Vacanţe de iarnă ieftine la târgul de turism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de expozanţi se întrec în oferte cât mai avantajoase la Târgul Internaţional de Turism „Winter Holiday“, organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism la Palatul Parlamentului. Cei care vor să obţină cele mai mici preţuri pentru vacanţele de iarnă pot profita de reduceri de până la 15% oferite la târgul organizat în perioada 7 - 10 octombrie.

Fie că vor să petreacă de Sărbători în ţară sau în străinătate, vizitatorii Târgul Internaţional de Turism „Winter Holiday", care are loc în perioada 7-10 octombrie la Palatul Parlamentului, sunt „bombardaţi" de operatorii turistici cu pachete promoţionale.

Citeşte şi:
Schiorii români, vânaţi de austrieci, elveţieni şi francezi

Reducerile pentru sejururile de Crăciun sau Anul Nou ajung până la 15%, în funcţie de agenţie şi destinaţie. „Chiar dacă 2009 a fost un an slab, românii nu au renunţat la vacanţe, ci doar au redus bugetele. Sperăm ca, odată cu acest târg, să se termine criza şi turiştii să revină la nivelul din 2008", a declarat pentru „Adevărul" Marius Berca, directorul de marketing al agenţieiChristian Tour.

Vacanţele la schi rămân preferatele românilor, iar ofertele acoperă destinaţiile străine tradiţionale, precum Austria şi Germania, dar şi staţiunile autohtone. Astfel, cei care aleg să meargă în Austria de Crăciun beneficiază la Z Tour de pachete pornind de la 221 de euro pentru o persoană, cazare şapte nopţi la Hotelul Almdorf Grassler (trei stele) din regiunea Caritnthia, în regim de demipensiune.

Pentru Revelion, un sejur de şapte nopţi pentru două persoane la Hotelul Hubertushof (trei stele) din Zell am See este de 490 de euro. Prestige Tours oferă gratuitate copiilor mai mici de cinci ani şi reduceri de 50% pentru cei cu vârste cuprinse între şase şi 11 ani.

FACI REVELIONUL CU 300 DE LEI

Cei care aleg România pentru vacanţa de iarnă pot găsi oferte care pornesc de la 300 de lei. Agenţia Neotour a pregătit un pachet pentru Crăciun care include cazarea (trei nopţi la Hotel As - trei stele - din Borşa) şi micul dejun al cărui preţ este de 300 de lei. În regiunea Bran-Moeciu, pentru un pachet de Crăciun de trei nopţi la Hotelul de trei stele Mistral, cu pensiune completă şi două cine şi un prânz festive, turiştii vor plăti 635 de lei.

Pentru pachetele de Revelion pe Valea Prahovei, la agenţia Blue Line, preţurile pornesc de la 451 de lei (cazare două nopţi la Hotelul Postăvarul (o stea) din Braşov, cu micul dejun şi cina festivă incluse). La Predeal, pentru patru nopţi la Pensiunea Crescent (trei stele), cu micul dejun şi cină festivă, românii vor plăti 1.287 de lei/persoană.

Adevărul, prezent la târgul de turism

Adevărul este prezent la Târgul Internaţional de Turism „Winter Holiday" şi oferă vizitatorilor posibilitatea de a achiziţiona colecţiile „National Geographic Traveler" şi „Mari muzee ale lumii".

Ungaria, în topul preferinţelor românilor

În intervalul ianuarie - august 2010, 144.300 de români au vizitat Ungaria, unde au petrecut 251.900 de nopţi de cazare, potrivit datelor Oficiului Naţional de Statistică din Budapesta.

„În topul primelor zece destinaţii preferate ale românilor, Ungaria se află pe locul şase sau şapte", a declarat pentru „Adevărul" Júlia Soós, directorul re­pre­zentanţei Magyar Turizmus ZRT.

Profitând de acest lucru, agenţiile de turism din ţara vecină au venit în număr cât mai mare la Târgul Internaţional de Turism „Winter
Holidaday", întrecându-se în  oferte avantajoase. La târg sunt prezenţi nouă operatori turistici maghiari, care au pregătit pachete de Crăciun şi de Revelion tradiţionale sau de tip city-break. Budapesta este preferata turiştilor, iar Ungaria a reuşit să atragă, de la începutul acestui an, cu 4% mai mulţi turişti comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Ofertele pentru Crăciun şi Revelion ale Hotelului Aqua (trei stele) din oraşul balnear Gyula încep de la 33 de euro pe noapte pentru pentru o singură persoană. Grupurile beneficiază de mai multe reduceri, preţul pentru patru persoane fiind de 80 de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite