Revolte în Kazahstan. Preşedintele spune că a restabilit „ordinea constituţională”. Zeci de morţi şi mii de arestări în rândul protestatarilor FOTO VIDEO

Revolte în Kazahstan. Preşedintele spune că a restabilit „ordinea constituţională”. Zeci de morţi şi mii de arestări în rândul protestatarilor FOTO VIDEO

FOTO EPA-EFE

Vineri dimineaţa, preşedintele kazah Kassim-Jomart Tokaev a declarat că „ordinea constituţională” fost restabilită în mare parte în ţara din Asia Centrală zguduită de revolte violente de aproape o săptămână, relatează Reuters. Potrivit presei internaţionale ar fi zeci de morţi şi mii de arestaţi în rândul protestatarilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tokaiev a dat vina pe grupările de „terorişti„ străini care ar fi pus la cale întreaga revoltă, fără a oferi niciun fel de dovadă.

Într-o declaraţie separată, ministrul de interne a declarat că 26 de „criminali înarmaţi” au fost „lichidaţi” şi peste 3.000 de oameni au fost arestaţi, în vreme ce 18 poliţişti şi ofiţeri ai gărzii naţionale au fost ucişi de la declanşarea protestelor din această săptămână.

GALERIE FOTO

Joi seara, forţele de securitate din Kazahstan au alungat toţi manifestanţii din Piaţa Republicii din Almatî. Locul a fost epicentrul protestelor din oraş. Potrivit martorilor oculari, există morţi şi răniţi, dar încă nu au fost primite date oficiale.

După-amiaza, autorităţile au anunţat că au satisfăcut cerinţele iniţiale ale protestatarilor şi au îngheţat preţurile la gazul lichefiat pentru maşini, timp de şase luni, la nivelul la care se aflau înainte de creşterea bruscă de la începutul lunii.

Autorităţile au blocat accesul în capitala administrativă, Nursultan. Între orele 23:00 şi 7:00 nu iese şi nu întră nimeni, anunţă presa independentă. Procuratura a deschis un dosar pentru acţiuni teroriste, iar vinovaţii vor fi încarceraţi între 8 ani şi pedeapsa pe viaţă.

Piaţa plină de viaţă din Almatî s-a transformat într-o zonă de conflict, cu clădiri şi vehicule incendiate.

Oamenilor le este frică să iasă afară deoarece confruntările continuă. Sunetele împuşcăturilor şi exploziilor le amintesc oamenilor cât de periculos poate fi să-şi părăsească casele.

Grupuri locale blochează intrările în satele lor de lângă Almaty pentru a preveni jafurile. Punctele de control şi barierele improvizate blochează intrarea în oraş, aşa că oamenii folosesc străzile înguste pentru a intra şi a ieşi din Almatî.

Sunt cozi mari la benzinării. Locuitorii se chinuie să cumpere alimente pentru că centrele comerciale, supermarketurile, cafenelele şi restaurantele sunt toate închise, doar magazinele mici sunt încă deschise. Şi internetul continuă să fie blocat, astfel încât oamenii nu pot să retragă bani sau să-şi reîncarce cartelele telefoanelor.

Forţele colective de menţinere a păcii ale OTSC care vor opera în Kazahstan vor număra aproximativ 2.500 de militari, iat dacă este necesar, acestea pot fi suplimentate, a declarat secretarul general al organizaţiei pentru RIA Novosti.

SUA avertizează Rusia împotriva oricărei încercări de „preluare a controlului“ asupra instituţiilor Kazahstanului

Statele Unite au avertizat joi trupele ruse, care au fost desfăşurate în Kazahstan pentru a sprijini puterea care se confruntă cu revolte, împotriva oricărei încălcări a drepturilor omului sau a oricărei încercări de „preluare a controlului” asupra instituţiilor ţării, informează AFP.

„Statele Unite şi, sincer, întreaga lume monitorizează orice posibile încălcări ale drepturilor omului. Şi monitorizăm, de asemenea, orice act care poate pune bazele unei preluări a controlului asupra instituţiilor Kazahstanului”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

Cea mai mare ţară din Asia Centrală este zguduită de un protest care a izbucnit duminică în vest după o creştere a preţului gazelor şi s-a extins în capitala economică Almatî, unde demonstraţiile s-au transformat într-o revoltă împotriva puterii, protestatarii intrând în clădiri oficiale.

La solicitarea guvernului kazah, Moscova a trimis militari ca parte a desfăşurării unei „forţe colective de menţinere a păcii” a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), organism aflat sub controlul Rusiei.

„Facem apel la forţele de menţinere a păcii şi de ordine ale CSTO să respecte drepturile omului pentru a sprijini o soluţie paşnică”, a insistat Ned Price.

„Sperăm că guvernul Kazahstanului va fi capabil să răspundă la problemele care sunt, în mod fundamental, de natură economică şi politică”, a adăugat el. El a asigurat că Statele Unite sunt pregătite să acorde sprijinul lor în calitate de „partener al poporului şi al guvernului Kazahstanului”.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat „a condamnat în cei mai fermi termeni posibil violenţa şi distrugerea de proprietăţi”.

Mai devreme în cursul zilei de joi, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken i-a cerut omologului său kazah, Mukhtar Tileuberdi, o soluţionare paşnică a crizei cauzate de revoltele fără precedent izbucnite în Kazahstan.

Într-o convorbire telefonică, „secretarul de stat a reiterat sprijinul deplin al Statelor Unite pentru instituţiile constituţionale şi mass-media libere şi a susţinut o soluţie paşnică, care să respecte drepturile la criză”.

FOTO EPA-EFE 

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările