Facultatea de Farmacie de la UMF "Carol Davila" organizează Ziua Porţilor Deschise şi simulare la examenul de admitere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 7 aprilie, începând de la 12:00, are loc "Ziua Porţilor Deschise" la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" din Bucureşti, organizată de Societatea Studenţilor în Farmacie Bucureşti. De asemenea, pe 11 mai va avea loc o simulare a examenului de admitere la Facultatea de Farmacie, taxa de înscriere fiind de 50 de lei.

Înscrierile pentru participarea la Ziua Porţilor Deschise se fac în perioada 15 martie – 1 aprilie. Viitorii studenţi vor avea ocazia de a lua un prim contact cu mediul academic, pot afla mai multe detalii despre curricula universitară şi, pe lângă prezentarea sălilor de lucrări practice, au ocazia să asiste la numeroase lucrări experimentale demonstrative, făcând astfel un prim pas în viitoarea lor profesie de farmacist, se arată într-un comunicat de presă al facultăţii.

La eveniment vor participa: decanul Facultăţii de Farmacie, prof. Dumitru Lupuleasa, prodecanii şi cadrele didactice de la Chimie Organică, Chimie Farmaceutică şi Botanică Farmaceutică.

De asemenea, în cadrul Zilei Porţilor Deschise, vor fi diverse prezentări cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, participanţii având şansa să primească informaţii cu privire la modalităţile de răspândire cât şi de prevenire a bolilor provocate de insecte.

Simularea examenului de admitere la Facultatea de Farmacie

În data de 11 mai 2014, începând cu ora 9.00, va avea loc Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti.

Evenimentul este adresat elevilor din clasa a XII-a (care studiază în învăţământul secundar superior: liceu sau colegiu) şi altor persoane care doresc să se înscrie la Facultatea de Farmacie (care au urmat un ciclu de învăţământ secundar superior).

Simularea va avea loc la sediul Facultăţii de Farmacie, iar elevii care doresc să susţină testarea se pot înscrie în perioada 1-30 aprilie 2014, taxa de înscriere fiind în valoare de 50 RON.

Pentru prezentarea la Simulare candidaţii vor avea asupra lor buletinul de identitate. Intrarea în sălile de concurs se va face începând cu ora 08.00, iar durata examenului va fi de două ore şi jumătate, programul detaliat al concursului regăsindu-se în regulamentul afişat pe site.

Subiectele sunt elaborate de cadre didactice ale Facultăţii de Farmacie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, iar tematica şi bibliografia de examen sunt cele afişate la Decanatul Facultăţii de Farmacie Bucureşti.

Probele de examen vor include două discipline, respectiv Chimie organică (obligatoriu), cu 60 de întrebări şi Biologie vegetală sau Anatomia şi Fiziologia Omului (la alegere), cu un număr de 40 de întrebări, totalul fiind de 100 de întrebări.


Lista Universităţilor de Stat unde studenţii au abandonat facultatea în ultimii şase ani în proporţie de aproape 40%. Care sunt cauzele

Aproape 40% dintre studenţii care s-au înmatriculat în anul I acum trei-şase ani şi care urmau să termine facultatea în 2013 au abandonat studiile, potrivit datelor obţinute de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), care prezintă şi situaţia abandonului la fiecare din 20 de universităţi de stat care au răspuns la solicitarea lor.

ADMITERE FACULTATE 2014 Examen cu două probe scrise la şapte facultăţi din cadrul Universităţii Politehnice. Meditaţii gratuite pentru candidaţi

Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB) organizează examen scris cu două probe la şapte facultăţi, iar la restul facultăţilor, candidaţii vor intra pe baza examenului de la Bacalaureat şi a unui interviu. Tinerii pot să facă ore de pregătire pentru admitere, la materiile matematică şi fizică, în fiecare sâmbătă, cu profesorii universităţii.

ADMITERE FACULTATE 2014 ASE înlocuieşte examenul cu eseul motivaţional şi media de la Bac

Anul acesta, admiterea la studiile universitare de licenţă (5.500 de locuri) ale Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, la forma de învăţământ cu frecvenţă, se face prin concurs, pe baza unui eseu motivaţional şi a mediei obţinute la examenul de Bacalaureat.

ADMITERE FACULTATE 2014 Test grilă la ASE pentru ocuparea locurilor fără taxă de la programele de master

Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) oferă aproape 5.700 de locuri la cele două tipuri de masterat din 2014, de cercetare şi profesionale, iar taxa de şcolarizare anuală este de 5.000 de lei.

ADMITERE FACULTATE 2014 Selecţie pe bază de examen scris şi media de la Bac pentru cei care vor să intre la SNSPA

Condiţiile de admiterea de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) sunt aceleaşi ca cele de anul trecut. Astfel, toate facultăţile organizează examen scris, însă la Administraţie Publică notele de la Bac vor reprezenta 20% din media de admitere.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite