Un avion al companiei Malaysia Airlines a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Kuala Lumpur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion al companiei aeriene Malaysia Airlines a fost nevoit, luni, să aterizeze de urgenţă pe un aeroport din Kuala Lumpur, după o serie de probleme tehnice survenite la trenul de aterizare, informează AFP.

Aeronava, un Boeing 737-800, decolase din capitala Malaysia şi se îndrepta către Bangalore, în India, având la bord 166 de pasageri. Avionul a fost nevoit să se întoarcă din drum, din cauza unor probleme apărute la trenul de aterizare, a anunţat compania aeriană într-un comunicat.

„Trenul de aterizare drept al avionului a funcţionat în mod defectuos în momentul decolării, iar avionul a fost nevoit să se întoarcă la Kuala Lumpur”, a transmis Malaysia Airlines printr-un comunicat.

„Deoarece siguranţa reprezintă cea mai înaltă prioritate a companiei Malaysia Airlines, avionul a primit instrucţiuni pentru a reveni pe aeroportul din Kuala Lumpur”, se mai notează în comunicat.

Aterizarea de urgenţă, care a avut loc la ora locala 01.56 (19.56, ora României), după 4 ore de la decolare, a fost lipsită de incidente. „Debarcarea celor 159 de pasageri şi celor şapte membri ai echipajului este în curs”, a transmis Malaysia Airlines.

Conform unui mesaj postat pe reţeaua Twitter de către ministrul malaysian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein, unul dintre pneurile avionului companiei Malaysia Airlines ar fi explodat la decolare. Câteva informaţii oficiale sugerează că mai multe bucăţi de pneu au fost descoperite pe pista de decolare din Kuala Lumpur.

De asemenea, o nouă cursă pentru Bangalore a fost programată pentru luni, a mai anunţat compania, precizând totodată că pasagerii au fost cazaţi la hotel.

O aeronava a companiei Malaysia Airlines a dispărut de pe radare la 8 martie 2014, epava avionului nefiind găsită nici până în prezent. Avionul avea la bord 239 de persoane.


Citeşte şi:

Dispariţia aeronavei Malaysia Airlines, investigată într-un documentar Discovery

Dispariţia aeronavei Malaysia Airlines va fi investigată de Discovery Channel în documentarul „Misterul zborului 370“, care va fi difuzat duminică, de la ora 16:00, şi, în reluare, la ora 24:00.

Zborul Malaysia Airlines: Căutarea aeronavei a ajuns într-un punct critic

Operaţiunea de căutare a avionului companiei Malaysia Airlines de tip Boeing 777, dispărut în luna martie,  va ajunge la cote critice în următoarele două zile, susţine ministrul Transporturilor din Malaezia.

Zborul MH370: cine a rostit ultimele cuvinte transmise către sol, la ce altitudine a „plonjat“ avionul şi de ce

La 34 de zile după ce Boeingul 777 al companiei Malaysian Airlines a dispărut, anchetatorii au descoperit o serie de noi amănunte.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite