Marea Britanie crește mai puțin salariile, dar nu e suficient pentru ca Banca Angliei să reducă dobânzile
0Creşterea salariilor în Marea Britanie a încetinit semnificativ în perioada august - octombrie 2023, dar încă este la un nivel ridicat pentru ca Banca Angliei (BoE) să reducă curând dobânzile, potrivit Reuters și BBC.

Excluzând bonusurile, câştigurile au crescut în ritm anual cu 7,3%, faţă de un avans de 7,8% din perioada iulie - septembrie 2023, sub aşteptările analiştilor. Este cea mai severă încetinire din noiembrie 2021, arată datele ONS. Incluzând bonusurile, salariile au crescut în ritm anual cu 7,2%, faţă de un avans de 8% din perioada iulie - septembrie 2023.
"Deşi creşterea anuală a salariilor rămâne ridicată în termeni cash, există indicii că presiunea salarială se atenuează per ansamblu", a explicat Darren Morgan, director în cadrul Oficiului Naţional de Statistică (ONS).
Economia britanică stagnează şi unii analişti avertizează că ar putea intra în recesiune în următoarele luni. Dar mulţi angajatori nu reuşesc să facă rost de personal, după problemele cu forţa de muncă din pandemie şi a restricţiilor post-Brexit privind muncitorii din Uniunea Europeană.
Încetinirea creşterii salariilor vine după ce, în vară, s-a înregistrat un nivel de vârf, de 7,9%, cel mai ridicat de când ONS a început publicarea datelor, în 2001.
Banca Angliei este îngrijorată că majorarea câştigurilor, în special în sectorul privat, încă este prea puternică pentru a readuce inflaţia la ţinta sa de 2%, chiar dacă economia britanică stagnează.
În perioada august - octombrie 2023, salariile, excluzând bonusurile, au crescut cu doar 7,3% în sectorul privat, faţă de un avans de 7,9% din perioada iulie - septembrie 2023.
Deşi inflaţia a scăzut de la nivelul de vârf de 11,1% în octombrie 2022, încă este la un nivel mai mult decât dublu, 4,6%, faţă de ţinta BoE.
Datele ONS arată că rata şomajului s-a menţinut la 4,2% perioada iulie - septembrie 2023, iar numărul de angajaţi a urcat cu 50.000.
Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 45.000, la 949.000, în perioada septembrie - noiembrie 2023. Este a 17-a lună de declin consecutiv al numărului locurilor de muncă vacante.