „preocupările rezonabile” ale Moscovei, trebuie să-şi folosească „influenţa” asupra Rusiei pentru a o descuraja să atace Ucraina, a declarat joi numărul trei al diplomaţiei americane, Victoria Nuland, relatează AFP.

„Facem apel la Beijing să-şi folosească influenţa asupra Moscovei pentru a-i împinge către diplomaţie, pentru că dacă există un conflict în Ucraina, nici pentru China nu este bine”, a apreciat Victoria Nuland în faţa presei. „Ar avea un impact semnificativ asupra economiei mondiale şi asupra sectorului energetic”, a adăugat responsabilul american.

Statele Unite au apreciat de asemenea că controversatul gazoduct Nord Stream 2 care leagă Rusia de Germania nu va fi activat dacă Moscova va invada Ucraina.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările