Actriţa Meghan Markle a făcut primele dezvăluiri despre relaţia cu Prinţul Harry şi despre nuntă: „Şase luni ne-am întâlnit în secret. Suntem foarte îndrăgostiţi“

Actriţa Meghan Markle a făcut primele dezvăluiri despre relaţia cu Prinţul Harry şi despre nuntă: „Şase luni ne-am întâlnit în secret. Suntem foarte îndrăgostiţi“

Prinţul Harry şi Meghan Markle sunt împreună din vara anului trecut

Actriţa americană Meghan Markle a vorbit pentru prima dată despre relaţia pe care o are cu Prinţul Harry al Marii Britanii, precizând că sunt foarte fericiţi şi îndrăgostiţi, şi a oferit un nou indiciu că se gândesc la căsătorii, după ce în ultima perioadă au existat zvonuri potrivit cărora s-ar fi logodit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Meghan Markle (36 de ani) şi Prinţul Harry (32 de ani) şi-au început relaţia în vara anului trecut, însă şase luni s-au întâlnit în secret, după cum a mărturisit actriţa într-un interviu acordat pentru numărul din luna octombrie al revistei „Vanity Fair“.

„Suntem doi oameni cu adevărat fericiţi şi foarte îndrăgostiţi. Ne-am întâlnit în secret timp de şase luni, înainte ca relaţia noastră să devină un subiect de presă. Singurul lucru care s-a schimbat a fost percepţia oamenilor. Eu nu m-am schimbat deloc, sunt aceeaşi persoană, niciodată nu m-am lăsat definită de relaţiile pe care le-am avut“, a precizat Markle.  

Relaţia lor a fost intens mediatizată, în cele mai multe cazuri abordările tabloidelor fiind atât de neplăcute încât Prinţul Harry a avut o reacţie fără precedent: a transmis prin intermediul Palatului Kensington un comunicat în care a criticat mass-media, dezvăluind abuzurile şi hărţuirile la care a fost supusă iubita lui şi a făcut apel la jurnalişti şi la public să le respecte intimitatea.

Totuşi, Meghan Markle a subliniat că nu s-a lăsat afectată de articolele răutăcioase: „Nu citesc presa. Oamenii apropiaţi mie ştiu cine sunt. Restul e doar zgomot.“

Protagonista serialului „Suits“ a oferit şi un indiciu subtil privind perspectiva unei căsătorii, având în vedere numeroasele zvonuri potrivit cărora Prinţul Harry i-a cerut mâna în luna august, în timpul vacanţei petrecute în Botsawana cu ocazia zilei de naştere a actriţei.

„Suntem un cuplu. Suntem îndrăgostiţi. Sunt sigură că va veni un moment când vom ieşi în faţă, ne vom prezenta, şi vom avea poveşti de împărtăşit, dar sper că oamenii vor înţelege că acum este momentul nostru. Este pentru noi. Este ceea ce face atât de specială relaţia noastră, că acum este doar a noastră. Dar suntem foarte fericiţi. Personal, îmi place la nebunie poveştile de dragoste grozave“, a mărturisit Meghan Markle.

Dacă Meghan Markle şi Prinţul Harry vor merge într-adevăr la altar, actriţa va deveni prima soţie americană a unui membru al familiei regale din ultimii 81 de ani, de când Wallis Simpson s-a căsătorit cu Regele Edward al VIII-lea, forţând abdicarea de la tron.

Tabloidele vorbesc şi despre faptul că Regina Elisabeta va ezita să sancţioneze această relaţie a nepotului ei, având în vedere vechea regulă potrivit cărora membrilor familiei regale le este interzisă căsătoria cu persoane catolice, oameni de rând sau divorţaţi.

Deşi nu a fost crescută în spiritul catolic, Markle a absolvit un liceu catolic şi a fost căsătorită timp de doi ani cu producătorul de film Trevor Engelson. Totuşi, Sally Bedell Smith, care a semnat biografiile Reginei Elisabeta, a Prinţesei Diana şi, recent, pe a Prinţului Charles, a declarat că miza este în mod evident mai mică în cazul Prinţului Harry, având în vedere că este al cincilea moştenitor al tronului în linia de succesiune, după tatăl său, fratele său şi cei doi nepoţi, Prinţul George şi Prinţesa Charlotte. Şi, să nu uităm că Ducesa de Cambridge a anunţat zilele trecute că este însărcinată cu al treilea copil.

„Regina este remarcabil de deschisă la minte şi este extrem de tolerantă. Lui William i s-a permis relaţia cu Kate, chiar dacă ea provenea dintr-o familie din clasa de mijloc. Regina pur şi simplu a văzut ce fel de persoană este Kate, că este îndrăgostită de nepotul ei şi că ştia să se poarte cu demnitate şi discreţie, iar acestea au fost cele mai importante lucruri. Îmi imaginez că şi în cazul acesta, viziunea Reginei va fi: dacă sunt îndrăgostiţi şi se potrivesc, atunci eu nu mă împotrivesc“, a explicat Smith.

Meghan Markle (foto Getty Images) s-a născut în Los Angeles şi este un militant pentru egalităţile de gen şi rasă, aceasta confruntându-se cu situaţii discriminatorii încă de mică. Actriţa a fost blamată că are un tată caucazian şi o mamă africană. Când era mică, oamenii credeau că mama ei îi este bonă, iar tatăl i-a cumpărat păpuşi albe şi negre pentru a nu se simţi discriminată. 

Dar valul de critici a urmărit-o chiar şi în carieră. „Nu eram suficient de neagră pentru roluri ale personajelor de culoare şi nu eram suficient de albă pentru roluri de oameni albi“, a mărturisit chiar ea. 

S-a îndrăgostit de actorie după ce a petrecut mult timp pe platourile de filmare ale serialului „Married With Children“, unde tatăl ei era director de imagine. S-a remarcat cu rolurile din serialele „Suits“ şi „Fringe“. În afară de actorie, Meghan Markle, care are şi un blog de lifestyle, este cunoscută şi pentru munca ei filantropică, fiind implicată alături de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) în promovarea drepturilor femeilor, alături de Emma Watson şi Angelina Jolie. 

Meghan Markle s-a căsătorit cu managerul Trevor Engelson în 2011, însă cei doi au divorţat în august 2013.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: