Zece lucruri surprinzătoare despre Coreea de Nord

Zece lucruri surprinzătoare despre Coreea de Nord

În Coreea de Nord, marijuana nu este un drog şi nu e interzisă FOTO Reuters

Coreea de Nord, cea mai izolată ţară din lume, care recent a încercat să pună lumea pe jar ameninţând cu lansarea de bombe nucleare, este un stat în care au trăit unicorni, oamenii pot fuma marijuana fără să primească vreo contravenţie, iar numărătoarea anilor a început abia în urmă cu un secol.

Ştiri pe aceeaşi temă

1. Marijuana e legală şi nici măcar nu e considerată drog

Deşi folosirea şi distribuirea de droguri puternice, precum metamfetamina, se pedepseşte cu moartea, marijuana nu este nici ilegală, nici măcar considerată drog. În Coreea de Nord, fumatul marijuanei nu e un tabu. De altfel, mulţi nord-coreeni fumează în mod regulat marijuana, scrie oddee.com.

2. În Coreea de Nord nu e anul 2013, ci 102

Calendarul Juche a fost introdus în 1997 şi este bazat pe data de naştere a lui Kim Il Sung, fondatorul Coreei de Nord. 1912 este considerat primul an în calendarul Juche, iar diviziunea anului şi lunilor este identică cu cea a calendarului gregorian.

It's not 2013 in North Korea. The year is 102!

3. Are cel mai mare stadion din lume, cu o capacitate de 150.000 de locuri

Deşi un nord-coreean trăieşte doar cu doi dolari pe zi, Coreea de Nord are cel mai mare stadion din lume. A fost terminat în 1989 şi este folosit pentru meciurile de fotbal şi competiţiile de atletism. Stadionul, care se află în Phenian, are 150.000 de locuri.

La sfârşitul anilor 90, mai mulţi generali nord-coreeni implicaţi într-o tentativă de omor asurpa lui Kim Jong-il au fost arşi de vii pe stadion.

4. Coreea de Nord nu este o ţară comunistă

Deşi regimul de la Phenian este unul tipic comunist, toate referirile la comumism au fost scoase din Constituţia ţării în 2009. „Juche” a devenit ideologia de stat, înlocuind marxismo-leninismul. Creată de Kim Il-sung, Constituţia din 1972 spune că poporul coreean este stăpânul dezvoltării ţării.

5. Timp de 20 de ani, cel mai înalt hotel din lume a fost o piramidă de 105 etaje din Phenian

Hotelul Ryugyong a fost proiectat la sfârşitul anilor 80, dar construcţia lui a fost oprită în 1992, când Coreea de Nord a intrat în criză economică în urma dispariţiei Uniunii Sovietice.

Cotidianele japoneze estimează că hotelul a costat 750 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă 2% din PIB-ul ţării.

For 20 years, the world's tallest hotel was a 105-story empty pyramid in Pyongyang.

6. În 2012, arheologii nord-coreeni au anunţat că au „descoperit" locul de veci al unui unicorn

Arheologii nord-coreeni susţin că unicornii totuşi există şi că au descoperit grota unui astfel de animal fantastic, care ar fi aparţinut regelui Tongmyong, fondatorul regatului corean.

Potrivit agenţiei nord-coreene KCNA, grota se află la 200 de metri de un templu din capitala Phenian. În faţa adăpostului se află o piatră mare pe care scrie ”Grota Unicornului”. Se pareă că inscripţia ar fi fost sculptată în timpul Regatului Koryo (918-1392).

7. Şase soldaţi americani au fugit în Coreea de Nord în 1962 şi trăiesc acolo în continuare

James Dresnok a dezertat în august 1962 şi a fugit în Coreea de Nord. La scurt timp, l-a întâlnit pe Larry Allen Abshier, un alt dezertor american. Până la urmă, şi-au dat seama că nu sunt singurii dezertori. Cei şase bărbaţi locuia împreună şi au participat la propaganda guvernului de la Phenian, încercând să convingă şi alţi soldaţi americani să dezerteze. Iniţial, nu voiam să rămână în Coreea de Nord pentru totdeauna. De altfel, patru ani mai târziu au cerut azil politic la ambasada sovietică de la Phenian, însă au fost daţi pe mâinile autorităţilor. Dresnok este ultimul dezertor american în viaţă din Coreea de Nord.

8. Coreea de Nord e singura ţară care a capturat vreodată vreo navă americană

Nava USS Pueblo a fost capturată pe 23 ianuarie 1968 în apele internaţionale, la vreo 25 de kilometri de Coreea de Nord. Marinarii de pe navă au fost prinşi şi trimişi la închisoare. Timp de aproape un an, membrii echipajului navei USS Pueblo au fost torturaţi şi privaţi de mâncare. Ulterior, guvernul nord-coreean a decis să-i elibereze, însă nava a rămas în posesia regimului de la Phenian.

9. Există 51 de „categorii sociale” în funcţie de fidelitatea lor faţă de regimul de la Phenian

Nord-coreenii sunt clasificaţi în 51 de categorii sociale, ordonate în funcţie de loialitatea lor faţă de regim.

10. La graniţa intercoreeană există un oraş-fantomă

La graniţă cu Coreea de Sud se află un oraş complet gol, construit special pentru a-i încuraja pe sud-coreeni să se mute aici. În Kijongdong ar putea locui 200 de familii, există un centru de îngrijire al copiilor, grădiniţe, şcoli şi un spital. În localitate au fost amplasate boxe, iar din acestea răsună mesaje de propagandă, prin care regimul de la Phenian speră să-i îmbie pe locuitorii sud-coreeni să-şi părăsească ţara.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: