Credibilitatea Guvernului Graţioasei Sale Majestăţi este pusă sub semnul întrebării. Şi ce dacă?

Rareori în istoria recentă un raport se poate dovedi purtător de atâtea consecinţe nu numai pentru ţara, guvernul şi primul ministru căruia i se reproşează acţiuni care „au ignorat în mod serios nu numai standardele înalte aşteptate din partea celor care lucrează în inima Guvernului, dar şi a standardelor aşteptate a fi urmate în momentul respectiv de întreaga populaţie a Marii Britanii”.

Practic, este vorba despre seria multiplă de petreceri - acum anchetate de poliţia londoneză- de la sediul oficial al primului ministru din Downing Street 10 şi de la Whitehall, în plină pandemie şi cu total a ignorare a regulilor cuprinse în legislaţia votată de guvernul condus de Boris Johnson, măsuri de carantină deosebit de severe ca răspuns la pandemia de Covid-19.

Raportul, acum dat publicităţii într-o formă redactată pentru a acoperi diverse surse şi a mai menaja ce se poate din susceptibilităţi şi cu promisiunea solemnă de a fi dezvăluit integral după finalizarea anchetelor poliţiei, a fost realizat de Susan Gray (foto), un înalt funcţionar public.  Este, în fapt, înainte de a se vedea consecinţele pe care unii le doresc ca foarte severe pentru partidul conservator, o acuzaţie explicită a modului de comportament al unora dintre membrii elitelor politice care se dovedesc totalmente indiferenţi la ceea ce înseamnă viaţa reală a populaţiei din ţările lor. Asta spune raportul: „s-a acordat mult prea puţină atenţie a ceea ce se petrecea în ţară, luând în considerare riscurile prezentate pentru sănătatea publică şi modul în care publicul va privi aceste evenimente... câteva dintre aceste reuniuni nu trebuiau permise sau să se dezvolte ulterior la modul în care s-a întâmplat. Lecţia semnificativă pe care trebuie s-o tragem din aceste evenimente este că ele trebuie imediat analizate de Guvern. Nu trebuie aşteptat să se termine ancheta poliţiei”.

FOTO Petrecere în grădina din Downing Street 10, surprinsă într-una dintre cele peste 300 de fotografii trimise poliţiei londoneze alături de 500 de documente din diferite surse

Iată o cronologie, probabil încă incompletă, a petrecerilor care s-au desfăşurat în perioada în care existau restricţii de tip „lockdown” care au dus la situaţia de acum în care nu numai Primul Ministru este sub anchetă (care se poate oricând transforma în investigaţie penală), ci şi mulţi dintre funcţionarii superiori din guvern. Asta l-a obligat pe Boris Johnson să-şi ceară scuze publice în Camera Comunelor, zicând că-i pare rău, că presiunea reprezentată de situaţia din ţară nu reprezintă o scuză pentru organizarea petrecerilor respective. Cum, măcar teoretic, nimic nu poate scuza invitaţiile adresate pe e-mail în care se spunea „aduceţi-vă singuri băutura” aşa cum specifica în atenţia a aproape 100 de persoane foarte grijuliul Martin Reynolds, secretarul principal al Primului Ministru, text pe care, iată, colegii săi l-au păstrat cu grijă şi respect şi, conform unei bune tradiţii de securitate, l-au transmis mai departe către alte surse care l-au ”ventilat” în toate direcţiile. Iată documentul marcat ca „Official-sesitive” şi cu circulaţie restricţionată pentru cei din Downing Street ceea ce, în principiu, îl face supus secretului de stat şi prevederilor super-restrictive din angajamentele de strictă confidenţialitate semnate de funcţionarii cu loc de muncă în reşedinţa Primului Ministru.

„După ceea ce a fost o perioadă incredibil de plină ar fi drăguţ să profităm de timpul frumos şi să bem ceva, distanţaţi social, în grădina din Downing Strtreet 10... Veniţi şi aduceţi-vă băutura cu voi.”

Ce se va întâmpla în continuare este foarte greu de prevăzut. Dar ceva este absolut cert: apariţia unei asemenea situaţii vine să credibilizeze acuzaţiile transformate mai demult în campanie politică susţinută a celor care ies la luptă împotriva măsurilor de carantinare impuse de guvernele conduse de politicieni care se dovedesc complet indiferenţi la aplicarea regulilor severe care au trebuit să fie suportate foarte greu de populaţie. Exemplul dat de guvernul britanic arată fragilitatea campaniilor profund demagogice interne privind nevoia de reacţie unitară pentru apărarea tuturor, dar şi, la un nivel mai general, a lecţiilor de bună guvernare şi ştiinţă a guvernării în care, cu absolută regularitate, este invocat modelul britanice.

Iată cum a acţionat practic.

Într-un editorial din The Guardian, John Crace scrie că Boris Johnson „este lăsat fără cinste şi fără onoare” dar asta s-ar putea să nu aibă decât o relevanţă cu totul teoretică, cu toate că este perfect adevărat. Dar, în opinia mea, nu se va întâmpla nimic şi peste povestea asta se va aşterne o foarte convenabilă uitare, un preş gros de indiferenţă, doar parţial din considerente de situaţie internă şi externă. Mai degrabă, o mare parte a populaţiei, poate cea mai mare parte, a devenit imună la scandal şi indiferentă la consecinţe. Într-atât de indiferentă şi dezabuzată încât nici măcar nu mai este interesată de consecinţele dezastruoase ale BREXIT, nu se mai întreabă unde s-a dus praful rezultat din mirificele promisiuni făcute de Trump Marii Britanii, personal lui Boris Johnson, că, după Brexit, va semna un fabulos de important Acord de liber schimb cu UK şi că soluţia ieşirii din UE era opţiunea perfectă, etc, etc. Britanicii n-au fost curioşi să vadă cum şi de ce dispare în ceaţă perspectiva reînvierii Commonwealth-ului cu mult peste gloria iniţială, mizând pe readucerea coloniilor pentru a alimenta din nou metropola.

Atunci cum s-ar putea crede că o băută cu băieţii şi fetele, între persoane cu statut superior confirmat şi plătit din banii publici, nu ar fi admisibil în ochii supuşilor plătitori de taxe şi impozite? Rezultatul previzibil este că povestea asta va alimenta nu numai tezele complotului global, dar va ridica procentele partidelor care-şi bazează noul tip de discurs electoral pe nevoia curăţirii spaţiului administraţiei publice, transformat acum majoritar în unele ţări în zonă clientelară exclusivă pentru partidele aflate la putere.

Aici este problema de fond pe care o pune în faţa tuturor - nu numai a britanicilor - acest Raport Gray. Ne-ar putea interesa şi pe noi atâta timp cât, dacă ar interesa pe cineva, am putea număra personajele politice de prim rang prezente la o petrecere similară ţinută în plină pandemie şi restricţii severe tocmai în biroul primului ministru de atunci şi să vedem câţi mai sunt în înalte funcţii de partid şi de stat. De ce nu dacă, pe fond, nimic nu are importanţă şi ordinul a fost şi este să se tragă o cortină de binevenită indiferenţă? „Tăcerea este complicitate”, sună un dicton des folosit în explicarea conceptului de „bună guvernare”.

Depinde de cine zice şi de cine aude.