Rochii din filmul „Pe aripile vântului“, expuse la 75 de ani de la lansarea filmului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rochiile purtate de actriţa Vivien Leigh au fascinat generaţii întregi de femei
Rochiile purtate de actriţa Vivien Leigh au fascinat generaţii întregi de femei

Rochiile purtate de actriţa Vivien Leigh în pelicula-cult „Pe aripile vântului“ se vor afla printre cele 300 de obiecte din recuzita acestui film clasic care vor fi prezentate într-o expoziţie oficială, în Texas, pentru a marca 75 de ani de la lansarea lungmetrajului.

Expoziţia „The Making of Gone With the Wind“ va fi vernisată la Harry Ransom Center din cadrul Universităţii Texas din oraşul Austin, în luna septembrie. Printre obiectele expuse se vor afla rochii, costume, schiţe, afişe şi fotografii rare cu Vivien Leigh, Clark Gable şi Olivia De Haviland în timpul şedinţelor de machiaj.

Rochia verde, confecţionată în film dintr-o draperie şi purtată de Vivien Leigh, interpreta personajului Scarlett O'Hara în acest film, va fi prezentată în public pentru prima dată în ultimii 25 de ani.

Colecţia provine din arhivele cineastului David O. Selznick, care a produs în 1939 acest film celebru. Pelicula „Pe aripile vântului“ a fost recompensat în 1940 cu opt premii Oscar.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite