Yemen reia războiul, după ce Arabia Saudită şi rebelii au ignorat apelul ONU de a extinde armistiţiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coaliţia de condusă de Arabia Saudită şi-a intensificat atacurile aeriene asupra rebelilor susţinuţi de Iran în Yemen, iar pe teren au loc ciocniri violente, după ce ambele părţi au ignorat un apel al ONU pentru reînnoirea unui armistiţiu fragil ce a durat 72 de ore, transmite The Guardian.

Armistiţiul de 72 de ore ce a presupus încetarea focului a intrat în vigoare miercuri, chiar înainte de miezul nopţii, pentru a permite livrarea de ajutor în Yemen, unde războiul a ucis mii de oameni şi a lăsat milioane de persoane fără adăpost şi în foamete. Armistiţiul s-a încheiat oficial sâmbătă, la miezul nopţii.

Trimisul special al ONU în Yemen, Ismail Ould Cheikh Ahmed, a făcut apel la o reînnoire a încetării focului, declarând că ajutorul umanitar a reuşit să ajungă în timpul armistiţiului la zonele care au fost anterior inaccesibile. Cu toate acestea, ministrul de externe yemenit Abdulmalik al-Mekhlafi a ridicat din umeri în urma apelului, considerându-l "inutil" şi acuzându-i pe rebelii Houthi că au ignorat acordul de încetare a focului.

Armistiţiul a fost şasea tentativă de acest fel de când coaliţia condusă de Arabia a intervenit în luna martie a anului trecut pentru a sprijini guvernul preşedintelui Abed Rabbo Mansour Hadi, după ce rebelii Houthi şi aliaţii lor au invadat o mare parte din ţară.

Într-o declaraţie postată pe pagina de Facebook a lui Ahmed cu puţin timp înainte ca încetarea focului să fi expirat, reprezentantul a cerut ca "toate părţile să accepte extinderea acestuia pentru cel puţin încă 72 de ore cu posibilitate de reînnoire". Încetarea focului "a fost respectată, în mare măsură, în ciuda încălcărilor raportate de ambele părţi, în mai multe domenii", a spus el. "Am observat în ultimele zile că mâncarea şi proviziile umanitare au fost acordate mai multor cartiere afectate, iar personalul ONU a reuşit să ajungă la zonele care au fost anterior inaccesibile. Ne-am dori să ne bazăm pe acest lucru şi ne propunem o mobilizare mai largă în următoarele câteva zile", a adăugat el.

Duminică, însă, la scurt timp după apel, avioanele de război ale coaliţiei au atacat poziţiile rebelilor şiiţi din capitala Sanaa, au relatat oficialii militari şi mass-media rebelă. Site-ul web sabanews.net, controlat de rebeli, a raportat nouă lovituri aeriene asupra capitalei duminică, în zori. Raziile au lovit poziţii din Ma'rib, la est de capitala deţinută de rebeli, şi în provincia Taiz din sud-vest, au declarat oficialii.

"O prelungire (a armistiţiului – nr.r.) ar fi inutilă, pentru că, chiar dacă am accepta, cealaltă parte nu ar face nici un angajament să respecte încetarea focului", a spus Mekhlafi.

"Noi respectăm apelul reprezentantului ONU pentru o prelungire, dar de fapt nu a existat niciun armistiţiu", din cauza unor încălcări de către rebeli, a declarat ministrul de externe. Lupta pe teren nu prezenta semne de atenuare.

Ciocniri înverşunate au avut loc în regiunile nordice din Yemen, de-a lungul graniţei cu Arabia Saudită, pe durata weekend-ului, omorând cel puţin 10 rebeli şi patru soldaţi yemeniţi, au declarat oficialii militari. Apărarea civilă saudită a raportat, de asemenea, o bombardare transfrontalieră, care a rănit un rezident yemenit al oraşului sud-vestic Najran.

Ahmed a declarat, vineri, că el a încercat asigurarea legăturii cu părţile într-o încercare de a extinde încetarea focului, în scopul "de a crea un mediu propice pentru o pace de lungă durată", în Yemen.

Aproape 6.900 de oameni au fost ucişi în conflict, mai mult de jumătate dintre ei civili, în timp ce încă trei milioane sunt strămutaţi şi alte milioane au nevoie de ajutor alimentar. Ultima tentativă de încetare a focului a început în aprilie şi s-a prăbuşit după eşuarea, în august, a discuţiilor de pace mediate de ONU şi găzduite de Kuweit.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite