Berlin Pride s-a organizat după doi ani de restricţii impuse de pandemia de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA-EFE
Foto EPA-EFE

După doi ani de restricţii impuse de pandemia de COVID-19, mii de persoane au participat la Berlin Pride, un eveniment dedicat drepturilor persoanelor LGBTIQ+ care s-a desfăşurat sâmbătă, informează DPA.

GALERIE FOTO

Evenimentul a început dimineaţă cu întrunirea participanţilor şi o ploaie de confetti în Spittelmarkt, în cartierul Mitte. Marşul a pornit apoei pe un traseu de 7,4 kilometri prin mai multe cartiere din capitala Germaniei până la Poarta Brandenburg. Au fost 100 de vehicule şi au participat sute de mii de oameni, care au dansat pe ritmuri de muzică house, disco şi electronică.

Christopher Street Day (CSD), aşa cum este denumit marşul la nivel local, este unul dintre cele mai ample evenimente dedicat comunităţii LGBTIQ+ din Europa, relatează Agerpres.

Organizatorii marşului au estimat că aproape 600.000 de persoane au participat la eveniment, potrivit declaraţiilor unui purtător de cuvânt la postul de radio RBB, dar poliţia a spus că numărul participanţilor a fost de 150.000.

Participanţii au solicitat acţiuni împotriva violenţei şi discriminării, demonstraţia desfăşurându-se sub motto-ul „Uniţi în iubire. Împotriva urii, războiului şi discriminării''.

Senatorul pentru Cultură al Berlinului, Klaus Lederer, a amintit de războiul din Ucraina şi de „mulţimea de persoane queer'' care au părăsit Ucraina în urma invaziei ruse. Acesta a subliniat că oamenii din comunitatea LGBTQ se confruntă cu discrimninarea în Germania şi că lupta lor pentru egalitate este importantă şi trebuie să continue.

Potrivit orgnizatorilor, 96 de vehicule şi cel puţin 80 de grupuri pedestre din toată lumea au luat parte la marş - cea mai mare participare de până acum la CSD în Berlin, ajuns la cea de-a 44-a ediţie. Printre aceştia, s-au numărat şi persoane din Ucraina.

Numeroase persoane aflate în clădirile de pe traseul marşului au fluturat steaguri-curcubeu, care reprezintă comunitatea LGBTIQ+ şi simbolizează toleranţa.

Biroul cancelarului Germaniei, alături de alte instituţii precum Ministerul de Interne, au înălţat de asemenea steagul-curcubeu în semn de sprijin al diversităţii şi toleranţei, a anunţat Consiliul Federal.

Denumirea locală a evenimentului - Christopher Street Day - este o referire la Christopher Street din New York, locul de desfăşurare al revoltelor din 1969, care au iniţiat mişcarea pentru drepturile persoanelor LGBT. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite