„Din culisele cinematografiei“. Şeful cinematografiei româneşti, bănuit de autorităţi că a fost spion britanic

„Din culisele cinematografiei“. Şeful cinematografiei româneşti, bănuit de autorităţi că a fost spion britanic

Mihnea Gheorghiu, închinându-se în faţa Împărătesei Farah Pahlavi, soţia ultimului Şah al Iranului, Mohamed Reza Pahlavi

Niciodată dizident, dar păstrând totuşi o anumită distanţă faţă de linia oficială, Mihnea Gheorghiu (1919 - 2011) s-a învârtit mai mereu în cercurile puterii comuniste, fiind membru supleant şi apoi membru al C.C. al P.C.R. între 1965 şi 1984 şi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice între 1973 şi 1989.

Ştiri pe aceeaşi temă

Zilele trecute s-au împlinit o sută de ani de la naşterea lui Mihnea Gheorghiu (1919 - 2011), una dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii române.

Preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România începând din 1990 şi până la moartea sa, Gheorghiu a influenţat enorm evoluţia celei de-a şaptea arte în ţara noastră, prin funcţiile pe care vremelnic le-a ocupat, de preşedinte al Consiliului Cinematografie şi vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, dar mai ales prin influenţa exercitată în permanenţă în rândul cineaştilor. De-a lungul timpului a scris scenariile a nouă filme de lungmetraj: „Porto-Franco“ (1961, regia Paul Călinescu), „Tudor“ (1963, regia Lucian Bratu), „Zodia Fecioarei“ (1967, regia Manole Marcus), „Pădurea pierdută“ (1972, regia Andrei Blaier), „Cantemir“ (1975, regia Gheorghe Vitanidis), „Muşchetarul român“ (1975, regia Gheorghe Vitanidis), „Hyperion“ (1975, regia Mircea Veroiu), „Tănase Scatiu“ (1976, regia Dan Piţa) şi „Burebista“ (1980, regia Gheorghe Vitanidis).

Născut la Bucureşti, în familia anticarului Dumitru Gheorghi din Cernăteşti (Dolj), Mihnea Gheorghiu a copilărit la Craiova, după care s-a reîntors în Capitală ca student al Facultatăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Nicolae Iorga, Nicolae Carojan, Ovid Densuşianu, Mihail Dragomirescu, Alexandru Rosetti, Tudor Vianu, Mihail Ralea, George Călinescu.

Debutul său editorial s-a petrecut în 1942, cu volumul „Anna-Mad, carte care cuprinde, într-un poem, povestea unei iubiri învăluită în mister. A publicat apoi peste 30 de volume de scrieri originale şi traduceri. A fost membru corespondent, din 1974, şi membru titular, din 1996, al Academiei Române, în cadrul căreia a deţinut preşedinţia Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual, precum şi membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Cariera sa literară şi cinematografică a fost încununată cu o serie de premii, între care: Premiul „I. L. Caragiale“ al Academiei Române, premii ale Uniunii Scriitorilor şi Uniunii Cineaştilor, premiile speciale ale festivalurilor internaţionale de film de la Barcelona, Buenos Aires, Mar del Plata.

A fost decorat cu „Meritul Cultural“, clasa I, Ordinul „Apărarea Patriei“, Ordinul Naţional „Pentru Merit“ şi Ordinul de Merit cu Stea de Comandor (Germania). A fost ofiţer al Ordinului Literelor şi Artelor conferit de Republica Franceză, Comandor al Ordinului Republicii Italiene, Comandor al Ordinului Regal „Orania şi Nassau“ (Olanda) şi a primit titlul de „Cetăţean de Onoare“ al oraşului New Orleans.

Paradoxal, deşi a ocupat în permanenţă funcţii importante, începând chiar cu toamna anului 1944, când a devenit redactor-şef al ziarului „Scânteia Tineretului“, Mihnea Gheorghiu a fost în acelaşi timp obiectivul „Graur“ al Securităţii Statului, care i-a monitorizat în permanenţă toate mişcările. De altfel, dosarul său de urmărire aflat astăzi în custodia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii numără nu mai puţin de 19 volume.

Ce i se reproşa? În special presupusa apartenenţă la un grup de spionaj britanic condus de către profesorul Alexander Eck în perioada războiului, dar şi faptul că ar fi continuat această activitate şi ulterior, prin intermediul numeroaselor sale contacte cu diverşi cetăţeni străini. Totodată, conform referatelor şi notelor informative aflate în dosar, „în cercul său de relaţii, Mihnea Gheorghiu este caracterizat că nu a fost şi nu este socialist, nicidecum comunist. De asemenea, este considerat ca având puternice prejudecăţi de clasă. Nimeni nu pătrunde în cercul său intim dacă nu provine dintr-o familie de moşieri sau mari industriaşi“.

Şedinţa literară de la Sindicatul de Pielărie

Într-un eseu intitulat „Un teritoriu străin“, publicat în ultima perioadă a vieţii sale, Mihnea Gheorghiu povestea împrejurările în care l-a cunoscut pe Nicolae Ceauşescu: „Între 1937-1939 eram membru al Grupului Studenţesc Democrat, opus organizaţiei universitare legionare, la mare modă în anii aceia. Din grupul nostru făceau parte studenţi de la mai multe facultăţi. Erau acolo Miron Constantinescu, Mănescu, lliu, Macovescu şi mulţi alţii cu care am editat ziare şi reviste de culoare roz, precum «Dacia Nouă», «Cadran» şi altele. Aveau loc întâlniri cu tineri studioşi bucureşteni, dintre care nu vreau să uit şedinţa literară de la Sindicatul de Pielărie, unde l-am cunoscut pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, un autodidact cu o admirabilă sete de cunoaştere în toate domeniile. Era mândru să ne recite poezii de Bolintineanu şi Alecsandri, şi chiar să ne cânte balade eroice populare. Activităţile noastre diverse ne-au separat, nu fără însă a ne întâlni întâmplător la diferite şedinţe pe teme de actualitate“. De asemenea, academicianul povestea culisele momentului în care a rămas fără carnet de partid. „Din cauza atitudinii mele «anti-sovietice», la sfârşitul anului 1949 şi în primul trimestru al anului 1950, am fost demis din funcţia de profesor la Universitatea din Bucureşti, deşi post câştigat prin concurs, apoi, exclus din partid, de organizaţia Uniunii Scriitorilor, în timpul şedinţei, secretarul de partid Nicolae Morar (Nati Fisher) m-a «rugat» să declar cu cât mă plătesc americanii. La aceasta absurdă şi mitocănească întrebare am răspuns: «500 de dolari pe lună, prin Banca Naţională». Vreau să spun că la data Congresului al IX-lea eram pe tuşă, am putea zice, nici în partid şi nici afară, pentru că s-a întâmplat o comedie. La acel Congres, al «renovării» P.C.R., am fost ales membru supleant în Comitetul Central. De atunci încolo am putut astfel învăţa şi înţelege culoarul vieţii politice româneşti care începuse să pornească spre Apus, sub privirile încurajatoare ale partidelor «frăţeşti» din Occident, dar mai cu seamă la Europa la care ne întoarcem după 20 de ani. Servilismul echipei Pauker-Luca-Gheorghiu-Dej m-a dezolat şi exclus definitiv din corpul politic al teritoriului meu. E locul să subliniez cu dreaptă-credinţă că preşedintele următor a reparat o parte din ruinele ţării, având în spate sabia şovinistă a lui Damocles, iar în preajma sa o puzderie de oportunişti rusofoni din Basarabia şi de aiurea care, în cele din urmă, l-au trimis la eşafod“. Cineastul nu o avea însă deloc la suflet pe Elena Ceauşescu, după cum mărturisea: „Lenuţa l-a condus la pieire, iar întregul eşafodaj de farse care a fost cultul şi incultul personalităţii de acolo pleacă. Arăta ca o slujnică de mahala împopoţonată cu toaletele Doamnei, în particular vocabularul cuplului era lamentabil, din pricina acestei împerecheri“.

10 septembrie 1956

NOTĂ INFORMATIVĂ

Recent, în cursul lunii iunie a.c. MIHNEA GHEORGHIU a fost chemat la Comisia de Control a C.C. a P.M.R. pentru discutarea dosarului său de partid. Se ştie că MIHNEA GHEORGHIU a fost suspendat din partid acum şapte ani şi că de atunci încoace, neavând carnet de partid, nu a mai dus viaţă de partid. Acum a fost chemat pentru clarificarea situaţiei. Cercetarea şi analiza cazului său a durat patru zile întregi. MIHNEA GHEORGHIU a trebuit să-şi analizeze critic toată activitatea, cea din trecut mai ales.

La insistenţele comisiei de la C.C. a arătat ce a făcut înainte de 1944. La urmă, după ce a spus tot de avea de spus, tovarăşii de la C.C. i-au arătat, în fotocopie, un act de care el nu pomenise: e vorba de o declaraţie a lui MIHNEA GHEORGHIU dată la Siguranţa Generală, în  timpul războiului, prin care el declara că urăşte U.R.S.S. , că a asistat la execuţii de partizani, că e ostaş fidel în armata regală română şi că este în serviciul Intelligence Service-ului englez. De acest act M. GHEORGHIU nu a pomenit nimic acum când s-a auto-analizat.

Tovarăşii de la C.C. l-au acuzat de nesinceritate şi de atitudine duşmănoasă faţă de partid, nu i-au dat, evident, carnetul de membru, şi l-au pus să semneze un proces-verbal de 12 pagini în care sunt consemnate toate cele discutate. De atunci M. GHEORGHIU e distrus de frică şi amărăciune. Îi e teamă ca acest eveniment să nu se repercuteze asupra carierei lui de scriitor. În tot cazul, după cum a declarat, a pierdut nădejdea să mai poată fi trimis curând din ţară în vreo delegaţie. E fiert mai mult pe această chestiune: de a avea orizontul închis. În prezent a plecat cu soţia lui ANDA BOLDUR în croazieră la Marea Neagră şi se va întoarce la Bucureşti pe la 20 iulie.

(ss) COSTACHE
14.VII.1956

N.B.
Nota a fost luată de la Direcţia a III-a (321) de Locot. PANĂ PETRE. Nota originală a fost predată Direcţiei a III-a.

LUCRĂTOR OPERATIV
Locotenent,
Pană Petre

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 310542, vol. 1, f. 24-25) 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: