Loredana şi-a exprimat părerea despre referendum şi a enumerat principiile după care ar trebui să funcţioneze o familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Loredana
Loredana

Loredana Groza (48 de ani) a transmis un mesaj prin care şi-a făcut clară poziţia faţă de referendumul pentru familia tradiţională şi a enumerat principiile după care funcţionează o familie în viziunea sa.

În a doua zi a referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie, Loredana Groza a dezaprobat acest demers şi i-a îndemnat pe români să fie mai sinceri, mai înţelegători, mai iubitori şi mai atenţi la nevoile celor din jur, indiferent de orientarea sexuală. 

De asemenea, artista a enumerat principiile după care ar trebui să funcţioneze un cuplu, o familie şi chiar poporul român. La finalul postării, Loredana a adăugat videoclipul piesei Y.O.U., care este filmat la Gay Fest 2012. 

„E crucial să fim oneşti şi sensibili unii la nevoile celorlalţi. Şi să comunicăm. Nu cred că e aşa de greu să încerci să te gândeşti mai întâi la cel de lângă tine şi abia în clipa în care ai certitudinea că lui îi e bine, să-ţi îndrepţi privirea şi către tine. Pentru mine acestea sunt principiile după care funcţionează un cuplu, o familie şi ar trebui să funcţionăm şi noi ca naţiune, ca o familie la nivelul ţării.

Ne ajută dacă suntem mai atenţi la nevoile celorlalţi, indiferent de preferinţele lor sexuale, culturale, muzicale, vizuale. Caracterul nostru e definit de atenţia noastră pentru ceilalţi şi de moderaţia cu care trăim ceea ce ne oferă viaţa.

Iubirea nu se votează. Căsătoria e o opţiune personală, privată, care nu ar trebui să fie nici obligaţie, nici interdicţie. Vă doresc tuturor să fiţi iubiţi şi să iubiţi cu empatie şi înţelegere“, a transmis Loredana pe Facebook. 

   

Mai multe vedete şi artişti s-au alăturat campaniei online „Iubirea nu se votează“, care are drept scop boicotarea referendumului. Având sloganul „Iubirea nu se votează“, artiştii transmit mesaje video în care explică de ce ei nu merg la vot şi îndeamnă românii să nu se prezinte, la rândul lor, la urne.

Printre vedetele care s-au poziţionat împotriva referendumului se numără cântăreţele Andreea Bălan (33 de ani), Alexandra Stan (29 de ani) şi Delia (36 de ani), coregraful şi dansatorul Emil Rengle (27 de ani), actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă, fashion editor-ul revistei Elle România, Maurice Munteanu (40 de ani), actorul Vladimir Drăghia (32 de ani), dar şi fiul vitreg al Gabrielei Firea, tânărul designer Răzvan Firea (28 de ani), actriţa şi prezentatoarea TV Adela Popescu (31 de ani), fosta prezentatoare de ştiri Melania Medeleanu (40 de ani) şi solistul trupei Taxi Dan Teodorescu (53 de ani). 

De cealaltă parte a baricadei, pro-referendum sunt nume precum activista anti-vaccin Olivia Steer (45 de ani), Ozana Barabancea (49 de ani), interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca (77 de ani), rapperii Tudor Sişu (40 de ani) şi Dragonu şi actorii Bianca Brad (50 de ani) şi Florin Piersic (82 de ani). 

   

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite