Brigitte Bardot ameninţă că va cere cetăţenie rusă dacă nu sunt salvaţi doi elefanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brigitte Bardot este o cunoscută militantă pentru drepturile animalelor
Brigitte Bardot este o cunoscută militantă pentru drepturile animalelor

Actriţa franceză Brigitte Bardot, care militează pentru drepturile animalelor, i-a trimis, vineri, preşedintelui François Hollande o scrisoare oficială în care cere ca doi elefanţi care sunt în pericol să moară, să fie salvaţi, în caz contrar actriţa va cere cetăţenie în Rusia, relatează „Le Figaro”

Brigitte Bardot a anunţat că îl va urma pe colegul său de breaslă Gérard Depardieu şi va cere cetăţenie în Rusia dacă autorităţile nu vor face nimic pentru a salva viaţa a doi elefanţi tuberculoşi, Baby şi Nepal, de la Grădina Zoologică din oraşul Lyon, care urmează să fie eutanasiaţi.

„Dacă cei aflaţi la putere vor avea laşitatea şi imprudenţa de a-i ucide pe cei doi elefanţi,(...) voi lua decizia de a solicita cetăţenia rusă, pentru a pleca din această ţară care nu este altceva decât un cimitir pentru animale”, afirmă actriţa în scrisoare oficială trimisă preşedintelui francez..

În urmă cu un an, Brigitte Bardot i-a mulţumit preşedintelui Vladimir Putin pentru faptul că acesta a răspuns pozitiv la apelul ei, prin care îi cerea să închidă graniţele Rusiei „în faţa comerţului cu pieile focilor din Groenlanda, masacrate în condiţii ruşinoase în fiecare an în Canada, notează „Le Parisien”.

Metoda de a şantaja autorităţile cu renunţarea la cetăţenie pentru a obţine ce doreşte este o adaptare a protestului lui Gérard Depardieu, actor francez, care şi-a manifestat în mod public nemulţumirea faţă de impozitul 75 la sută pentru bogaţi, pe care preşedintele Francois Hollande dorea să-l impună, şi a anunţat că îşi va schimba cetăţenia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat cererea pentru cetăţenie făcută de actorul Gérard Depardieu, care a anunţat că părăseşte Franţa din cauza majorării impozitelor.

 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite