Mai departe, ce se întâmplă în România, îi priveşte pe români şi se aşteaptă, adevărat, cu foarte mult interes, să se vadă cum va arăta viitoarea arhitectură guvernamentală şi parlamentară. Atâta tot şi nimic mai mult, deoarece aşa s-au petrecut lucrurile în cazul tuturor alegerilor desfăşurate în statele membre UE care, acum pe bandă rulantă, certifică victoria stângii, un val socialist care se pare că se instalează solid pe poziţii şi va marca şi viitoarea configuraţie a Parlamentului European.

Cauza profundă, aşa cum a apărut ea desenându-se pe parcursul ultimelor câteva luni, este refuzul electoratului în raport cu măsurile de austeritate extrem de dure care fuseseră propuse de guvernele de dreapta ca soluţie de urgenţă pentru depăşirea crizei. Din păcate pentru autorii programelor respective, deoarece au trebuit să fie aruncate pe piaţă foarte repede, cu pionerat asumat de România , n-a mai fost timp să se elaboreze şi studiile complementare de risc şi evaluarea impactului a fost strict de ordin financiar, în speranţa că puterea de suportabilitate a populaţiei nu va fi afectată major.

Sigur, după ce România a acceptat să aplice varianta maximală a pachetului de austeritate (tăierile de salarii şi pensii, dar şi reducerea alocaţiei pentru mame precum şi concedieri masive din rândul funcţionarilor publici), celelalte ţări au devenit mai precaute, limitându-se la doar câteva puncte ale pachetului respectiv. Dar tot a fost prea mult, iar criza socială a fost şi este fără precedent deoarece a dus la probleme nemaintâlnite de cei care se obişnuiseră de decenii cu societatea bunăstării.

S-a văzut foarte repede, pornindu-se cu România, că efectele benefice pe plan financiar ale pachetelor de austeritate, efecte desigur reale, au fost depăşite aproape instantaneu de amploarea dezastrului social provocat şi au demonstrat realitatea conţinută în avertismentele Băncii Mondiale, preluate apoi şi de FMI, cum că prea multă austeritate reprezintă o frână puternică în raport cu obiectivul esenţial, reluarea procesului de creştere economică bazat pe investiţii.

De atunci încoace, instituţiile europene au demarat un exerciţiu care se va finaliza acum, în decembrie, la Summit-ul unde se va decide forma finală a bugetului multi-anual al UE, construit exact în această filozofie a dirijării fondurilor comunitare către mari programe trans-europene, cele care, dacă credem în experienţele trecute în depăşirea unor crize majore de sistem, ar putea să ducă la apariţia unor locuri stabile de muncă pe perioade medii sau lungi, rebalansând o piaţă a muncii la nivelul UE aflată acum în suferinţă şi penalizând în principal tineretul.

Acum, la Bruxelles, s-a definit miza marilor jocuri viitoare şi actorii se repoziţionează în consecinţă. Depinde de noi cât de repede vom putea reintra în joc şi proba maturitatea clasei politice care să înţâeleagă nevoia de a se lupta pentru interesul superior care nu este numai cel naţional, ci este cel al supravieţuirii naţionale. Vedeţi că aceste teme au fost cvasi-inexistente în campania politică, nu se vorbeşte deloc despre asta nici în analizele post-campanie, dominate în continuare numai de scenarită, miros de bătălii cu mult sânge pe pereţi şi incertitudini.

Dacă din România va continua să curgă doar informaţia despre incertitudini, atunci incert va fi şi statutul nostru la masa negocierilor. Interesul nostru real ar fi să se constituie cât mai rapid o echipa guvernamentală care să intre în tratativele ulimelor ore de la Bruxelles cu mandatul de forţă real dat de rezultatul incontestabil al acestor alegeri. Acesta este intersul nostru. Poate deloc şi al altora, mulţumiţi că, în momentul în care se iau deciziile grle pe bani mulţi, mai scapă, cel puţin temporar, de presiunea unei ţări altfel perfect îndreptăţită să-şi ceară partea din tortul european la care, cu nadejde, plătim contribuţie anuală, corect şi la timp.