IIlinca Vandici prezentatoare TV: „Cei de la Kanal D nu m-au concediat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emisiunea „Stele sub lupă” începe de mâine-seară, la ora 22.15, pe Antena 2 şi va fi difuzată în fiecare vineri şi duminică. Prezentatoarea TV, în vârstă de 23 de ani, dezminte zvonurile conform cărora a fost concediată de la Kanal D.

Adevărul: Ce avantaje profesionale crezi că o să-ţi aducă această colaborare cu Antena 2, comparativ cu cea de la Kanal D?

Ilinca Vandici: Kanal D semnifică o perioadă extrem de importantă din viaţa mea. Consider că aici am crescut, am învăţat şi m-am pregătit cât am putut de bine. Fiecare etapă a vieţii e cu bucuriile şi nostalgiile ei. Oricum, în viaţă evoluăm, acesta fiind scopul nostru major. Antena 2 înseamnă un pas înainte pentru mine, din toate punctele de vedere.

Este adevărat că ai fost concediată de Kanal D?

Nu, nu am fost concediată. Informaţiile apărute în presă au fost doar nişte zvonuri menite să aducă o aură de senzaţional, de scandal, în jurul plecării mele de la respectivul post de televiziune. După cum ştiţi, în ultimele şase luni, din păcate, eu nu am mai profesat, din motive obiective.

Aşa că mi-am îndreptat atenţia asupra unui alt proiect, şi anume, „Stele sub lupă”, la Antena 2. Cred că este foarte simplu de înţeles acum de ce am ales să muncesc într-un proiect atât de amplu şi frumos, în detrimentul unei activităţi oprite şi îngrădite.

Este adevărat că ai avut „interdicţie” să participi la emisiunea lui Măruţă?

Când am fost invitată la „Happy Hour” am cerut acordul şefilor mei cu câteva zile înainte. Iniţial, nu s-a opus nimeni participării mele la emisiunea respectivă, dar, în ziua emisiunii, cu două ore înainte, am fost sunată de către şefii mei şi obligată să nu particip la emisiune.

Pentru că vreau să cred despre mine că sunt un om de televiziune profesionist şi pentru că ştiu ce înseamnă pentru un realizator de emisiune să nu-i ajungă invitatul, am considerat că cel mai bine ar fi să particip la emisiunea lui Măruţă.

Pentru mine, în viaţă, contează foarte mult cuvântul pe care îl dau sau promisiunile pe care le fac! Seriozitatea, corectitudinea şi verticalitatea sunt principii în ceea ce mă priveşte. Am fost acuzată că am avut „fiţe” şi de aceea am participat la emisiune. Nu! Am fost corectă şi am dat dovadă de profesionalism în momentul respectiv.

Ce te-a atras la „Stele sub lupă”?

Totul, din prima clipă! Ştiu că poate sună ca un clişeu, însă, dacă dăm puţin timpul înapoi şi căutăm în presă articole referitoare la ce fel de emisiune îmi doresc să moderez, veţi regăsi exact coordonatele emisiunii „Stele sub lupă”. Este un adevărat show de divertisment, cu multe vedete, multă muzică, este un loc în care sper să-şi dorească foarte multă lume să ajungă, pentru că va deveni cel mai potrivit studio în care atât vedetele şi spectatorii, cât şi telespectatorii să-şi petreacă serile de vineri şi duminică.

Cum te înţelegi cu Elena Udrea?

Cu Elena m-am întâlnit de câteva ori şi mi-a făcut mare plăcere. Nu avem o relaţie de prietenie, nu călătorim împreună, nu mergem la cumpărături împreună, nu stăm ore în şir la taclale, aşa cum a speculat presa. Nu cred că ne atrage pe niciuna astfel de activităţi.

Îi plac emisiunile de divertisment

Înainte să vină la Antena 2, Ilinca Vandici a prezentat emisiunile „Bulevard” şi „Magic Taxi”, la postul Kanal D. Blonda de 23 de ani este studentă la Facultatea de Management şi Marketing, în cadrul Universităţii Româno-Americane. Formează un cuplu cu fiul vitreg al Elenei Udrea, Alin Cocoş.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite