Pagina de Media: Invitat TVR, depistat cu coronavirus. Ce măsuri s-au luat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un invitat într-o emisiune de la Televiziunea Publică a fost depistat cu coronavirus la scurt timp după ce a întregistrat în platourile TVR, anunţă Pagina de Media.

Persoana depistată cu Covid-19 a fost invitat la emisiunea „Vreau să fiu sănătos“ şi este rudă cu o doctoriţă de la spitalul MAI Gerota, unde a fost tratat fostul ofiţer întors din Israel, de la care au pornit mai multe cazuri, anunţă Pagina de Media.

Potrivit sursei citate, câţiva angajaţi TVR care au intrat în contact cu invitatul, inclusiv prezentatoarea emisiunii, Sonia Argint, sunt în izolare la domiciliu şi ţin legătura cu Direcţia de Sănătate Publică.

Până la ora publicării articolului, puţini dintre angajaţii instituţiei publice (cu excepţia câtorva dintre cei care au lucrat pentru emisiune) ştiu despre invitatul infectat cu coronavirus, notează Pagina de Media.

Potrivit informaţiilor citate de sursa menţionată, abia miercuri, în jurul prânzului, doar câţiva dintre cei din echipa care a lucrat la emisiune au fost anunţaţi să stea acasă din cauza situaţiei cu invitatul infectat.

Sonia Argint prezintă „Vreau să fiu sănătos“ la TVR FOTO Unica 

image

Contactată de Pagina de Media, prezentatoarea emisiunii „Vreau să fiu sănătos“, Sonia Argint, a explicat:

„Am aflat în dimineaţa zilei de joi, 12 martie, de la producătoarea emisiunii, că invitatul emisiunii (faţă de care am stat la o distanţă de peste 1.5m), înregistrată luni, 09 martie, are un membru al familiei testat pozitiv cu coronavirus. De atunci, alături de soţul şi copii mei, am rămas izolaţi în casă pentru a aştepta rezultatele.

Astăzi de dimineaţă (vineri, 13 martie) am fost informată telefonic de către producatoarea emisiunii, că persoana în cauză a fost testată şi ea pozitiv. Imediat după aceea am anunţat DSP-ul şi medicul de familie, care ne-au luat în evidenţă pe mine, soţ şi cei doi copii şi ne-au instruit asupra izolării la domiciliu.

Imediat după aceea am dat de veste celor cu care am intrat în contact înainte de a mă autoizola la domiciliu. În acest moment sunt alături de familia mea la domiciliu, nu prezint nici un fel de simptom. Am discutat ieri seară şi astăzi cu medicul din TVR. Toată lumea este la curent cu situaţia şi s-au luat măsurile indicate de lege. Eu am anunţat oamenii din afara instituţiei cu care am intrat în contact. Pe colegii mei ii informeaza instituţia.“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite