VIDEO Lady Gaga şi Madonna, penalizate în Rusia pentru susţinerea homosexualilor

VIDEO Lady Gaga şi Madonna, penalizate în Rusia pentru susţinerea homosexualilor

În timpul unui concert din Sankt Petersburg susţinut anul trecut, atât Lady Gaga, cât şi Madonna au denunţat legile dure ale oraşului contra homosexualilor

Două dintre cele mai excentrice cântăreţe din lume, Lady Gaga şi Madonna, vor avea parte de sanţiuni pe teritoriul Rusiei, după ce autorităţile au stabilit că vizele nu au fost respectate pe durata concertelor pe care le-au susţinut anul trecut, potrivit abcnews.go.com.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din punct de vedere tehnic, cele două artiste nu aveau voie să lucreze în Rusia pe baza vizelor turistice, dar experţii spun că actuala avertizare este doar o încercare voalată de a le pedepsi pentru spirijinul vocal cu privire la drepturile homosexualilor din Rusia. Ancheta asupra vizelor celor două cântăreţe a venit la îndemnul unui deputat care a condus campania anti-gay din Rusia.

În timpul unui concert din Sankt Petersburg susţinut anul trecut, atât Lady Gaga, cât şi Madonna au denunţat legile dure ale oraşului contra homosexualilor. „În această seară, aceasta este casa mea, Rusia. În casa mea puteţi să fiţi gay“, a spus Lady Gaga în timpul show-ului din decembrie. „Homosexualii din Rusia şi din întreaga lume au aceleaşi drepturi“, a zis şi Madonna cu câteva luni înainte, într-un concert similar.

Comentariile celor două dive le-au adus un val de critici, fiind acuzate că au răspândit ceea ce poartă denumirea de „propagandă homosexuală“, în conformitate cu legislaţia de acest fel din oraşul Sankt Petersburg. Legea decide că subiectele care implică homosexualitatea să nu se discute în preajma minorilor. În Rusia, ţară în care homosexualii sunt adesea ţinta violenţelor, legea din Sank Petersburg a devenit atât de populară încât a fost adoptată la nivel naţional în luna iunie. Contravenienţii, inclusiv cei străini, riscă amenzi, deportare sau chiar închisoarea.

În Statele Unite ale Americii, vestea i-a determinat pe fanii celor două cântăreţe să boicoteze produse ruseşti precum vodca. Unii dintre ei chiar plănuiesc un sabotaj pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de anul viitor, din oraşul Soci. Pe fondul indignării, Rusia a anunţat, vineri, că va suspenda legea, pe durata concursului, pentru sportivi şi fani.

Totodată, Rusia nu a anunţat planuri prin care le va persecuta pe cele două artiste, dar dacă vor fi condamnate ar putea să fie amendate şi chiar să nu mai primească dreptul de a intra în fosta Uniune Sovietică. Pentru moment, atât Lady Gaga, cât şi Madonna nu au făcut comentarii în acest sens.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările