Cine sunt fetele arestate în Dubai pentru că au pozat goale pe un balcon: grupul din Moldova şi Ucraina riscă închisoarea

Cine sunt fetele arestate în Dubai pentru că au pozat goale pe un balcon: grupul din Moldova şi Ucraina riscă închisoarea

Fetele care s-au dezbrăcat de secrete în Dubai (Foto: arhivă).

Povestea şocantă a şedinţei foto scandaloase face înconjurul lumii. S-a întâmplat în acest weekend, în Dubai - mai exact pe un balcon în Dubai Marina, întregul spectacol al fetelor goale fiind văzut de toţi cei aflaţi în zgârie-norii din acea zonă

Ştiri pe aceeaşi temă

Grupul de femei a fost arestat pentru încălcarea legii privind decenţa în public, dar şi pentru distribuirea de material pornografic. Încălcarea legii privind decenţa în public este mai drastică în Emiratele Arabe Unite, acolo unde comportamente fireşti în Occident, precum sărutul în public, sunt interzise.

Aşadar, încălcarea acestei legi poate fi pedepsită cu până la şase luni de închisoare şi o amendă de circa 5.000 de dirhami. Distribuirea de material pornografic este, de asemenea, pedepsită cu închisoarea.

Dar cine a dirijat tot acest spectacol, pentru că este evident că nu a fost vorba despre un grup de prietene care s-au distrat în Dubai.

Citeşte mai multe aici!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările