BREXIT: militarii britanici nu vor mai fi obligaţi să respecte Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

FOTO: Getty Images

Anunţul de azi făcut de Theresa May, Primul Ministru britanic, are efectul unei bombe a cărei explozie poate atinge ţinte multiple şi va provoca foarte multe daune colaterale.

Marea Britanie, a anunţat doamna May, va face astfel încât militarii săi să fie scutiţi de respectarea dreptului umanitar european, cel înscris în Convenţia europeană a drepturilor omului, asta în scopul de a evita acţiuni abuzive în justiţie în urma unor fapte petrecute în cursul operaţiilor externe.

Poziţia sa nu este nouă, datează încă din perioada în care îndeplinea funcţia de Secretar de stat pe probleme interne. Atunci, spunea Theresa May, Convenţia respectivă nu face altceva decât să lege mâinile Parlamentului, nu amelioreză cu nimic prosperitatea, afectează propria securitate iar UK ar trebui să se distanţeze de Convenţie şi de jurisdicţia Curţii europene a drepturilor omului.

Ce face acum, este doar să continue discursul pre-BREXIT, implementându-l însă în practica operaţiunilor militare, asigurându-i pe militarii britanici că „le vom oferi recunoştinţa noastră şi vom pune capăt industriei plângerilor vexatorii prin care s-a încercat urmărirea unora dintre cei care au luptat în precedentele conflicte... Sistemul nostru juridic a fost exploatat pentru a aduce la scară industrială acuzaţii false împotriva soldaţilor noştri”.

Printre altele, doamna Theresa May se referă la ceva foarte concret, anume activitatea (foarte contestată de conservatori) a unui grup de lucru intitulat Iraq Historic Allegation Team care investighează comportamentul trupelor britanice în perioada invaziei Irakului precum şi, foarte specific, acuzaţiile de comportament abuziv şi de crime de război. Există şi numeroase procese privind cazuri asemănătoare în Afganistan. Cazuri care, combinate, s-au finalizat, cum notează cei de la THE GUARDIAN, prin pierderi de peste 100 milioane de lire începând cu 2004... Iar acum guvernul britanic a depus plângeri oficiale împotriva a două instituţii care, în trecut, au demarat acţiuni împotriva Ministerului Apărării şi unor militari care luptaseră în Irak şi Afganistan: Leigh Day şi Public Interest Lawyers.

Ceea ce intenţionează acum guvernul britanic este să introducă „o prezumţie de derogare” de la prevederile Convenţiei europene asupra drepturilor omului (ceea ce înseamnă şi nerecunoaşterea, pe perioada existenţei derogării, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi deciziilor sale). Nici asta nu este totalmente o noutate căci Ucraina a folosit acest tip de procedură a derogării în 2015, invocând luptele din estul ţării cu trupele separatiste, Turcia a făcut un anunţ similar după lovitura de stat militară eşuată din iulie, chiar Marea Britanie a mai făcut-o în trecut, în anii '70, ca urmare a situaţiei din Irlanda de Nord. În acest moment, există o discuţie deschisă la nivelul juriştilor dacă declararea stării de urgenţă în Franţa şi Belgia, ca urmare a atentatelor, echivalează cu recunoaşterea, de facto, a existenţei unei asemenea derogări. Prin care, printre altele, este interzisă tortura.

Unde este problema? Juriştii consideră ca perfect admisibil ca asemenea derogări să existe, în termenii acceptaţi de reglementările internaţionale, atunci când este vorba despre situaţii de război sau există o ameninţare directă şi imediată la adresa securităţii naţionale a unei ţări. Numai că ceea ce spune acum Primul Ministru britanic seamănă primejdios de tare cu un „permanent opt out”, modelul folosit în trecut de Marea Britanie pentru a-şi asigura un statut special de tipul „menu a la carte” în raport cu reglementările care, altfel, erau obligatorii pentru toate Statele Membre din UE.

Dar care ar fi problema din moment ce BREXIT va deveni realitate, odată cu activarea art. 50 în martie 2017?

Aici apare problema cu adevărat enormă şi care poate avea consecinţe pe termen lung.

Chiar dacă va părăsi Uniunea Europeană, Marea Britanie va rămâne cel mai probabil membră NATO, cel puţin conform tuturor angajamentelor rostite în ultimele luni, inclusiv de doamna Theresa May. Ceea ce ne duce direct la următoarea întrebare esenţială: atât în Irak cât şi în Afganistan, pentru a lua doar aceste două exemple, trupele britanice nu au acţionat singure, ci ca parte a unor coaliţii, alături de state membre NATO şi de alte ţări partenere. Regulile de angajament au fost comune, acceptate ca atare de toţi participanţii, acestea implicând comportamente care, în cazul trupelor europene, se subsumează şi prevederilor Convenţiei europene a drepturilor omului.

Dacă, din acest moment, Marea Britanie introduce derogarea respectivă, asta înseamnă că, în interiorul NATO, în zona europeană, vom avea două grupe de militari. Unii cu modus operandi determinat de respectarea legislaţiei europene în domeniul drepturilor omului, alţii acţionând în deplină impunitate deoarece au în spate asigurarea fermă dată de propriul lor guvern că nu vor răspunde, dacă va fi cazul, decât doar în faţa justiţiei naţionale?

Dacă asta va fi situaţia, care vor fi consecinţele în ce priveşte modul în care se vor organiza operaţiunile viitoare, puse sub un evident dublu standard juridic îl participanţilor în teren dar şi al liniei de comandă, căci una va fi situaţia în care ordinul va fi dat de un comandant britanic şi cu totul alta dacă el va fi formulat de un aliat european.

Este o problemă fundamentală, de extremă importanţă pentru ceea ce va fi orice angajament comun al trupelor româneşti pe teatre internaţionale, fie în misiuni NATO, fie în misiuni de tip coaliţie internaţională. Iată cum BREXIT-ul începe să provoace rupturi grave în ceea ce înseamnă acorduri şi reglementări în raport cu ceea ce au fost aliaţii europeni de odinioară ai britanicilor. Şi, poate, din perspectiva acestei discuţii, poate fi înţeleasă mai uşor acerba opoziţie britanică la ideea unei forţe armate europene pe care au contestat-o cu toate puterile şi prin toate mijloacele.

Culmea e că nimeni dintre europeni nu are nimic de spus în această chestiune, din moment ce Marea Britanie devine „ţară terţă” în raport cu UE, cu legislaţie proprie şi cu reguli de aplicare asemenea. Întrebarea este cum va reacţiona NATO într-o asemenea situaţie şi care vor fi modificările eventuale care vor fi trebui operate în regulile de angajament. Oare cât de entuziaşti vor fi militarii europeni să lupte în misiuni comune cu britanicii, ştiind că sistemele de protecţie sunt duale, cu un evident avantaj pentru cei din UK?

Până unde va merge oare „splendida izolare” în care se afundă acum Marea Britanie? Întrebare logică deoarece, veţi vedea foarte curând, urmează, printre altele, legislaţia extrem de dură pentru protecţia pieţei interne a muncii...