Angela Merkel, primită într-o audienţă privată de Papa Francisc la Vatican

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a primit-o sâmbătă într-o audienţă privată pe Angela Merkel, cancelarul federal german, cei doi purtând discuţii legate de actualitatea internaţională, inclusiv privind „ameninţarea reprezentată de terorism şi schimbările climatice“, după cum precizează un comunicat al Vaticanului, citat de agenţia Belga.

Suveranul pontif şi cancelarul german „au convenit asupra necesităţii de a acorda o atenţie specială responsabilităţii comunităţii internaţionale în lupta impotriva sărăciei şi foametei, ameninţării globale a terorismului şi schimbărilor climatice“, se arată în comunicat.

Angela Merkel, care a fost primită de Papă pentru a patra oară, a vorbit aproximativ 40 de minute cu Suveranul pontif, cu care a discutat, de asemenea, „chestiuni de interes comun, printre care se numără şi următorul Summit G20 de la Hamburg“, care se va desfăşura în luna iulie şi care se va concentra în special asupra chestiunilor care ţin de climă şi energie.

Potrivit comunicatului, „un moment special i-a fost consacrat fostului cancelar german Helmut Kohl (...) şi muncii sale neobosite pentru reunificarea Germaniei şi unitatea Europei“. Helmut Kohl a încetat din viaţă vineri dimineaţă, la vârsta de 87 de ani.

După terminarea audienţei, Angela Merkel s-a întâlnit şi cu secretarul de stat al Sfântului Scaun Pietro Parolin şi cu Paul Gallagher, secretar pentru relaţiile cu statele.

Ulterior, cancelarul federal german le-a spus jurnaliştilor că a discutat cu Papa Francisc şi despre imigraţie şi a adăugat că amândoi şi-au exprimat regretul ca urmare a deciziei SUA de a părăsi acordul de la Paris privind schimbările climatice.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite