Madonna, în conflict cu Instagram pentru fotografii indecente
0Reprezentanţii Instagram au avertizat-o pe regina muzicii pop că îi vor închide contul dacă va mai posta imagini necorespunzătoare. Cu toate acestea, Madonna a ignorat avertismentele şi a continuat să publice poze provocatoare.
„Bună, Madonna... Ne-a atras atenţia că pe contul tău Instagram ai încălcat regulile comunităţii. Este important să ştii că dacă nu vei respecta nici în continuare ghidul nostru, este posibil să-ţi închidem contul ori să nu mai acces pe Instagram, fără alte înştiinţări“, i-au scris reprezentanţii platformei de transfer şi editare de fotografii.
În ciuda mesajului, Madonna a arătat încă o dată că libertatea de exprimare este mai importantă decât regulile constrângătoare de pe Instagram şi a publicat imagini în care poartă o perucă neagră şi este îmbrăcată într-o rochie mulată şi decoltată din latex.
De când s-a alăturat comunităţii, în noiembrie 2012, interpreta piesa „Girl Gone Wild“ a împărtăşit fotografii în care fumează, se mângâie pe sâni şi consumă alcool.
Pentru artistă, acestea sunt manifestări obişnuite, ţinând cont de concertele controversate din turneul MDNA în carel-a susţinut pe Barack Obama ori a făcut o criză de nervi din cauza ţigărilor.
În ciuda avertismentelor, membrii Instagram nu au nominalizat fotografiile necorespunzătoare.