FOTO Magia lui Gog, la „Serviţi, vă rog!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mentalistul Cristian Gog s-a folosit de puterea minţii pentru a atrage clienţii la terasa lui Nea Mărin
Mentalistul Cristian Gog s-a folosit de puterea minţii pentru a atrage clienţii la terasa lui Nea Mărin

După ce în ediţia precedentă a emisiunii „Serviţi, vă rog“, Nea Mărin le-a făcut zile grele Oanei Zăvoranu, Dianei Dumitraşcu, lui Mihai Bobonete, Răzvan Fodor şi foştilor concurenţi de la show-ul culinar „MasterChef“, Nini şi Sidia Sissoko, acum a venit rândul unei alte echipe de vedete să facă faţă exigenţelor acestuia.

De data aceasta, Jojo, Monica Anghel, Oana şi Catinca Roman, mentalistul Cristian Gog şi Alex Hora, fost concurent „MasterChef“, servesc clienţii „de fiţe“ din staţiunea Mamaia, muncesc pe rupte şi se străduiesc să îl fenteze pe asprul Nea Mărin.

Cristian Gog, câştigătorul celui de-al doilea sezon al spectacolului „Românii au talent“, va fi cel care va da tonul distracţiei şi va atrage clienţii la terasă aşa cum ştie mai bine, cu puterea minţii. Trucurile mentalistului îi vor fermeca pe turişti, dar îi vor atrage numai reproşuri din partea amfitrionului emisiunii. „A venit aici să facă treabă, nu să stea la palavre toată ziua pe terasă“, declara gazda show-ului. Alături de Alex Hora, Gog va pune la cale una dintre cele mai trăznite farse de până acum. Cei doi îi vor pune în camera de hotel a lui Nea Mărin, fără ştirea acestuia, câteva capre care îi vor distruge hainele şi vor lăsa multă mizerie în urma lor.



Dacă Oana Roman va încerca să scape de curăţenia porcului, Jojo va mătura şi va spăla terasa, va aranja mobila, îl va hrăni pe hipopotamul Emilio şi îşi va demonstra talentul de MC. Pe de altă parte, iubitul Oanei Roman, Marius, îi va ţine locul acesteia de la jumătatea filmărilor, dar nu va reuşi să-şi îndeplinească îndatoririle, ci să îl enerveze şi mai mult pe simpaticul Nea Mărin.

jojo munca de jos serviti



Distracţia va fi mult mai tentantă pentru vedete care vor încerca, cu orice preţ, să scape de sarcinile impuse de Nea Mărin. Dacă Oana Roman împreună cu Jojo vor pleca în larg cu hidrobicicleta, mentalistul Gog va decide să fugă pe skijet. „Am dat câteva ture, până l-am văzut pe Nea Mărin că mă urmăreşte tot pe skijet, şi colac peste pupăză are o ditamai bâta în mână, nu o nuia, cum avea de obicei“, se amuza mentalistul.

oana roman serviti
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite