UNSAR a devenit membru afiliat al OECD pentru educaţie financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
insurance asigurare

Bucureşti, 19.05.2021 UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a devenit membru afiliat al OECD International Network on Financial Education (INFE). Datorită noului său statut, UNSAR se va putea implica în acţiuni globale, dar şi de la nivel local ale forului internaţional, prezent în 37 de state.

„Recunoaşterea eforturilor UNSAR de către cea mai importantă organizaţie economică din lume ne confirmă rolul şi importanţa programelor noastre de educaţie financiară. Educaţia financiară este un pilon central al activităţii noastre, iar acum vom putea face schimb de experienţe cu experţii OECD şi vom putea împărtăşi know-how-ul nostru pe zona de asigurări, atât pentru activităţi la nivel local, cât şi pentru proiecte internaţionale”, a declarat Adrian MARIN, Preşedintele UNSAR.

“Afilierea la OECD - Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică/INFE ne permite participarea la evenimente internaţionale privind educaţia financiară, la consultări periodice referitor la noile documente lansate în dezbatere publică de OECD sau la consultări de specialitate cu board-ul forului internaţional şi la grupuri de lucru”, este de părere Alexandru CIUNCAN, Director General al UNSAR.

OECD este unul dintre cele mai importante foruri la nivel mondial, care colaborează pentru a promova politici care să îmbunătăţească situaţia economică şi socială la nivel global. În prezent, organizaţia are 37 de state membre, România fiind una dintre ţările care şi-au depus candidatura pentru a se alătura organizaţiei.

Facilitarea accesului populaţiei la asigurări, creşterea gradului de penetrare a asigurărilor şi reducerea vulnerabilităţilor populaţiei în faţa riscurilor care pot fi acoperite printr-o asigurare - sunt rezultate ale educaţiei financiare în acest sector.

Asigurările reprezintă un domeniu de o importanţă majoră pentru multe state membre ale OECD, o bună parte dintre acestea având programe dedicate pentru a stimula dezvoltarea acestui segment prin măsuri specifice.

La rândul său, UNSAR derulează anual campanii de informare şi responsabilizare a consumatorilor în domeniul asigurărilor. Pe lângă propriile programe, asociaţia susţine numeroase iniţiative ale mai multor parteneri instituţionali.

Potrivit celei mai recente ediţii ale Barometrului UNSAR-IRES, 61% dintre români se considerau bine şi foarte bine informaţi în ceea ce priveşte asigurările în 2020, în creştere cu 11 puncte procentuale faţă de 2019.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite