Avocatul Poporului cere ca elevilor să nu li se măsoare temperatura la examene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renate Weber, Avocatul Poporului, recomandă ridicarea interdicţiei legate de temperatură. FOTO Mediafax / Alexandra Pandrea
Renate Weber, Avocatul Poporului, recomandă ridicarea interdicţiei legate de temperatură. FOTO Mediafax / Alexandra Pandrea

Renate Weber, Avocatul Poporului, este de părere că interzicerea accesului elevilor la examenele naţionale pe motiv că au temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius încalcă dreptul la educaţie.

„Apreciem că interzicerea accesului elevilor care depăşesc nivelul temperaturii corporale permise are ca efect încălcarea dreptului la educaţie, în condiţii egale, al elevilor care ar urma să fie excluşi de la examenele de Evaluare naţională şi Bacalaureat, afectând astfel rezultatele acestora pentru accesul la studiile liceale sau universitare”, explică Avocatul Poporului, citat de Agerpres.

Acesta cere Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii să identifice şi să dispună, în regim de urgenţă, măsuri care să asigure dreptul la educaţie egală, în contextul prevenirii răspândirii SARS-CoV-2.

Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii care stabileşte această regulă restrictivă este 4259/15 mai, abrogat mai apoi prin Ordinul 4267/18 mai, dar cu menţinerea dispoziţiilor referitoare la accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depăşeşte 37,3 grade Celsius.

Reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au spus joi că interdicţia de temperaatură institutită asupra elevilor înseamnă discriminare indirectă. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite