Specializările din facultate care garantează joburi bănoase

Specializările din facultate care garantează joburi bănoase

Extracţia petrolului şi a gazelor naturale echivalează cu salarii mari în România                    Foto: Mediafax

Studenţii care aleg să se specializeze în extracţia petrolului, intermedieri financiare şi brokeraj sau în programare şi consultanţă IT au şansa de a intra pe lista celor mai bine plătiţi români după absolvire.

O analiză a listei oficiale cu salariile medii nete obţinute de români în aprilie, furnizată de Institutul Naţional de Statistică (INS), arată că angajaţii din extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale s-au bucurat de cel mai mare venit: 4.138 de lei.

Topul specializărilor bine plătite continuă cu domeniul intermedierilor financiare şi al asigurărilor, cu un salariu mediu net (după reţinerea tuturor taxelor şi contribuţiilor din brut) de 4.016 lei.

Spre deosebire de brokeri, cei din intermedieri se bucură de un venit mai mare decât media, de aproape 4.300 de lei, mai arată datele INS.

Transportul aerian, domeniu în dezvoltare

Pe locul trei se află transporturile aeriene, piloţii şi controlorii de trafic aerian având parte de unele dintre cele mai bune remuneraţii: media este de peste 3.500 de lei, la nivelul lunii aprilie.

Iar cei din industria tutunului câştigă, în medie, aproape 3.500 de lei lunar din exloatarea viciului fumatului.

Studenţii care au ales domeniul IT&C (Informaţii şi comunicaţii) se vor bucura de asemenea se salarii consistente, de peste 3.000 de lei lunar, aceasta fiind doar o medie orientativă realizată de INS. 

Dintre aceştia, programatorii şi consultanţii IT au peste 3.600 de lei, în timp ce angajaţii din publishing câştigă lunar, în medie, peste 2.600 de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: