Să mulţumeşti pe toată lumea este greu pentru orice cetăţean de rând, darămite pentru un om cu funcţie, însă dacă ai ajuns să ai o funcţie, trebuie să îţi asumi nişte responsabilităţi, iar responsabilităţile cu siguranţă nu ţi le poţi îndeplini dacă ţi se pun piedici şi nu ai putere totală de decizie.

Acestea sunt doar câteva elemente de ordin general care se pot analiza la o primă vedere şi perspectivă globală  în ceea ce priveşte managementul de la orice nivel.

Atunci când vorbim despre relaţia comunitate-şcoală, privim dintr-o perspectivă specială. Există nişte reguli, poate mai degrabă nescrise, care se înscriu cumva în lista bunei conduite, a respectului reciproc şi chiar tacit, respectul între colegi, între colegi şi direcţiune, între director şi consiliul de administraţie, între director şi primar sau consilieri locali, eventual între acesta şi partidul ce îl susţine.

Directorul de liceu, scos „la tablă“

Referitor la cazul în care un director de liceu din Baia Mare - Colegiului Naţional Gheorghe Şincai - a fost umilit de faţă cu elevii în timpul unei dezbateri despre obligaţiile şi drepturile elevilor, în special în privinţa purtării uniformei şcolare, poate fi un caz atât hilar, dar mai ales tragic şi cu viciu de comunicare şi procedură.

 Întâlnirea de la Baia Mare dintre elevi, primar şi director

În primul rând, regulamentul intern al unei şcoli trebuie să fie elaborat astfel încât să respecte atât hotărârile guvernamentale în ceea ce priveşte funcţionarea unităţilor şcolare, dar şi drepturile şi obligaţiile elevilor, strict concordante cu drepturile copilului şi ale omului. Să faci asta este o muncă foarte grea, echipa trebuie să fie atentă la toate detaliile, iar acordul consiliului profesoral, al consiliului de administraţie şi al părinţilor e musai necesar. Orice modificare de regulament trebuie să aibă toate aceste acorduri, dar comunicarea eficientă şi aprobarea tuturor părţilor e obligatorie.

Dificultatea cu privire la acordul tuturor părţilor în ceea ce priveşte respectarea regulamentului sau unei părţi din acesta este cu atât mai mare cu cât comunitatea căreia te adresezi este mai mare, în speţă comunitatea de elevi. Ei, elevii, cu cât sunt mai mulţi, cu atât reprezintă o diversitate mai mare de personalităţi, temperamente, nivel de inteligenţă, opţiuni personale, acces la informaţie, astfel încât probabilitatea unui conflict sau de declanşarea unui conflict, în era tehhnologiei media, este cu atât mai mare.

Nu poţi impune, nu poţi aplica sancţiuni, nu poţi trece peste limita dreptului personal, fără acordul total, aşa că obligativitatea unei reguli rămâne la stadiul relativ şi se poate rezolva cu o comunicare sau mediere eficientă.

Implicarea primarului în acest conflict este iraţională, cel puţin din punctul de vedere al faptului că primarul nu se poate implica în rezolvarea conflictelor generate de iniţierea sau aplicarea unui regulament intern. El are reprezentanţi, prin consilieri locali, în consiliul de administraţie, şi care pot aproba sau respinge anumite acţiuni de pe ordinea de zi, sau primarul poate fi implicat direct ca factor decizional în ce priveşte bugetul sau inventarul şcolii. Altfel, intervenţia în asemenea conflicte, mai ales cu rezultatul instigării părţilor, reprezintă un abuz de procedură pentru care nu pot să îmi exprim decât regretul că s-a putut ajunge la asemenea situaţie.

Regulile şi primarul

Elevii au nişte drepturi, iar elevii şcolilor trebuie să poarte un semn distinctiv care nu se confundă neapărat cu obligativitatea uniformei. E drept că, din anumite puncte de vedere exsită avantaje şi o mândrie a purtării acesteia, dar dacă nu se poate aplica, se va recurge la metode mai simple şi sumare, în funcţie de rezultatul dezbaterilor.

Elevii au dreptul să refuze, dar şi dreptul să accepte. Nimeni nu trebuie să îi oprească sau să îi sancţioneze abuziv, strict în limitele regulamentului, ci trebuie să se ţină cont de opţiunile majorităţii, iar majoritatea să supună, cumva şi minoritate, dar nu abuziv, ci tot prin regula bunului-simţ şi al conştienţei de grup. E o utopie, dar în comunităţile mici poate funcţiona regula.

Pe de altă parte, mentalitatea şi conştiinţa personală reprezintă de fapt dezideratele majore. Managerul nu se poate sustrage de la acestea, iar dacă nu are acordul tuturor părţilor, nu este în măsură să decidă el, dar nici primarul să instige.

Vina? A cui o fi?

Ei ştiu exact, însă ceea ce este de precizat este faptul că în orice conflict, niciunul nu trebuie să jignească, nici celălalat să fie vanitos. Se pot rezolva toate conflictele cu mult calm, răbdare, raţional şi mediere inteligentă. Dacă nu ai toate acestea, nu trebuie să alegi să fii pedagog, nici manager, nici primar, ci un simplu cetăţean departe de problemele globale.

Regulile stricte, fără drept la comentarii se pot aplica în şcolile militare şi private. E strict alegerea elevului dacă vrea să le adopte sau nu. Când opţiunea este negativă, evident, nici în evidenţa şcolii nu poate exista vreun revoltat. Schema e simplă!

În instituţiile de stat, respectiv şcolile de stat, bunul-simţ, respectul elevilor pentru şcoală, respectul părinţilor pentru copii, respectul primarului pentru comunitate şi cetăţean, respectul primarului pentru manager şi invers, dar şi a managerului pentru colegi şi elevi, reprezintă un cerc virtuos destul de complicat şi încă mai aştept exemplele de bună practică, cu subiect şi predicat. Complexitatea gestionării situaţiei este destul de mare, dar nu imposibilă. Este totuşi o muncă foarte grea, într-un sistem care se tot aşteaptă a fi reformat de la rădăcină!

Cheia sau ingredientul este doar OMUL implicat în ecuaţie!