FOTO Premiile Emmy 2014: cele mai bune momente

FOTO Premiile Emmy 2014: cele mai
bune momente

Urcată pe un piedestal rotitor, actriţa Sofia Vergara şi-a etalat formele voluptuoase într-o rochie albă, tip sirenă, creată de Roberto Cavalli FOTO Wire Photos/ Reuters

Gala care premiază cele mai bune performaţe din televiziune şi-a desemnat câştigătorii, dar a oferit şi momente „fierbinţi“, controversate sau emoţionante.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Modern Family“, serialul în care joacă Sofia Vergara, a fost desemnat, pentru al cincilea an consecutiv, Cel mai bun serial de comedie, în cadrul celei de-a 66-a ediţii a galei premiilor Emmy. Actriţa de origine columbiană, considerată una dintre cele mai sexy femei din lume, a oferit un moment provocator celor prezenţi la eveniment: îmbrăcată într-o rochie albă şi foarte mulată, vedeta a „acompaniat“ un discurs despre diversitatea în televziune.

Sofia Vergara a fost  urcată pe un piedestal rotativ, într-un moment ce a fost catalogat de presa internaţionlă drept „sexist“. Deşi discursul, ţinut anual de preşedintele Academiei de Arte şi Ştiinţe Televizate, a vizat problema diversităţii de pe micile ecrane, Sofia Vergara şi-a etalat cu mândrie şi fără reţineri trupul în faţa tuturor. Mai mult, actriţa şi-a mângâiat provocator formele voluptuoase, scoase în evidenţă de o rochie albă şi foarte mulată. Hipersexualizarea actriţei columbiene nu a fost privită cu ochi buni nici de telespectatori, care nu au înţeles scopul acestui mesaj.

Gala a oferit însă şi alte surprize. Actorul Ricky Gervais, nominalizat pentru rolul din „Derek“,  s-a arătat nemulţumit de rezultatul voturilor, care l-au numit pe Jim Parsons Cel mai bun actor dintr-un serial de comedie, pentru a patra oară consecutiv. Gervais a ratat 19 dintre cele 21 de nominalizări la premiile Emmy, iar sorţii nu i-au zâmbit nici în 2014. Acest lucru nu l-a împiedicat din a susţine un discurs în care l-a felicitat pe Parsons, dar a dat de înţeles că ar fi fost mai cinstit dacă premiul i-ar fi revenit lui: „Felicitări, Parsons. Totuşi, aş fi preferat ca eu să câştig. Patru (premii – n.r.)... pare nedrept, nu-i aşa?“.

Actorul Ricky Gervais a ţinut un discurs prin care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de rezultatul voturilor FOTO Wire Photos/ Reuters

Julia Louis-Dreyfus, desemnată Cea mai bună actriţă într-un serial de comedie, pentru rolul din „Veep“, a fost felicitată  într-un mod mai puţin convenţional şi total neaşteptat pentru reuşita sa. Bryan Cranston, starul serialului „Breaking Bad“, nu a lăsat-o pe Dreyfus să urce pe scenă pentru a-şi ridica premiul până nu i-a oferit un sărut ca-n filme. Cum cei doi actori au format un cuplu pe micile ecrane în „Seinfeld“, sărutul lor a fost unul plin de nostalgie.

Bryan Cranston a sărutat-o pe fosta sa colegă de platou, actriţa Julia Louis-Dreyfus FOTO Wire Photos/ Reuters

„Urzeala Tronurilor“, marele perdant

În ciuda aşteptărilor, „Urzeala Tronurilor“ a fost marele perdant la premiile Emmy, supranumite „Oscarurile“ televiziunii americane.  Deşi era considerat favorit, serialul produs de HBO nu a reuşit să traducă în victorie niciuna din cele 19 nominalizări.

Serialul „Breaking Bad“ a fost răsplătit cu numai puţin de cinci premii Emmy, inclusiv la categoriile Cel mai bun actor într-un rol secundar (Aaron Paul), Cea mai bună actriţă într-un rol secundar (Anna Gunn) şi Cel mai bun actor principal într-un serial dramă (Bryan Cranston).  De altfel, producţia americană a obţinut şi cel mai important trofeu, fiind desemnat Cel mai bun serial-dramă, distincţie pe care a primit-o şi în cadrul galei Emmy din 2013.

Aaron Paul a fost desemnat Cel mai bun actor dintr-un serial-dramă, pentru rolul personajului Jessie Pinkman din „Breaking Bad“ FOTO Wire Photos/ Reuters

„Modern Family“ a obţinut trofee şi la categoriile Cel mai bun actor într-un serial de comedie (Ty Burrell) şi Cea mai bună regie pentru un serial de comedie. Premiul pentru Cea mai bună regie a unui serial dramă a ajuns la producţia „True Detective“. 

Julianna Marguiles şi-a adjudecat premiul la categoria Cea mai bună actriţă dintr-un serial-dramă,  pentru rolul din „The Good Wife“,  iar Jim Parsons, din „Teoria Bing Bang“, a fost desemnat Cel mai bun actor principal dintr-un serial de comedie.

Trecând peste momentul, poate prea „fierbinte“ oferit de actriţa din „Modern Family“, ceremonia de decernare a premiilor Emmy i-a fost dedicată regretatului actor şi comediant Robin Williams. Actorul de comedie Billy Crystal, coleg de breaslă şi un prieten vechi al artistului, a ţinut un discurs emoţionant în cinstea lui Robin Williams, unul dintre cei mai străluciţi actori ai generaţiei sale.

„Am petrecut cele mai fericite clipe din viaţa mea pe scenă alături de Robin Williams. Geniul lui era strălucitor, energia lui neobosită era palpitantă. Obişnuiam să cred că dacă aş putea să pun o şa pe el şi să stau opt secunde m-aş simţi extraordinar“, au fost o parte din cuvintele rostite de Billy Crystal în memoria fostului său prieten, actorul Robin Williams.

Actorul de comedie Billy Crystal a ţinut un discurs emoţionant în memoria regretatului Robin Williams FOTO Wire Photos/ Reuters

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: