VIDEO Feli a lansat piesa „Du-te, dorule”, un omagiu adus Mariei Tănase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Feli a lansat piesa "Du-te, dorule"
Feli a lansat piesa "Du-te, dorule"

Feli a lansat „Du-te, dorule”,  o piesă despre răzbunare şi vindecare post-iubire, un omagiu adus Mariei Tănase, după cum mărturiseşte artista.

"Piesa aceasta este un omagiu adus Măriei Tănase. Inspirată de „Cine iubeşte şi lasă”, de „Blestem” şi de întreaga forţă creatoare a muzei mele, Măria Tănase, am simţit să-mi scriu şi să-mi cânt o poveste reală de vindecare de iubire din trecutul meu.”, povesteşte Feli. 

„După ce se termină o poveste de iubire, fiecare se vindecă în felul lui pentru a merge mai departe. Eu, după acest episod din trecutul meu, care mi-a rănit ego-ul, am simţit să îmi doresc aprig ca el, băiatul care-mi fusese iubit, să nu poată fi fericit fară mine, să nu scape uşor de „fantoma” mea şi să mă vadă pe mine în toate femeile care vor urma în viaţa lui.”, a adăugat artista. 

„De cele mai multe ori, oamenii vor să pară buni şi sensibili chiar şi atunci când sunt răniţi, însă adevărul ascuns în sufletul lor este că nu simt să fie atât de altruişti şi sensibili cu persoana care i-a rănit. Avem cu toţii o parte întunecată în noi, pe care trebuie să o acceptam şi să o laşam să iasă la iveala din când în când, că să ne eliberam şi să putem trece mai repede şi mai uşor mai departe.”, mărturiseşte artista despre lecţia învăţată în trecut. 

Co-producţie HaHaHa Production şi Cât Music, „Du-te, dorule” are muzica şi versurile compuse de Feli şi Smiley, alături de producătorii Şerban Cazan şi Vladimir Coman-Popescu, şi mix&maxerul realizat de Lucian Nagy.     

   

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite