Elevii de clasa a II-a susţin proba la Limba Română şi Limba maternă, din cadrul Evaluării Naţionale 2021. Când sunt programate celelalte probe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Testele sunt elaborate de Centrul Naţional
pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE).
Testele sunt elaborate de Centrul Naţional pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE).

Probele scrise la Limba română şi Limba maternă din cadrul evaluării pentru clasa a II-a sunt programate marţi. Testele de citire la aceste două discipline vor fi susţinute miercuri. Proba de Matematică este programată joi, în timp ce proba de Limba română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura vineri.

„Toate probele se susţin cu prezenţă fizică, indiferent de scenariile în care se află unităţile de învăţământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi”, precizează Ministerul Educaţiei.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.

„Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate”, mai precizează Ministerul. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite