Zece ani şi investiţii de 330 de milioane de euro au făcut din vinurile din Republica Moldova un brand de ţară. Industria contribuie cu 3% la PIB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cricova

Circa 330 de milioane de euro au fost investiţii în ultimii 10 ani pentru dezvoltarea industriei de vinuri şi a unui brand de ţară în Republica Moldova. Rezultatul este că 85% din producţie este exportată, iar vinurile moldoveneşti aduc o contribuţie de 3% la PIB-ul ţării.

„Vinul Moldovei. O legendă vie” este brandul de ţară creat pentru promovarea industriei vinului din Republica Moldova. Acesta a fost lansat în 2013 de către Oficiul Naţional al Viei şi Vinului din Moldova, în cadrul unei întâlniri oficiale cu Secretarul de Stat american, John Kerry. Brandul de ţară a devenit nu doar un simbol al calităţii vinului moldovenesc, dar şi o componentă importantă de dezvoltare pentru întreaga economie a Moldovei.

Exporturi de 85 de milioane de dolari

În urma unei investiţii constante, care se ridică la 330 de milioane de euro în ultimii 10 ani, Republica Moldova a reuşit să se poziţioneze pe piaţa internaţională în segmentul de vinuri de calitate şi să exporte peste 67 milioane de sticle de vin anual. În primele luni ale anului 2017 exporturile au crescut cu 21% faţă de 2015, atingând, ca valoare, aproximativ 85 de milioane de dolari.

Eforturile conjugate ale producătorilor şi autorităţilor au dus la recunoaşterea zonelor de producţie vinicolă, ca Indicaţii Geografice Protejate, au impus un standard de calitate şi au generat o transformare de profunzime a modului în care se desfăşoară activitatea pe întreg lanţul: de la producţie, la verificarea standardelor de calitate, îmbuteliere, design de produs şi, respectiv, abordarea extinsă a mai multor pieţe.

În acest an, vinurile moldoveneşti au fost premiate cu 267 medalii la cele mai prestigioase concursuri internaţionale. Expansiunea pe noi pieţe - România, Polonia, Cehia, Turcia, Japonia, Italia, Suedia, Elveţia, Franţa, Coreea de Sud etc. - a adus cu sine şi rezultate financiare în creştere, Vinul Moldovei devenind între timp un partener de business credibil şi de durată.

„Avem cele mai mari galerii vinicole subterane (Cricova) şi suntem înscrişi în cartea Recordurilor Guiness pentru cea mai mare colecţie de vinuri din lume (Mileştii Mici), avem o tradiţie de mii de ani în vinificaţie, dar informaţia era mai mult anecdotică şi nu se reflectă în modul în care ne promovăm industria de vinuri, pentru că peste 60% din vinurile noastre ajungeau pe o singură piaţă, cea a Rusiei”, spune Gheorghe Arpentin, Directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului din Republica Moldova.

„Pentru a ne valorifica această specializare a fost nevoie să ne dăm seama că nu putem depinde de un singur client şi că trebuie să ne diversificăm abordarea. Astfel a fost creat  brandul “Vinul Moldovei. O legendă vie” (Wine of Moldova. A legend alive), care a devenit marca şi garantul respectării standardelor celor mai înalte în privinţa calităţii şi originii vinurilor şi un vector important de dezvoltare economică”, adaugă el.

Cea mai mare densitate a viilor

Moldova are peste 140.000 de hectare de viţă de vie, având cea mai mare densitate a viilor la nivel european şi a şasea suprafaţă de vie, ca dimensiune. Produce peste 30 de varietăţi de struguri iar 250.000 de persoane, aproximativ 15% din populaţia activă a ţării, sunt implicate în producţia şi comercializarea vinurilor. Vinul este produs din 35 de soiuri tehnice, autenticitatea fiind asigurată de soiurile autohtone care reprezintă 10% din totalul viţei de vie plantate.

Vinul Moldovei (Wine of Moldova) are în plan să obţină o triplare a exporturilor de vin până în 2020.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite