Adică faptul că cineva, un universitar până mai ieri respectat de comunitatea academică şi socotit drept un cadru didactic de top al Universităţii Politehnice din Bucureşti, profesor la una dintre facultăţile sale de elită, om cu studii de licenţă la zi şi cu doctorat luat pe bune poate comite greşeli, pare-se mai degrabă cu voie decât fără de voie, cu o frecvenţă aproape zilnică. Şi că acel om e ministrul Educaţiei Naţionale.

Nu am în vedere în acest comentariu greşelile concretizate în planuri şi proiecte-cadru referitoare la învăţământul secundar şi la viitorul tulbure al acestuia. Planuri şi proiecte aventuriste care, dacă vor fi puse în aplicare, vor debilita încă şi mai accentuat atât gimnaziul cât şi liceul românesc. Nu iau în calcul pentru moment aceste greşeli, deşi ele nu se cuvin deloc trecute cu vederea şi nici lăsate nesancţionate doar fiindcă nu ştiu în ce măsură ar putea fi puse în sarcina directă, nemijlocită a d-lui Curaj, cât mai curând în cea a adjuncţilor şi consilierilor domniei sale. Care se cuvenea să fie de mult mai bună calitate, tehnicieni desăvârşiţi, cunoscători reali ai „sistemului” tocmai fiindcă ministrul nu prea are cum să îl cunoască de vreme ce, inginer fiind, nu a a avut  contact cu el decât în calitate de părinte şi de, eventual, bunic. Dl. Curaj se face vinovat, la acest capitol, exclusiv de neştiinţă şi de lipsă de inspiraţie în alegerea sfătuitorilor. O realitate care pune sub semnul întrebării calităţile manageriale şi competenţele de tehnocrat ale ministrului. Un minus la care ar cam trebui să ia aminte premierul Dacian Cioloş.

Am, în schimb, în vedere greşelile făptuite de dl. Curaj în zona învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice. Zonă despre care nu s-ar putea spune că nu ar acoperi domeniile de competenţă ale ministrului. Cu toate că şi aici am îndoielile mele legate de ce şi cât ştie înaltul demnitar despre ceea ce se face ori ar trebui să se facă în sectorul specific al „Universităţii” clasice. Am scris mai demult despre ceea ce cred eu că ar trebui întreprins în acest domeniu, în primul rând la nivelul studiilor de licenţă, înainte de a se trece la masteratele educaţionale pe care dl. Curaj pare să le agreeze. Nu mai revin acum asupra chestiunii.

În domeniile care fac obiectul comentariului meu de azi - cele ale învăţământului superior şi cercetării - dl. Curaj comite, din nefericire, boacănă după boacănă. Cea mai recentă fiind dorinţa de falsă reformare a studiilor doctorale, dorinţă concretizată printr-o Ordonanţă de Urgenţă al cărei rost e acela de a mai modifica o dată prevederile oricum prea frecvent schimbate şi măcelărite, devenite din ce în ce mai laxe, referitoare la obţinerea titlului ştiinţific de doctor. Dl. ministru se joacă practic de-a şi cu autonomia universitară, sintagmă sub oblăduirea căreia Ordonanţa scornită de domnia sa va crea practic condiţiile eliminării susţinerii publice a tezelor de doctorat, a publicităţii aferente, de suspendarea aproape a oricăror atribuţii ale CNATCDU în privinţa validării acestora.

Ministrul Adrian Curaj s-a contaminat pesemne de secretomania ridicată la rang de regulă de constituire şi existenţă a Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale din care face parte. O construcţie ocultă, amestec de impostură şi mafiotism universitar. Instituţie bizară cu coduri de funcţionare ce par a fi încă mai întunecate decât cele ale lojilor masonice. Un simulacru de academie din care dl. Adrian Curaj nu vrea să se extragă şi pace. Nefiind deranjat defel că e vecin de scaun cu tatăl plagiatorilor cu epoleţi, el însuşi bănuit de plagiat, generalul Gabriel Oprea. Dezonoarea aceasta fiind, probabil, compensată în ochii, buzunarele şi în conştiinţa dlui ministru de cei 2.700 de lei garantaţi pe viaţă de calitatea de academician făcut la apelul de seară. Pe care, amăgindu-se că pune astfel stavilă gurii lumii, dl Curaj a cerut să nu îi mai primească atâta vreme cât va fi înalt demnitar. Dar funcţia trece şi banii revin.

Contaminat, aşadar, de secretomania de la sus-numita Academie, dl Curaj dă semne că se pregăteşte să transforme şcolile doctorale în societăţi la fel de secrete. În intimitatea cărora nimeni nu va mai putea pătrunde dacă nu face parte dintre „iniţiaţi” şi „agreaţi”. Poate chiar dintre plagiatori sau înclinaţi spre plagiat.

În loc să procedeze cât mai rapid cu putinţă, profitând de calităţile domniei sale de tehnocrat şi de neafiliat politic, de om protejat în consecinţă, măcar în parte de presiunea politicului care şi-a spus lăbărţat cuvântul în domeniul academic, la o reevaluare drastică a tuturor şcolilor doctorale, nu doar a celor cu caracter militar, dl Curaj pune batista pe ţambal. Batista însemnând un act guvernamental menit să salveze aparenţele şi să dea alură de legalitate viitoarelor mânării cu titluri de doctor.

Prezent joi la Oradea, dl Curaj s-a lăudat cu marea realizare de a fi postat pe site numele tuturor şcolilor doctorale şi ale conducătorilor de doctorat. Câtă frunză, câtă iarbă. Ca şi cum aceasta ar fi ceva ieşit din comun.

În schimb, dl Adrian Curaj se face că nu ştie că nu toate universităţile din România vor fi dispuse să sancţioneze abaterile grave de la etica academică, nefiind nicidecum dornice să anuleze doctoratele acordate în chip fraudulos. Multe instituţii de învăţământ superior vor ascunde mizeria sub preş spre a nu-şi expune profesorii conducători de doctorat, oameni aflaţi printre privilegiaţi,  şi a nu risca existenţa însăşi a şcolilor doctorale. Care le aduc un plus de finanţare.

Consiliul Naţional al Rectorilor a decis nu demult să ceară amânarea declanşării procedurilor de ierarhizare a universităţilor din România şi a finanţării acestora după performanţe. Aberaţiile de la trecuta tentativă de ierarhizare comisă în vremea ministeriatului dlui Daniel Funeriu justifică într-un fel cererea. Unde mai pui că nu poţi cere prea multă performanţă atunci când întreg sistemul este subfinanţat. Când în loc să i se acorde educaţiei 6% din PIB i se dau doar trei procente. Degeaba strigă doamna Raluca Turcan şi PNL-ul său că nu avem instituţii de învăţământ superior în felurite topuri internaţionale, şi ele discutabile, când Parlamentului unde doamna Turcan se face că munceşte de ani buni votează orbeşte un buget debil pentru învăţământ şi cercetare.

Asta nu înseamnă că nu putem cere ca în universităţi să figureze la loc de frunte cinstea şi onoarea. Or, acestea par a fi suspendate de Ordonanţa pe care vrea să o promoveze dl. ministru Adrian Curaj. Fără doctorate obţinute cinstit, doctoratul însemnând primul pas major în existenţa unui cercetător, nu vom figura în nici un fel de top internaţional. Cu excepţia topului ruşinii. Unde România are deja, din păcate, un loc rezervat.