Tăriceanu: Salariul minim creşte cu câte 100 de lei pe an până în 2020. PSD nu renunţă la diferenţierea în funcţie de studii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariul minim va creşte cu câte 100 de lei pe an până în 2020, a anunţat vineri preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, precizând că pentru cei cu studii superioare el va creşte cu 150 de lei. Liderul ALDE readuce astfel în discuţie o idee mai veche privind diferenţierea salariului minim în funcţie de studii.

„Sunt măsuri care vizează creşterea salariilor minime cu câte 100 de lei pe an până în 2020, astfel încât să ajungem la un salariu minim net de 300 de euro de persoană, iar pentru cei cu studii superioare salariul minim va creşte cu 150 de lei pe an. Acestea sunt măsuri care ni se par absolut necesare în perspectiva evoluţiei economice a României”, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

El readuce astfel în discuţie ideea inclusă în cel de-al doilea program de guvernare al PSD, lansat după ce a fost dat jos Guvernul Grindeanu, de a diferenţia salariul minim. „Salariul minim brut va creşte la 2.000 de lei în 2018, 2.200 lei în 2019 şi 2.400 lei în 2020. Totodată, el va fi diferenţiat pentru cei cu studii superioare, de 2.300 lei în 2018, 2.640 lei în 2019 şi 3.000 lei în 2020”, arăta acesta.

 „Am discutat despre program şi o serie de măsuri care sunt incluse în programul de guvernare. Mă refer la măsuri de ordin fiscal sau de ordin salarial. Din programul de guvernare s-a scos taxa de solidaritate, care la instalarea guvernului precedent a făcut o serie de valuri. Nu am considerat oportună introducerea ei la acel moment. Acum s-a operaţionalizat în mod efectiv scoaterea ei din programul de guvernare”, a mai spus Tăriceanu vineri.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite