Pentru adolescenţi frustraţi

Nu există încă vreun exemplu de film decent care să aibă ca sursă un joc video. Adolescenţii (întârziaţi sau nu) fac legea, atât în cinematografele din SUA, cât şi din România, dovadă fiind plasarea acestui haos abominabil - “Max Payne” - în fruntea box-office-ului.

Ajung des în ipostaza de a alege între două rele cinematografice. Ce să preferi dintre două oferte urât mirositoare? Între ultima dejecţie românească, “Schimb valutar”, şi ultimul gunoi hollywoodian, “Max Payne” (ambele nişte dezastre anunţate din sinopsis, trailer, afiş şi reacţiile celor care le-au văzut înaintea mea)?

E ca şi cum ai avea de ales între două vacanţe de iad, una într-un loc “aventuros” dar, când colo, sordid, cu hosteluri insalubre, escroci mărunţi/libidinoşi est-europeni, studente vestice excitate şi bete, şi alta într-o ţară “civilizată”, într-un hotel all inclusive sufocat de familii denaturate şi de copiii lor debili, cu personal impertinent, cu mâncare fără gust şi distracţii de grup patetice.

Eroul trage cu gloanţe oarbe

Până la urmă, îl alegi pe cel unde nu rişti să iei râie doar învelindu-te cu cearceaful. Aşadar, aleg răul mai glamouros – filmul american care rulează într-un cinema cu dolby surround, cu popcorn cald, care-mi dă prilejul să mă zgâiesc la nişte muritori cât de cât fotogenici şi în timpul căruia să nu mă enervez că statul mi-a băgat mâna în buzunar (“Schimb valutar” e o bătaie de joc pe banii publici, să nu uităm).

Deci, alt film prost cu Mark Wahlberg, un actor în care am avut multă vreme mare încredere, dar ale cărui mişcări carieristice recente mă cam lasă perplexă. Alt film inspirat dintr-un videogame, adică destinat adolescenţilor masculi frustraţi, antisociali şi coşuroşi. Din păcate, ei fac legea, atât în cinematografele din SUA, cât şi din România, dovadă fiind plasarea acestui haos abominabil în fruntea box-office-ului de peste ocean şi de la noi.

După ce soţia şi fiica îi sunt ucise de un grup de criminali dependenţi de un drog pe nume Valkyr, poliţistul newyorkez Max Payne jură să se răzbune pe cei care produc şi comercializează substanţa. Decide să se înroleze în DEA (Drug Enforcement Agency) şi iniţiază o misiune sub acoperire pentru a-l putea identifica pe boss-ul familiei mafiote ce controlează  traficul.

În timpul misiunii, Max este condamnat la închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o, aşa că se trezeşte urmărit atât de mafie, cât şi de poliţie. Pur şi simplu, nu există încă vreun exemplu de film decent care să aibă ca sursă un joc video. Faptul că marile studiouri persistă în a le face este încă o mărturie despre cât de lobotomizat e spectatorul modern.

Confuz, prost scris şi deloc captivant, Max Payne trage cu gloanţe oarbe încă de la primul cadru. Wahlberg este complet irosit, redus la o voce gravă şi la o figură mereu încruntată/ameninţătoare, iar partenera lui, Kunis, pare le fel de periculoasă ca un ursuleţ de pluş.

 Povestea e incoerentă pentru primele două acte şi atunci când, în sfârşit, acţiunea frenetică soseşte, pelicula implodează repede: toată stilistica ei hiper-noir şi atmosfera fals supranaturală sunt aspirate de vacuumul creat de intriga evaporată.

Info

Max Payne (SUA, 2008)

Regia: John Moore

Cu: Mark Wahlberg, Andrew Friedman , Beau Bridges, Chris O’Donnell, Donal Logue, Joel Gordon