Cine sunt cele nouă perechi de la Asia Express care vor merge pe "Drumul Împăraţilor"

Cine sunt cele nouă perechi de la Asia Express care vor merge pe

Foto Facebook

Sezonul patru din Asia Express de la Antena 1 vine cu modificări importante, atât în cazul al traseului, cât şi al prezentatorilor. Gina Pistol, care a devenit de curând mămică, a fost înlocuită cu Irina Fodor. Tânăra vedetă va prezenta sezonul patru "Asia Express" alături de Marius Damian şi Oase.

Cu doar un dolar în buzunar, viitoarele 9 perechi de concurenţi vor străbate Turcia, Azerbaidjan-ul, Georgia şi alte trasee ce vor fi descoperite pe parcursul competiţiei. Provocările vor fi, ca şi în trecut, la fel de dure, dar şi marele premiu este pe măsură. Câştigătorii vor încasa 30.000 de euro la final. 
Toţi concurenţii vor trebui să se descurce în condiţii vitrege pe tot parcursul competiţiei. Ca şi în celelalte sezoane, telesepctatorii vor fi conduşi (de această) pe "Drumul Împăraţilor” de trei prezentatori. Soţia lui Răzvan Fodor îi va lua locul proaspetei mămici Gina Pistol şi va prezenta show-ul alături de Oase, fost concurent la "Asia Express”, şi binecunoscutul actor Marius Damian.
 

Vor pleca pe "Drumul Împăraţilor” nouă echipe

 Filmările, conform Antena 1, încep în această lună, startul fiind din Turcia. Ca şi în celelalte sezoane 9 perechi vor porni în marea aventură "Asia Express”. Echipele sunt, majoritatea, formate din vedete din showbiz-ul românesc.
 
Mihai Petre şi Elwira Petre, de la Pro TV la Asia Express
O mutare surpriză este echipa formată din fosta vedetă PRO TV, Mihai Petre şi soţia sa, dansatoarea Elwira Petre. “Când am primit propunere de a participa la Asia Express, nu credeam că vom pleca, mai ales că era vorba de amândoi. 1000 de întrebări au apărut în capul meu. Cum să mă organizez? Fetele? Casa? Serviciul? Oare este posibil? Dar recunosc că sunt o femeie foarte curioasă. Curioasă să întâlnesc oameni noi, locuri noi, culturi noi. Atât de curioasă, încât nu am putut sa ratez Asia Express. Ce ne aşteaptă? Nu ştiu! Dar vreau sa văd!”, a povestit Elwira Petre.
 
Adriana Trandafir şi fiica sa, Maria Speranţa
Celebra actriţă a decis să treacă la un alt nivel, după "Te Cunosc de Undeva”. În sezonul patru "Asia Express”, Adriana Trandafir, care va concura alături de fiica sa, Maria a declarat: “Cea mai provocatoare experienţă personală de până acum. Singura în care o să ne testăm limitele. Puterea de a merge cu adevărat mai departe, după ce o să spunem: gata, până aici, nu mai pot".
 
Alexandra Ungureanu, alături de mama ei
Celebra solistă Alexandra Ungureanu a lăsat muzica pentru un dolar şi un rucsac. “Asia Express e un proiect tv fabulos şi o competiţie care m-a ţinut cu sufletul la gură de la primul sezon. Mi-am închipuit de multe ori cum ar fi sa particip. Aum, cu câteva zile înainte de plecare, încă mi se pare că visez că se întâmplă! Am ales să fac echipă cu omul către care alerg întotdeauna prima dată să-i povestesc tot ce trăiesc, pe plan artistic sau personal – mama".
 
Cuza şi Emi de la "Noaptea Târziu”  
Cuza şi Emi de la ”Noaptea Târziu” au decis să se lase de parodii şi să răspundă provocării. Vom vedea dacă parodia va fi pe seama lor, sau a celorlalţi concurenţi. “Plecarea în Asia Express deja mi-a stârnit emoţii pe care nu credeam că sunt capabil să le simt sau că le am. Abia aştept să trăiesc experienţa asta pe pielea mea. Sunt convins că îmi va fi greu, dar îmi voi crea nişte amintiri pentru o viaţă".
 
Cosmin Natanticu şi Eliza
Celebrul actor şi soţia sa au răspuns provocării de a participa în acest nou sezon. Rămâne de văzut până unde vor ajunge cei doi. "Ne va pune la încercare răbdarea şi anduranţa. Ne-am propus să trăim pas cu pas această experienţă unică în stilul caracteristic Natanticilor, adică cu umor”, au povestit soţii Natanticu.
 
Patrizia Paglieri şi Francy, fiul ei
Celebrul chef italian Patrizia Paglieri a renunţat la şorţ, şi-a luat fiul, pe Francy, şi a pornit în ”Asia Express”. Cât vor rezista cei doi, rămâne să aflăm. “Pentru noi doi, această experienţă este un vis împlinit şi ne bucurăm enorm să trăim toate astea împreună!”, au povestit Patrizia şi Francy.
 
Lida Buble şi sora ei, Estera
 Lidia Buble îşi încearcă norocul la ”Asia Express”. Nu va fi singură, ci cu Estera, sora ei. “O viaţă am aşteptat o astfel de oportunitate… să pot să-mi spun povestea şi într-un alt context. Sunt extrem de competitivă, dar habar n-am cum am sa fac faţă când adaug stresul şi epuizarea. Vin să câştig şi să-mi arăt că pot mai mult. Noi suntem 11 fraţi. Cât o echipă de fotbal:)… am ales-o însă pe Esty, pentru că împreună suntem Double Bubble Trouble.”, a declarat Lidia Buble.
 
Connect-R şi Shift 
Connect-R şi Shift vor forma o pereche care se luptă pentru marele premiu. Cei doi sunt buni prieteni şi chiar au avut colaborări. Ei au şi o piesă împreună: "Piele albă, piele neagră”.
 
Lorelei şi Zarug
Cei doi vin din zona de confort, de creaţie în online, digital. Acum vor simţi o altă experienţă, reală, nu digitală, la "Asia Express”. “În general, iau viaţa cu tot ce e mai bun în ea. Aşa că am răspuns instant “da” la o vacanţă prelungită pe banii altora. Mă aştept să fie cu hohote de râs şi înfiorător de greu".
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările