Angelina Jolie, despre operaţiile suferite de două dintre fiicele sale: „Au făcut faţă temerilor cu un curaj nebănuit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Angelina Jolie (44 de ani) a dezvăluit, într-un text publicat în revista Time, că două dintre fiicele ei au suferit recent intervenţii chirurgicale.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, Angelina Jolie, mama a şase copii, a scris un eseu în revista Time, în care povestit că în ultimele luni a avut parte de momente mai puţin plăcute, după ce două dintre fiicele ei, Zahara (15 ani) şi Shiloh (13 ani) au fost operate, scrie eonline.com

Jolie a precizat că a vrut ca textul său să se concentreze pe fiicele sale şi pe modul în care acestea s-au susţinut reciproc, însă a menţionat că şi fraţii lor au fost alături de ele şi le-au ajutat. 

„Am petrecut ultimele două luni trecând prin diverse operaţii cu fiica mea cea mare şi, cu câteva zile în urmă, am văzut-o pe sora ei mai mică suferind o intervenţie chirurgicală la nivelul şoldului“, a mărturisit actriţa.

Angelina Jolie a asigurat că fiicele ei şi-au dat acordul referitor la publicarea informaţiilor despre intervenţiile suferite: „Ele ştiu că scriu asta, deoarece le respect intimitatea şi am discutat împreună despre acest subiect şi m-au încurajat să scriu. Ele înţeleg că a trece prin provocări de ordin medical şi a lupta pentru a supravieţui şi a te vindeca este un lucru de care trebuie să fie mândre“.

Se pare că Jolie a scris eseul chiar când se afla în spital alături de fiica ei, fiind inspirată de experienţa trăită în timp real de copilă: „Fiica mea cea mică a studiat asistentele medicale care se ocupă de sora ei şi următoarele dăţi a asistat. Am văzut cum fiicele mele au stopat atât de uşor orice şi s-au pus una pe cealaltă pe primul loc şi cât s-au bucurat că le pot fi de ajutor celor pe care îi iubesc. De asemenea, le-am văzut cum au făcut faţă temerilor cu un curaj nebănuit. Toţi ştim că există un moment în care nimeni altcineva nu ne poate ajuta şi tot ceea ce putem face este să închidem ochii şi să respirăm“.

Shiloh a început în aprilie 2019 un tratament pentru schimbarea sexului

Shiloh, primul copil biologic al fostului cuplul Angelina Jolie - Brad Pitt, urmează deja de aproape un an un tratament hormonal pentru a deveni băiat. Ea ar fi început în aprilie 2019 un tratament pentru schimbarea sexului. 

Shiloh, care s-a născut într-un spital din Namibia, Africa, a început să se îmbrace şi să se tundă precum un băieţel încă de la vârsta de patru ani. Părinţii ei, care au divorţat în 2016, au vorbit mereu deschis despre faptul că Shiloh nu se identifică cu sexul ei. 

Jolie a spus în 2010, într-un interviu pentru Vanity Fair, că Shiloh îşi explorează identitatea încă de la vârsta de trei ani: „Vrea să fie băiat. Aşa că a trebuit să o tundem. Îi place să poarte lucruri băieţeşti şi crede că este unul dintre fraţii ei. Noi nu credem că trebuie să îi spunem cum să se poarte sau cum ar trebui să se simtă. Credem că ea trebuie să-şi găsească singură drumul“.

Într-o altă ocazie, actriţa a mărturisit pentru Reuters: „Cred că este fascinantă pentru deciziile pe care le ia. Şi niciodată nu aş fi genul de părinte care să forţeze copilul să fie ceva ce nu este. Cred că asta un exemplu prost de parenting“.

Angelina Jolie şi Brad Pitt, care au fost împreună 12 ani şi au reprezentat cel mai glorios cuplu al Hollywood-ului, s-au despărţit în septembrie 2016. Actriţa a cerut divorţul „pentru binele familiei“, solicitând şi custodia celor şase copii, trei adoptaţi - Maddox (18 ani), Pax (16 ani) şi Zahara (14 ani) - şi trei biologici - Shiloh (13 ani) şi gemenii Vivienne şi Knox (11 ani).

Imagine indisponibilă

Angelina Jolie, alături de cinci din cei şase copii: Maddox, Shiloh, Vivienne, Zahara şi Pax FOTO Guliver/Getty Images

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite