VIDEO 100 de studenţi ai Universităţii din Bucureşti au protestat la Facultatea de Drept. Rectorul UB spune că este pregătit să-şi dea demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestul studenţilor de la Universitatea din Bucureşti (UB) a început miercuri, în jurul orei 11.00. În jur de 100 de tineri s-au adunat în incinta Facultăţii de Drept şi au protestat cerând demisia Preşedintelui Senatului UB, Vlad Nistor, pentru că sunt ironizaţi şi înlăturaţi de la procesul decizional din universitate. Rectorul UB spune că este pregătit să-şi dea demisia dacă se dovedeşte că nu a administrat corect fondul de burse.

UPDATE: Unul dintre studenţi a cerut să se voteze demisia lui Vlad Nistor prin vot secret la şedinţa extraordinară a Senatului UB de miercurea viitoare. ”Sunt de acord, e singurul mod legal, însă nu cred că vor vota să fiu dat afară, nu se va întruni majoritatea”, a declarat Nistor.

Pe de altă parte, rectorul UB a spus că ”este gata să-şi dea el demisia”, dacă se dovedeşte că universitatea ar fi administrat prost fondurile de burse, aşa cum reclamă protestatarii. Studenţii consideră că este o atitudine demnă, faptul că este pregătit să-şi dea demisia, însă susţin că nu au cerut demisia acestuia. 

UPDATE: Nistor a reiterat faptul că nu îşi va da demisia. ”Nu îmi dau demisia tocmai pentru modul în care aţi venit să mi-o cereţi, un mod obraznic. Voi sunteţi doar 25% dintre cei care m-au ales, nu mă puteţi da afară”, le-a transmis acesta studenţilor.

Preşedintele Senatului UB a mai spus că rectorul a hotărât ca miercurea viitoare să se întrunească o şedinţă extraordinară a Senatului Universitar.

Unul dintre studenţii din sală i-a întrebat pe reprezentanţii conducerii UB de ce nu găsesc soluţii în condiţiile în care susţin că bursele sunt întârziate de Ministerul Educaţiei, de ce nu rezolvă din fonduri proprii, ”aşa cum s-au găsit bani pentru altele”. 

”Ar trebui să ne trataţi ca nişte parteneri egali!”, susţin studenţii.

Studenţii de la Universitatea din Bucureşti protestează în Facultatea de Drept 

UPDATE: Rectorul UB, Mircea Dumitru, le-a spus studenţilor că ”au fost plătite integral bursele pentru doctoranzi, iar până pe 20 decembrie vor fi plătite toate bursele restante”.

UPDATE: Studenţii au fost chemaţi în sala Aula Magna, pentru a discuta cu Vlad Nistor. Toată sala strigă ”Demisia!”, în timp ce Nistor le vorbeşte protestatarilor.

Acesta le-a transmis tinerilor că nu îşi va da demisia şi trebuie găsită o soluţie în interesul universităţii, însă studenţii continuă să scandeze  ”Demisia!”.

UPDATE: Protestarii s-au adunat în faţa sălii Aula Magna din interiorul Facultăţii de Drept, aproape de biroul preşedintelui Senatului UB, Vlad Nistor, cu un banner pe care au scris ”DEMISIA”. Deocamdată doar 100, dar la protest sunt aşteptaţi să ajungă în jur de 200-300 de studenţi de la ASUB.

Aceştia strigă ”Învăţaţi să număraţi, pe studenţi să-i respectaţi!”, ”Pentru că ne pasă, Nistor pleacă acasă!”, ”Suntem studenţi, acum ne vedeţi?”.

Vlad Nistor a declarat că ”poate există şi o motivaţie politică” în protestul tinerilor, care ”poate au fost manipulaţi” în acest sens. 


Cosmin Cîrciumaru, liderul Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Bucureşti (ASUB), susţine că îşi menţin intenţia de a ieşi miercuri în stradî, în ciuda explicaţiilor făcute public marţi de Universitatea din Bucureşti, care susţine că s-a respectat graficul de desfăşurare a procesului de acordare a burselor şi nu se pune problema lipsei consultării studenţilor.

Acesta a spus că probabil nu vor fi prezenţi peste 500 de studenţi, câţi şi-au confirmat prezenţa la evenimentul anunţat şi pe Facebook, dar în jur de 300 vor veni la protest.

„Din cauza managementului defectuos, Universitatea din Bucureşti (UB) va 'băga mâna' din nou în buzunarele studenţilor prin marirea taxelor sau implementarea altora noi. De aceea, miercuri, la ora 11, studenţii vor protesta în faţa biroului lui Vlad Nistor din Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti”, se arată într-un comunicat ASUB.

”Banii pentru burse au venit la universitate acum aproximativ o lună şi au fost distribuite facultăţilor abia la sfârşitul săptămânii trecute”, a adăugat acesta.

În plus, reprezentanţii studenţilor vor să fie luaţi în seamă şi deciziile lor să conteze. Aceştia doresc să fie consideraţi un partener egal de dialog, să nu mai fie ignoraţi atunci când se discută despre nevoile şi necesităţile celor care învaţă la Universitatea din Bucureşti.

Studenţii spun că de mai bine de un an sunt ironizaţi de către Preşedintele Senatului şi înlăturaţi de la procesul decizional la nivelul Universităţii, numiţi „preudo-reprezentanţi”.

Pe 27 noiembrie, încercările repetate ale studenţilor de a lua cuvântul s-au dovedit în zadar, deoarece Vlad Nistor „a vorbit peste aceştia, i-a întrerupt şi i-a jignit”.

Picătura care a umplut paharul

”Ceea de s-a întâmplat miercuri în cadrul şedinţei Senatului universitar a fost picătura care a umplut paharul. Vlad Nistor nu ne lasă să ne spunem punctul de vedere, are o atitudine superioară, inclusiv faţă de profesorii care au un alt punct de vedere. Luptele acestea vor continua şi cu alte persoane din conducerea universităţii”, a explicat Cîrciumaru.

În plus, studenţii vor face plângere penală împotriva Preşedintelui Senatului Universităţii din Bucureşti, Vlad Nistor, vor ataca administrativ hotărârile Senatului UB din data de 27 noiembrie şi vor bloca instituţional Universitatea din Bucureşti prin demisii şi boicotări ale alegerilor studenţilor care să împiedice întrunirea Senatului până la demisia lui Vlad Nistor.

La solicitarea adevarul.ro, reprezentanţii Universităţii din Bucureşti au declarat că s-a respectat graficul de desfăşurare a procesului de acordare a burselor. Bursele pentru studiile de doctorat au fost deja plătite, iar bursele pentru studiile de licenţă şi master (pentru lunile octombrie şi noiembrie) urmează să fie plătite în prima jumătate a lunii decembrie.

De asemenea, în urma discuţiilor pe care conducerea Universităţii din Bucureşti le-a avut cu reprezentanţii studenţilor în cursului zilei de luni, s-a căzut de acord asupra mecanismului de distribuire pe facultăţi şi pe tipuri de burse a fondului alocat de Ministerul Educaţiei.

S-a convenit ca o parte din bursele de ajutor social ocazional să fie plătite dintr-un fond de 30 000 lei care va acoperi şi ajutoarele sociale ocazionale ce apar în cursul anului universitar (ajutoare pentru îmbrăcăminte, ajutoare de maternitate, ajutoare pentru cazuri de boală gravă, ajutoare în cazuri de deces etc.), care nu pot fi previzionate la începutul anului universitar, mai spun reprezentanţii UB.

Vlad Nistor a mai fost implicat recent într-un scandal făcut public de profesorii de istorie, care îl acuză că, alături de colega lui, Daniela Zaharia, încearcă să transforme Departamentul de Istorie antică, Arheologie şi Istoria Artei într-o Facultate de Studiul Patrimoniului, pe care să o conducă din calitate de decan, şi că ar vrea jumătate din sălile de curs ale Facultăţii de Istorie.


Se clatină scaunul preşedintelui Universităţii din Bucureşti, profesorul Vlad Nistor?

La protestul anunţat de Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti şi-au anunţat deja prezenţa, pe pagina de Facebook a evenimentului, peste 400 de tineri care se solidarizează cu revendicările reprezentanţilor studenţilor.

Propunere şocantă a Senatului Universităţii din Bucureşti: înfiinţarea tribunalelor studenţeşti!

Astăzi a fost lansată, spre dezbatere publică, carta Universităţii Bucureşti. Proiectul, promovat pe pagina de internet a prestigioasei instituţii de învăţământ superior, cuprinde o serie de propuneri care reinventează tribunalele poporului din perioada instaurării regimului comunist în România.

Război de secesiune la Facultatea de Istorie. Fostul decan liberal vrea să înfiinţeze o facultate unică în lume: Studiul Patrimoniului

În aceste zile, Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti este teatrul unui război de ”secesiune”: un grup de dascăli, susţinut de fostul decan Vlad Nistor (deputatul PNL), propune ruperea instituţiei în două pentru a înfiinţa o nouă Facultate de Studiu al Patrimoniului.

Senatul Universităţii din Bucureşti decide secesiunea Facultăţii de Istorie

Dacă vrei cu orice preţ să fii decan, cea mai bună soluţie este să îţi faci propria facultate. O dovedeşte proiectul de secesiune a Facultăţii de Istorie, în spatele căruia se află deputatul liberal Vlad Nistor.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite