Povestea celui mai bun machior de la Buftea. „Sergiu Nicolaescu zicea: Vodă, dă-mi sânge adevărat. Altfel nu filmez!“

Povestea celui mai bun machior de la Buftea. „Sergiu Nicolaescu zicea: Vodă, dă-mi sânge adevărat. Altfel nu filmez!“

Mircea Vodă

În 60 de ani de carieră, machiorului Mircea Vodă i-au trecut prin mână mii de actori, români sau străini, de la Ion Iancovescu, Grigore Vasiliu-Birlic sau Ştefan Ciubotăraşu şi până la Kelly Brook, Harvey Keitel, Donald Sutherland şi Florent Pagny.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 6 septembrie va împlini 78 de ani, dar are în continuare un chef nebun de viaţă şi nu s-a plictisit deloc de muncă. Sunt 60 de ani bătuţi pe muchie de când Mircea Vodă, cel mai longeviv machior din cinematografia românească, a apărut pentru prima oară pe genericul unui film de lungmetraj, „Moara cu noroc“  unde a fost asistentul Elisabetei Steuer. Postură din care a avut ocazia să-i fardeze pe Ioana Bulcă, Geo Barton şi Constantin Codrescu. „A urmat «Afacerea Protar», în regia lui Haralambie Boroş, film care a mers la Cannes în 1956, în care i-am machiat pe marele Ion Iancovescu, care a dominat scena interbelică şi a fondat nu mai puţin de şapte teatre în Bucureşti, pe Ion Finteşteanu, pe tânărul – la vremea respectivă – Radu Beligan şi pe Constantin Ramadan. Am fost asistent de machiaj şi la «Două lozuri», unde i-am lipit mustaţa lui Grigore Vasiliu-Birlic“, şi-a reamintit veteranul machior. Până să ajungă în cinematografie, Vodă n-a avut deloc o viaţă de uşoară. Dimpotrivă. În aprilie 1944 a rămas orfan de război, după ce tatăl său a murit în timpul bombardamentelor americane asupra Atelierelor CFR, acolo unde lucra ca maistru. Tot atunci i s-a spulberat şi visul de a urma „Belle-Arte“, deşi avea talent cu carul la desen. „Pentru că n-am avut alte posibilităţi, pensia mamei fiind foarte mică, am făcut un liceu industrial, pe specializarea strungărie“, a povestit Mircea Vodă.

Norocul i-a surâs însă atunci când se aştepta mai puţin. O cunoştiinţă i-a arătat un anunţ dintr-un ziar, în care scria că Studioul Animafilm scoate trei locuri la concurs. „Era greu să-ţi găseşti atunci de lucru, dar uite că am reuşit, la 17 ani, să obţin unul dintre acele posturi de colorist. Aveam de făcut şi câte 100 de desene pe zi, iar pentru un ban în plus mai desenam şi câte-un iepuraş cu halba în mână pe geamurile berăriilor. Apoi, pentru că la machiaj aveau nevoie de cadre tinere şi talentate, am fost transferat acolo. Şi am făcut de toate“, a spus machiorul.

„Cantemir“ i-a adus o bursă la Paris

Primul film în care Mircea Vodă a avut ocazia cu adevărat să-şi demonstreze măiestria a fost „Amintiri din copilarie“, realizat de Elisabeta Bostan în 1964: „Pentru că toţi copiii erau tunşi regulamentar, iar Zizi avea nevoie ca ei să arate precum în poveştile lui Creangă, le-am făcut la toţi peruci. Şi pe Ştefan Ciubotăraşu, care era chel, l-am făcut să arate leit cu Ion Creangă din poza pe care o cunoşteam toţi din manualele de şcoală. Mă respecta din cale afară pentru asta, ţinea morţiş să ajungă mereu înaintea mea la cabina de machiaj. Un mare favor, având în vedere cine era“. În 1974, Mircea Vodă a lucrat la filmul „Cantemir“, care ar fi trebuit să fie realizat iniţial în coproducţie cu Mosfilm. „Ne trebuiau foarte multe peruci ca la 1600 – Molière – aşa cum le spunem noi. Ruşii au spus că ni le dau ei, dar eu l-am rugat pe regizor, regretatul Gheorghe Vitanidis, să mă lase să fac măcar perucile pentru figuraţie. Şi am confecţionat câteva, le-am mai reparat şi pe cele de la «Serbările galante», un film făcut de René Clair la Buftea. Şi cu alea am filmat până la urmă, pentru că a picat treaba cu ruşii“, şi-a reamintit machiorul. Filmul a circulat şi în Occident, iar ziarul „L'Humanité“ a remarcat că românii se pricep foarte bine la perucherie. De fapt, se pricepea doar Vodă: „Am primit o bursă de specializare din partea guvernului Franţei cu această ocazie. Am luat la rând fabricile de perucherie, laboratoarele de cosmetice şi studiourile de film. Când  au văzut ce ştiu să fac, mi-au propus să rămân, dar n-am vrut. În ţară aveam casă, maşină, salariu bun, o viaţă liniştită“.

Premiat de UCIN

După Revoluţie, când producţia de filme a început să cam scârţâie, s-a mutat cu arme şi bagaje la Pro TV, acolo unde a rămas câţiva ani buni. Din când în când, a mai prins şi câte un film. Pe lângă peliculele lui Sergiu Nicolaescu, care l-a convocat aproape de fiecare dată, Vodă a avut ocazia de a lucra şi la producţii precum „Privirea lui Ulysses“ („Ulysses' Gaze“), „Leganda lui Galgameth“ „The Legend of Galgameth“), „An American Haunting“ şi „House of 9“, unde i-au trecut prin mână Harvey Keitel, Dennis Hopper, Kelly Brook şi Donald Sutherland. În 2013, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), Mircea Vodă a fost singurul machior care a fost premiat, alături de marii actori care i-au trecut prin mână, cum ar fi Radu Beligan, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Olga Tudorache sau Marin Moraru.

Lica Gheorghiu, fardată cu Christian Dior

Am învăţat perucherie de la ruşi, mi-am băgat nasul şi în producţia de cosmetice, pentru că aveam un mic atelier la Buftea, iar în materie de machiaj de film am furat meserie de la Hagop Arakelian, cel care a fondat şcoala franceză de profil. Venise în România special pentru a o machia pe Lica Gheorghiu, la începuturile carierei sale cinematografice. Şi eu am colaborat excelent cu Lica la «Tudor», deşi era o fire dificilă în general. Numai pe mine mă accepta lângă ea atunci. Cinematografia îi datorează enorm, în primul rând existenţa studiourilor de la Buftea. Ea dădea ordin să se aducă tot ce-i ceream noi. Aveam numai cosmetice de cea mai bună calitate. Păi cine îşi mai permite azi să lucreze numai cu Christian Dior?“, şi-a reamintit machiorul, care a lucrat numai în cinematografie până în 1989.

Cele mai spumoase amintiri ale lui Mircea Vodă sunt cele de la filmele lui Sergiu Nicolaescu, din echipa căruia a făcut parte de cele mai multe ori. „Lucram la «François Villon». Muncisem şase ore la figuraţie, machiasem zeci de actori. Şi vine Sergiu pe la prânz. Rar de tot i se întâmpla şi lui să nu aibă chef de filmare. Şi atunci căuta nod în papură. N-a găsit nimic la altcineva, aşa că m-a strigat pe mine: «Vodă, unde eşti? Ce sânge e ăsta?». «E sânge Christian Dior. L-am folosit şi la ceilalţi actori şi e bun», îi zic. Aveam o scenă în care Florent Pagny trebuia să fie murdărit puţin de sânge pe faţă. «Nu filmez! Dă-mi sânge adevărat, că altfel nu filmez!». Ca o paranteză, noi mai foloseam sânge de animale la filmele lui. La «Noi, cei din linia întâi», de exemplu. Îl luam de la abatoare, dar vă daţi seama că nu puteam să i-l procur pe loc. Atunci am făcut altceva. Vizavi de platou era un cabinet medical. «Ia-mi o seringă de sânge şi dă-mi-o», i-am spus asistentei. Şi mi-a dat-o. M-am dus cu seringa la Nicolaescu şi i-am spus: «Acum filmezi!». S-a uitat la mine, cu ochii la plasturele de pe braţul meu şi mi-a zis: «Vodă, tu eşti nebun». Dar a filmat“, a povestit, amuzat, machiorul. Alt film, altă amintire: „Filmam în Germania, tot cu Sergiu. Constantin Rauţchi avea un rol de cardinal. Lui îi cam plăcea băutura. Pentru că el n-avea nicio scenă în primele zile, Nicolaescu l-a pus pe Ovidiu Moldovan să-l păzească, de frică să nu se îmbete ăla. Numai că şi Ovidiu le cam gusta! Şi vine momentul în care trebuia să intre în scenă. Evident că era pulbere Rauţchi! Şi neras de o săptămână. Când l-a văzut Sergiu, a înnebunit! «Vodă, rade-l imediat». Că noi trebuia să ştim şi să tundem, şi să bărbierim. «Eu mă rad numai la frizer», zice Rauţchi. Numai că acolo, la frizerie, se mergea pe programări, nu te duceai şi te tundea imediat, ca la noi. De altfel, eu îi tundeam şi pe nemţii din echipă, că n-aveau chef să stea după programări. Numai Rauţchi nu şi nu. Până la urmă, l-am lămurit şi l-am bărbierit chiar pe bordura pe care stătea“.

François Villon, cadavrul , spânzuratul şi Securitatea

Pe platoul filmului „François Villon“ s-a petrecut şi o altă istorie interesantă. „La un moment dat, trebuia să filmăm nişte spânzuraţi care putreziseră atârnând în ştreang. Sergiu le-a cerut celor de la butaforie să-i confecţioneze nişte cadavre, dar mi-a zis şi mie să-i fac un cap. Am făcut rost de un craniu de la Institutul de Medicină Legală şi am realizat capul respectiv. La un moment dat, mi-a spus Nicolaescu: «Tâmpiţii ăştia nu mi-au adus nimic, să vedem ce filmăm». Şi într-o noapte a venit, în mare secret, o maşină care a adus un cadavru într-un sicriu. Tot de la Medico-Legală. Puţea îngrozitor, dar l-am spânzurat. În scenariu scria şi că trebuia să fie nişte ciori care să-l ciugulească. Aveau cei de la producţie una, dar nu vroia să coopereze. Şi atunci am adus capul pe care-l lucrasem eu şi l-am finisat cu nişte peşte afumat, ca s-o tentez pe cioară. Şi aşa s-a filmat prim-planul de care era nevoie. Între timp intrase şi Securitatea pe fir, pentru că nu era voie cu morţi adevăraţi la filmări. Şi atunci a făcut Nicolaescu un filmuleţ cu mine în timp ce lucram la capul spânzuratului, ca să le arate că nu era vorba de niciun cadavru adevărat“, a povestit cineastul. „Tot legat de filmul ăsta. Personajul jucat de Bernard Farcy, actor cunoscut mai ales pentru seria franţuzească «Taxi», trebuia să fie spânzurat într-o scenă. Şi săracul era să moară la filmare. Nu ştiu cum s-a întâmplat că i s-a strâns nodul laţului. Sergiu era în delir, nu observase: «Trageţi din toate unghiurile, uitaţi ce bine joacă ăsta». Noroc că şi-a dat seama un cascador şi l-am salvat. Era deja inconştient. Când s-a dezmeticit, nu-şi mai aducea aminte nimic…“, şi-a reamintit Vodă.

Farse cu actori răniţi

Pentru că nu se putea filma întotdeauna vara, când era pauza dintre stagiuni, majoritatea actorilor erau nevoiţi să facă naveta între platoul de filmare şi teatrele la aveau spectacole în fiecare seară. „Eram cu Dinu Cocea la «Haiducii». Şi n-aveam tot timpul maşini suficiente, nu era ca acum. Şi atunci îmi zicea Dinu: «Răneşte-l pe cutare ca să ajungă la Bucureşti». Şi pleca cu ambulanţa! Abia în Capitală aflau doctorii că respectivul era doar machiat. Tot legat de răniţi. Eram la «Războiul independenţei», la Crucea, cu Gheorghe Vitanidis. Se filma momentul în care se cărau răniţii de război cu căruţele. Când au început să tragă tunurile din toate părţile, câţiva cai s-au speriat, iar căruţele lor s-au răsturnat. Unii dintre militarii aduşi pentru filmări s-au rănit, au venit ambulanţele, a ieşit nebunie. Doctorii alergau şi luau răniţii, iar eu alergam după ei ca să le spun care erau răniţii mei, machiaţii, şi care erau cei loviţi pe bune“, a povestit Mircea Vodă.


La „Haiducii“, i-am făcut o perucă superbă Margăi Barbu, nu era părul ei. I-am pus gene, i-am făcut buzele alea frumoase. S-a blocat Toma Caragiu când a văzut-o, nu mai putea să spună replicile…


La vizionarea filmului «Mircea» cu cei din Comitetul Central, a exclamat Ceauşescu: «Cum se poate să-l machieze Mircea Vodă pe Mircea Vodă?». Aşa a fost nevoit Sergiu Nicolaescu să mă treacă M. Vodă pe generic!
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: