Radiografia dezastrului din educaţie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a afişat şi rezultatul repartiţiei computerizate pentru admiterea în clasa a IX-a, ultima etapă a „sesiunii” de vară din educaţie. Toate cifrele înregistrate ilustrează titlul: dezastru pe toată linia.

La clasa a VIII-a

Înscrişi în clasa a VIII-a, seria curentă, am avut in jur de 190.000 elevi, cifra ţinută secretă de către Minister. Dintre aceştia, 160.000 s-au prezentat la Evaluarea Nationala si au luat examenul 71%, adică 113.600 din cei prezentaţi. Nu că ar fi avut vreo importanţă, media de la acest examen nu era condiţie de admitere la liceu.

La repartizarea computerizată au fost repartizaţi 127.700, adică 67% din cohorta de elevi existentă în clasa a VIII-a, cu sau fără Evaluarea Nationala luată. Avem un abandon şcolar în învăţământul obligatoriu de circa 33%!  Procent de abandon şcolar nemaiîntâlnit în învăţământul românesc din ultimii 50 de ani!

Ce fac aceşti tineri de 14-15 ani, când nici nu au vârsta de încadrare în piaţă muncii?

N-au nicio calificare, fac agricultură de subzistenţă împreună cu părinţii, în rural, sau bat străzile la oraş, în căutarea unui job care nu cere calificare, la negru.

La Bacalaureat

Din 196.000 de elevi, seria curentă în clasele a XII/XIII-a, au luat Bacalaureatul 91.700,  adică 46,7%, din cei existenţi în seria curentă. Procentul de 61% furnizat de autorităţi se referă la cei înscrişi la Bacalaureat, nu la cei existenţi în clasele a XII/XIII-a.

În 2003, aveam în şcoala profesională 270.000 de elevi, azi abia dacă avem 30.000, de 9 ori mai puţin, deşi economia cere mai mulţi meseriaşi, comparativ cu anul 2003.

Să adăugăm că în ultimii 4 ani circa 300.000 de elevi au parcurs liceul degeaba. Fie n-au luat Bacul, fie nici nu s-au prezentat la examen.

Tot atâtea destine frânte şi vise spulberate.

Cifrele seci de mai sus reprezintă proporţiile dezastrului  sistemelor noastre de educaţie şi formare profesională.

Elevii şi tinerii au ajuns să fugă de şcoală şi facultate, pentru că nu le asigură competenţele cerute de piaţa muncii. Diplomele de final de parcurs şcolar, fie liceal sau universitar, nu fac  doi bani în piaţa muncii, dacă nu oferă absolvenţilor posibilitatea de a obţine un job decent remunerat.

Această este consecinţa neghiobiilor şi lipsei de politici publice, în domeniul educaţiei şi formării profesionale, ca să ne exprimăm elegant.

Cine plăteşte eforturile, energia, resursele umane şi materiale consumate în van, fără ca tinerii să obţină în şcoală „paşaportul” pentru a intra în viaţa de adult cu demnitate şi şanse la un viitor? Dreptul la o familie, la copii decent întreţinuţi, la o viaţă normală? 

Nimeni. Ca de obicei.

Ultima OUG în domeniul educaţiei, nu numai că nu rezolvă aceste probleme, dar încurcă şi mai rău direcţiile pe care o luase educaţia, în urma promovării Legii Educaţiei Naţionale, tăind orice speranţă în îndreptarea situaţiei.

De-alungul a multor articole am furnizat şi câteva dintre posibilele soluţii. Bineînţeles că nimeni n-a ţinut cont de ele.

Interesele fabricilor de diplome şi ale sindicatelor au fost mai puternice.

Tragi-comedia este că atât sindicatele cât şi universităţile îşi taie craca de sub picioare.

Prin fuga elevilor de şcoală şi universitate, cadrele didactice rămân pe drumuri, iar universităţile intră în colaps financiar, fără plătitori de taxe sau alocări bugetare. Doar că nu realizează cum îşi sapă singuri groapa.

Mii de posturi didactice s-au desfiinţat anul trecut, alte mii de posturi didactice se vor desfiinţa şi anul acesta. Cum restrângerile de ativitate nu pot fi rezolvate, pentru că peste tot sunt amputări de posturi, singura soluţie rămâne şomajul în rândul cadrelor didactice din universitar şi preuniversitar.

Să meargă profesorii la sindicate, să le ceară posturi, dacă tot au plătit cotizaţia atâţia ani!

În timpul acesta piata muncii suferă din lipsa meseriaşilor, economia nu este competitivă, nu atrage investitori, creatori de locuri de muncă.

Adio trai decent şi nivel de viaţă mulţumitor!

„Mulţumim” din inimă partidului (PSD),  că ne-a adus în această situaţie!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite