„Le Monde”: Cuibuşorul de nebunii al preşedintelui Hollande, închiriat de la iubita unor mafioţi corsicani

„Le Monde”: Cuibuşorul de nebunii al preşedintelui Hollande, închiriat de la iubita unor mafioţi corsicani

Francois Hollande, preşedintele Franţei. FOTO Reuters

Apartamentul din Paris în care preşedintele Francois Hollande se întâlnea în secret cu actriţa Julie Gayet a aparţinut unor lideri interlopi care au legături cu mafia din insula franceză Corsica, potrivit anchetei demarate de cotidianul „Le Monde”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit presei franceze, citată de Mediafax, apartamentul în care François Hollande se întâlnea cu Julie Gayet îi fusese închiriat actriţei de o prietenă care are legături cu doi lideri interlopi corsicani.

Prietena actriţei este Emmanuelle Hauck, care a fost căsătorită cu Michel Ferracci, un bărbat condamnat în noiembrie 2013 la 18 luni de închisoare pentru spălare de bani.

După divorţul de Ferracci, Emmanuelle Hauck a avut o relaţie cu François Masini, împuşcat mortal într-o reglare de conturi.

Emmanuelle Hauck a admis că apartamentul îi aparţine, însă susţine că nu a fost al soţului ei, nici al concubinului, şi nu a fost închiriat prietenei sale Julie Gayet.

Revista Closer a dezvăluit că François Hollande, în vârstă de 59 de ani, are o relaţie amoroasă cu actriţa Julie Gayet, în vârstă de 41 de ani. Preşedintele Francois Hollande a sugerat că ar putea da în judecată publicaţia pentru încălcarea vieţii private, dar nu a negat informaţiile despre relaţia cu Julie Gayet.

Jurnalista Valérie Trierweiler, partenera declarată a preşedintelui Franţei, a fost spitalizată "pentru odihnă şi efectuarea unor analize medicale", fiind abătută după dezvăluirile despre relaţia amoroasă pe care ar avea-o Francois Hollande.

Între timp, mulţi francezi se întreabă cum a fost posibil ca fotografii să-l identifice şi să-l urmărească aşa uşor pe preşedinte, evidenţiind că planurile clandestine îl expun riscurilor unui atentat terorist, şantaj, denigrare, şi nu numai.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările