Într-o postare recentă pe facebook se vorbeşte despre interesul a 20 de adulţi contra interesului a 800 de copii. Adulţii sunt cadre didactice într-o şcoală publică, Şcoala gimnazială nr. 3 „Nicolae Titulescu”, din Bucureşti, iar copiii sunt elevi/eleve în aceeaşi şcoală. Obiectul disputei: o parte însemnată din curtea şcolii este ocupată de maşinile cadrelor didactice. Ce înseamnă asta? Pentru cadrele didactice: un loc de parcare cât mai aproape de cancelarie; pentru copii (de fapt, împotriva lor), privarea de spaţiul în care ar putea să-şi petreacă timpul din pauze; ocuparea unei suprafeţe care ar putea fi folosită pentru a fi plantate iarbă, flori, pomi (cine nu şi-ar dori un părculeţ în curtea unei şcoli?); dificultatea organizării fluxurilor de predare/preluare a copiilor mici, poluare, punerea în pericol a siguranţei copiilor.

Legat de acest ultim aspect, amintesc că în urmă cu doi ani directoarea unei şcoli publice din Buzău a intrat cu maşina în poarta şcolii, apoi s-a panicat şi în loc să frâneze a accelerat lovind opt persoane (copii, părinţi, bunici) care au suferit multiple traumatisme şi au necesitat intervenţie medicală la spital. Autorităţile au activat codul roşu de intervenţie.

Referitor la cele două interese aflate în opoziţie găsim soluţia în lege: principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii. Acestei reguli i se supun şi autorităţile publice, şi organismele private autorizate, şi chiar cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti (Legea privind drepturile copilului).

Autoarea postării, mama unor copii care învaţă în acea şcoală, vorbeşte despre eforturi depuse din septembrie pentru a găsi o soluţie. Despre „vehemenţa profesorilor, care consideră că angajatorul e obligat prin lege să le asigure loc de parcare”, dar şi despre „opoziţia slabă a Asociaţiei de părinţi”.

Îmi permit să ofer soluţii pentru ambele tabere.

Părinţii (chiar şi un singur părinte) sau copiii (chiar şi un singur copil) pot invoca interesul superior al copiilor în ceea ce priveşte obligaţia şcolii de a le asigura siguranţa în timpul programului şcolar şi să ceară conducerii şcolii, respectiv inspectoratului şcolar să dispună interzicerea accesului maşinilor în incinta şcolii, în spaţiile în care au acces copiii, în intervalul orar respectiv. Cred că ar putea fi emis un ordin al ministrului Educaţiei care să privească şcolile în ansamblul lor.

Dacă în jurul şcolii nu există parcări pentru cadrele didactice, acestea – dar şi inspectorii şcolari şi funcţionarii, demnitarii Ministerului Educaţiei -- pot veni la şcoală/serviciu cu bicicletele, cu mijloacele de transport în comun, sau pe jos. Eu merg la şcoală cu bicicleta, indiferent de anotimp, de 17 ani. Este mai sănătos, nu poluezi, economiseşti bani. În plus, cel mai important, ca profesor, oferi un model copiilor (am convins mai mulţi copii, de-a lungul timpului, să vină cu bicicletele la şcoală, alţii au alergat sau aleargă cu mine, cu alţii înot, pe mulţi alţii i-am determinat, la fel, să citească)..

În recent încheiata campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale primele trei persoane votate în primul tur de scrutin au folosit bicicleta sau trotineta pentru a transmite un mesaj ecologist. În plus, iată, preşedintele României este profesor biciclist (şi a câştigat al doilea mandat).