Andra a cântat gratis pentru Simona Halep pe Arena Naţională

Andra a
cântat gratis pentru Simona Halep pe Arena Naţională

Simona Halep a prezentat trofeul câştigat la Wimbledon 2019, miercuri seară, pe Arena Naţională, în uralele a 30.000 de români. Andra este cea care a intonat imnul României, artista alegând să cânte pro bono.

Ştiri pe aceeaşi temă

La fel cum s-a întâmplat şi după triumful din 2018 de la Roland Garros, Simona Halep şi-a prezentat trofeul pe Arena Naţională, Andra a fost invitată să cânte imnul României pe stadionul în care Simona Halep şi-a prezentat marele trofeu, iar interpretarea artistei a emoţionat miile de fani veniţi să o aplaude pe Simona.
 
Potrivit Libertatea, Andra, obişnuită să primească zeci de mii de euro pentru concertele sale, a ales să cânte pro bono la evenimentul dedicat Simonei Halep, deşi onorariile interpretei se învârt în jurul sumei de 6000 de euro.
 
Interpreta, care a avut doar câteva ore la dispoziţie pentru a face repetiţiile cuvenite, a avut şi dorinţa de a se asorta cu Simona Halep, purtând o ţinută asemănătoare cu cea aleasă de campioana de la Wimbledon. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: