VIDEO Andreea Bălan îndeamnă la boicotul referendumului: E inutil pentru că dragostea şi familia nu se scriu în legi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andreea Bălan (33 de ani) şi-a exprimat opinia cu privire la referendumul familiei tradiţionale, poziţionându-se împotriva acestuia. Cântăreaţa s-a alăturat astfel unei campanii online „iubirea nu se votează“, care îndeamnă la boicot.

Cântăreaţa Andreea Bălan, care este o susţinătoare declarată a comunităţii LGBT, şi-a exprimat, la rândul ei, opinia cu privire la referendumul de schimbare a Constituţiei pe tema familiei tradiţionale. 

Astfel, artista s-a poziţionat împotriva referendumului ce va avea loc în zilele de 6 şi 7 octombrie şi îndeamnă, printr-un mesaj video, la boicotarea acestuia prin neprezentare la vot. 

„Eu susţin egalitatea. Eu susţin iubirea. Eu cred că nu alegi pe cine iubeşti. Trebuie să mergi acolo unde te duc sufletul şi iubirea, altfel nu vei fi fericit. Din acest motiv, consider că acest referendum este inutil pentru că dragostea şi familia nu se scriu în legi. Eu vreau ca oamenii să fie liberi, să iubească pe cine doresc ei. Eu nu voi merge la vot pentru că iubirea nu se votează“, spune Andreea Bălan. 

Andreea Bălan se declară o susţinătoare înfocată a comunităţii LGBTQ şi a participat, încă din 2016, la parada anuală a comunităţii gay. Artista e de părere că fiecare om, indiferent de orientarea sexuală, are dreptul să poată iubi în linişte şi să-şi poată întemeia o familie fără a fi judecat.

„Oamenii te taxează la fiecare colţ şi îţi zic cum ar trebui să fii şi cum să trăieşti. Mi se pare că e cu atât mai deranjant când îţi zic pe cine ar trebui să iubeşti. Nu vreau să fiu o victimă a publicului şi a presei. Sunt o luptătoare. Şi dacă pot să lupt şi pentru alţii, o voi face! Acestea sunt motivele pentru care m-am alăturat acestei cauze sociale şi pentru care susţin iubirea şi drepturile umane, înainte de toate. Şi ar fi frumos dacă aţi înţelege că nu alegi pe cine iubeşti. Iubirea nu e o boală. Ne-am născut să fim oameni buni, nu ne-am născut să îi judecăm pe alţii. Un om bun nu judecă, un om bun ajută“, scria solista într-un mesaj pe pagina sa de Facebook

În mediul online a apărut o campanie susţinută de mai multe vedete prin care îndeamnă românii la boicotarea referendumului iniţiat de Coaliţia pentru Familie, prin sloganul „Iubirea nu se votează“. 

Coregraful Emil Rengle, câştigătorul show-ului „Românii au talent 2018“, de la Pro TV, a vorbit la rândul său despre ce înseamnă pentru el iubirea, în contextul referendumului de schimbare a Constituţiei pe tema familiei tradiţionale. 

„Îmi doresc ca fiecare român să fie iubit de către cineva măcar o dată în viaţa asta. Să simtă dragostea aceea pură şi necondiţionată, care nu mai judecă. Atunci lucrurile s-ar schimba şi, acum, poate nu ar mai trebui să postez despre un referendum care ne separă pe noi oamenii şi care îmi consumă din timpul preţios pe care îl am şi pe care aş fi putut să îl petrec rezolvând lucruri cu adevărat importante pentru ţara noastră. Nu susţin acest referendum pentru că iubirea nu se votează“, a scris Rengle pe Facebook. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite