Competiţia re:VERS, dedicată alegerii celui mai bun MC din ţară, se mută în online. Când va avea loc

Competiţia re:VERS, dedicată alegerii celui mai bun MC din ţară, se mută în online. Când va avea loc

Cea de-a doua ediţie a competiţiei re:VERS, dedicată alegerii celui mai bun MC din ţară, va avea loc online în luna noiembrie, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înscrierile sunt deschise în perioada 26 octombrie – 2 noiembrie. Finala, găzduită de Deliric, este programată să aibă loc pe 19 noiembrie, în format exclusiv online.

Juriul este alcătuit din improvizatorii şi VJ-i Afo, Doc şi Ramona Dumitrescu.

La ediţia a doua a Red Bull re:VERS, 16 MC vor face demonstraţii de improvizaţie şi creativitate. Juriul va ţine cont şi de respectarea tematicii - concurenţii trebuie să includă în versuri anumite subiecte - precum şi de valoarea poetică a improvizaţiei. În runde de câte 60 şi 120 de secunde, concurenţii vor încerca să se impună cu rime găsite pe loc.

Învingătorul fiecărei runde va fi decis cu două treimi din voturile juriului. În finală vor intra 8 concurenţi. Alţi opt sunt deja calificaţi.

Înscrierile se fac prin contul de Instagram @redbullro. Pe 5 noiembrie vor fi anunţaţi cei opt MC care ajung în finală.

Finala din 2019, care a avut loc la clubul Expirat, a fost sold-out, iar Pietonu' a fost desemnat marele câştigător. Evenimentul de anul acesta va fi transmis în direct pe redbull.ro şi pe Facebook.

re:VERS este o versiune a Batalla de Los Gallos, primul concurs internaţional de MC care a debutat, în anul 2005, în Puerto Rico.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările