Matteo Garonne, regizorul italian, şi-a construit povestea într-un cartier sărac în care are un protagonist care seamănă ca gen cu Alberto Sordi, Marcello Fonte, doar că pe parcurs lucrurile degenerează pentru acest dogsitter sau toaletator (S-o zice aşa? Găsisem cândva şi eu la Bucureşti aşa ceva, o fată minunată cu nume predestinat, Lupu, dar se pare că a emigrat, sper cu mai mult noroc decât în ecranizarea de la Cannes, defila drept western urban, în care e strecurată o maşină de cafea Nespresso!) Momentele cu ham-mam sunt un contrapunct util, înduioşătoare şi pline de haz!

Documentarul despre Whitney Houston (Nippy pentru apropiaţi) este tulburător (regizor Kevin Macdonald, care a făcut Ultimul Rege al Scoţiei) şi scoate la iveală secrete din viaţa unei voci minunate, a unei fete frumoase, despre care Kevin Costner vorbeşte atât de frumos şi de elegant, dar care în dragoste a fost o ghinionistă şi asta a pierdut-o până la urmă, cu droguri şi o veşnică nefericire, plus o experienţă îngrozitoare în copilărie cu o pedofilă, nici nu m-am gândit că se poate folosi termenul şi la feminin, tot o cântăreaţă, Dee Dee Warrick, verişoară de departe, care a speriat-o şi derutat-o sexual definitiv!

Ce succes Bodyguard (melodia a folosit-o până şi Saddam Hussein în campanie electorală) şi ce scenă a sărutului ca la Hollywood! La noi, de la titlu a intrat termenul în limba română, oarecum bizar transcris, bodyguard, ca să nu fie cu gard(!) înlocuind gorila sau garda de corp!

Oare n-a fost şi ea, ca Rudolph Valentino, o victimă a deochiului colectiv, invidie plus prea mare admiraţie?

Am văzut şi un pseudodocumentar, La traversee, nu a Parisului, precum clasicul de ficţiune cu Funes, Gabin şi Bourvil, ci a Franţei, la 50 de ani după mai 68, realizat de Romain Goupil şi comentat de vocalul Danny - Cohn Bandit! Pe alocuri mai bine sau cam la fel. Statul se aşteaptă şi la ei să rezolve totul, socialismul, bată-l vina! Şi o întâmplare din sala Bazin care spune multe, deşi zi de zi ni se aminteşte că e o ediţie pentru şi cu sexul frumos şi creator! Se tot auzea un semnal sonor antipatic, la primirea de mesaje, până să înceapă proiecţia! Cum persoana nu se descurca să-l dea pe silenţios, se aude o voce exasperată masculină, mustrătoare: Madame, s'il vous plait! Nu i-a dat prin cap supăratului că poate fi un bărbat vinovatul! Era un Monsieur, mă rog, nu chiar în sensul nobil al cuvântului! Ideile preconcepute mor greu şi sigur nu la comandă!

La Cinefondation, un chilian, Diego Cespedes, a plecat cu trofeul, pentru Vara leului electric, dar discursul legendarului Gilles Jacob făcea toţi banii: Nu v-o luaţi în cap dacă veţi câştiga şi nu vă necăjiţi dacă nu, un alt juriu ar fi ales altfel. Sigur, eu pe al nostru l-aş fi premiat, adică al Georgianei Moldoveanu, Albastru şi roşu în proporţii egale, şi asta fără nici cea mai mică umbră de subiectivism!

Filmul libanez din competiţie, făcut de o femeie, Nadine Labaki, a treia anul acesta, Capharnaum, este trist, dar genial jucat, într-o lume care sunt convinsă că există şi la noi în comunităţile cu mulţi copii în care se ezită cu trimisul la şcoală, se dau fetele la măritat la 10 ani şi de unde a fost atât de important să iasă legea cu obligativitatea şi tentarea cu un stimulent al adulţilor ca să nu-şi lipsească generaţiile următoare de studii! Aici, băieţelul îşi dă chiar părinţii în judecată că l-au adus pe lume într-o iresponsabilitate profundă în raport cu ceea ce îi oferă, sau, mai exact, pentru că nu sunt în stare să-i ofere nimic în afară de o viaţă chinuită.

S-a încheiat cu un film kazah, la Un certain Regard, care sper să ajungă şi la cinema Elvira Popescu la zilele anuale cu producţii dintr-o ţară aparent îndepărtată. Tandra indiferenţă a lumii (citat din Camus, preluat de Adilkhan Ierzhanov, asemeni gândului Papei, marile spirite umaniste se întâlnesc, chiar şi pe alt continent) are o scenă de iubire de o poezie cum rar am întâlnit, o plimbare la Paris cu un avion desenat cu creta şi vizitarea unui muzeu cu impresionişti, printre cafteli şi încrâncenări, câini şi incendieri, o închisoare a datornicilor şi o fată splendidă sortită unui bărbat însurat şi monstruos ca să rezolve problemele financiare ale familiei.

Azi va fi un al doilea film în selecţia oficială Ayka / Aia mică, realizat de Serghei Dvortsevoi şi al cărui film precedent, de acum 10 ani, Tulpan, a fost la Anonimul, în Deltă!