FOTO Copiii au nume trăsnite. Ce preferă celebrităţile pentru bebeluşii lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când cuplul momentului, Kim Kardashian şi Kanye West, a confirmat că fiica lor se va numi North West (Nord Vest - n.r.), comentariile jurnaliştilor şi ale oamenilor obişnuiţi nu s emai opreau. Cele mai multe erau critici la adresa celor părinţilor, pentru că un astfel de nume ar putea s-o „traumatizeze“ pe micuţă când va creşte.

Potrivit Administraţiei Securităţii Sociale SUA, North nu s-a mai aflat printre cele mai populare 1.000 de nume pentru copii din 1885,.

Însă este un lucru binecunoscut că în rândul vedetelor a existat dintotdeauna dorinţa de a epata, chiar şi atunci când este vorba de propriii copii. De aceea, cazul lui Kim Kardashian şi Kanye West nu este unic. Site-ul abcnews.com a alcătuit o listă cu cele mai ciudate nume cu care celebrităţile şi-au botezat copiii.

Gwyneth Paltrow  şi copii săi, Apple şi Moses

În 2004, când Gwyneth Paltrow şi-a botezat fiica Apple (măr - n.r.), presa internaţională a criticat-o aspru pe actriţă pentru alegerea neinspirată. „Sună atât de dulce şi îmi vine în minte o imagine dulce. Este biblic şi mi s-a părut că sună atât de frumos şi de curat“, a declarat Paltrow în emisiune alui Oprah Winfrey. Actriţa a menţinut tema biblică în familie, botezându-şi fiul Moses (Moise - n.r.). la fel se numeşte şi o melodie a soţului său, Chris Martin, solistul Coldplay, pe care acesta a compus-o special pentru actriţă.

image

Nicolas Cage  şi fiul său, Kal-El

Nicolas Cage este un mare fan al benzilor desenate cu eroi, în special al celor cu Superman. Drept urmare, în 2005 când soţia sa l-a adus pe lume pe primul lor copil, actorul l-a botezat Kal-El, după numele real al supereroului cu capă roşie. 

image

Jay-Z şi Beyonce şi fiica lor, Blue Ivy

Numele „Blue Ivy“ poate părea deosebit, dar pentru celebrii părinţi ai micuţei născute anul trecut, numele are o însemnătate cât se poate de clară. Nu numai că Jay-Z a lansat trei albume din seria „Blueprint“, dar în versurile rapperului se regăseşte de multe ori expresia „sânge albastru“. De asemenea, numele Ivy are legătură şi cu 4, care reprezintă data aniversării cuplului (4 aprilie-n.r.), data naşterii lui Beyonce (4 septembrie - n.r.) şi data naşterii lui Jay-Z (4 decembrie - n.r.). 

image

Uma Thurman şi fiica sa, Rosalind Arusha Arkadina Altalune Florence

Criticii au blamat-o pe Uma Thurman atunci când aceasta şi logodnicul său, Aprad Busson, şi-au botezat copilul cu nu mai puţin de cinci nume. Se pare totuşi că a existat un motiv pentru această exagerare. „Fiica mea, Maya, a găsit cea mai bună scuză şi anume aceea că probabil nu voi putea avea mai mulţi copii, aşa că m-am hotărât să pun toate numele care mi-au plăcut. Nu am reuşit să convenim asupra numelui, aşa că noi îi spunem Luna“, a mărturisit actriţa.

Sylvester Stallone şi fiul său, Sage Moonblood

Având în vedere că este vorba despre fiul lui Sylvester Stallone, ne puteam aştepta la orice gen de nume care să facă referire la bătăi, sânge şi alte asemenea. În cazul aceste trebuie să fim recunoscători că Moonblood (moon - lună; blood - sânge –n.r.) este al doilea nume al copilului. 

image

Jason Lee şi fiul său, Pilot Inspektor

În 2004, Jason Lee, actorul din filmul „My Name Is Earl“ împreună cu soţia sa, Beth Riesgraf au ales numele Pilot Inspektor pentru a-şi boteza copilul. Cei doi s-au inspirat din albumul trupei Grandaddy, „ The Sophtware Slump“. „Melodia «He's Simple, He's Dumb, He's the Pilot» m-a lăsat fără cuvinte când am ascultat-o prima oară. De la această melodie s-a inspirat soţia mea Beth în alegerea numelui fiului nostru“, a povestit la vremea respectivă Jason Lee pentru „Entertainment Weekly“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite